Universul Economiei Sociale

Desfăşurarea oricărei activităţi economice, precum şi creşterea eficienţei

sale, implică nu numai aspectele tehnico-economice, dar şi pe cele sociale,

culturale, politice, religioase etc., toate acestea devenind premise esenţiale ale

dezvoltării de ansamblu a unei economii şi a fiecărei activităţi economice.

Dacă interesul general al anilor ’60 –’70 s-a concentrat mai mult asupra

economicului, datorită constrângerilor determinate de diversificarea nevoilor, dar şi

atracţiei pentru problematica creşterii economice şi realizarea echilibrului

economic, astăzi, accentul s-a mutat asupra laturii sociale, ca mijloc fundamental

de realizare a economicului, datorită manifestării sărăciei ca fenomen

multidimensional şi ca mod de viaţă, adâncirii inegalităţilor apărute în nivelele de

dezvoltare al ţărilor, a diferenţierilor tot mai evidente a claselor sociale, etc.

Orice activitate economică se desfăşoară cu ajutorul omului şi pentru om.

Omul este o fiinţă creatoare care prin muncă acţionează în cadrul activităţii

economice asupra resurselor pentru a obţine bunuri şi servicii necesare satisfacerii

nevoilor. Acţiunea individului în cadrul unei economii este foarte importantă, şi de

aceea abordarea socială a problemelor este importantă pentru concilierea diverselor

interese ale numeroaselor categorii şi grupuri sociale, în vederea realizării

progresului general.

1.1 Componenta socială a activităţii economice

De ce economia este şi socială? În ce sens economicul are o

componentă socială? Economicul implică socialul pentru că în orice activitate

participă omul prin muncă, iar pentru a munci trebuie să se asigure condiţiile

existenţei normale a omului nu numai în afara muncii ci şi în cadrul ei. Omul intră

în muncă cu tot ce-i este propriu, plăcere, durere, nevoia de comunicare, de

sănătate, de securitate, sentimente, asociere, justiţie, etc., astfel activitatea

economică este influenţată de componenta socială.

Din punct de vedere economic individul este perceput într-o anume

structură a grupului şi anume în structura muncii, unde conform diviziunii muncii,

intră în relaţii de cooperare cu ceilalţi pentru a-şi putea îndeplini sarcinile de

muncă. Din punct de vedere social, grupul de muncă nu este privit doar ca o

structură a muncii ci ca o polistructură, deoarece orice grup de muncă este format

Economie şi politici sociale

din indivizi, iar aceştia vin cu o anumită structură a puterii (autorităţii), a

comunicărilor, o structură afectiv preferenţială etc., iar grupul ca întreg este suma

dinamică a multiplelor sale structuri. Interacţiunea dintre aceste structuri oferă

posibilitatea determinării rezultantei eficienţei economico-sociale a grupului.

Altfel spus, este de neconceput eficienţa economică în absenţa eficienţei

socio-umane a grupului.

În sens restrâns, socialul include condiţiile care se referă la dezvoltarea

intelectuală, morală şi materială a indivizilor, iar în acest sens se poate vorbi de

problema socială. În sens larg, abordarea socială a problemelor priveşte studiul

„condiţiilor de viaţă ale indivizilor şi ale grupurilor, precum şi a raporturilor pe

care le întreţin”1.

Latura socială apare şi se manifestă în toate sferele vieţii umane: în familie,

în grupul de muncă, grupul de prieteni, în activitatea economică, religioasă,

culturală, la nivelul societăţii globale, etc. şi presupune un sistem de

comportamente, de acţiuni, astfel organizat şi orientat încât să realizeze o finalitate

la nivel social.

În cadrul oricărei activităţi funcţia economică nu este singura funcţie a

firmei, ci alături de aceasta, un accent tot mai mare îl au funcţiile sociale şi

umane2. Factorul uman este foarte important, pentru că aduce o contribuţie

esenţială la creşterea eficienţei de ansamblu a economiei, iar dacă este neglijat

poate deveni o frână în calea dezvoltării si progresului economic şi social. Evident

că, între funcţiile economice şi cele sociale trebuie să există o relaţie de

interdependenţă, însă fără a accentua importanţa uneia mai mult decât a celeilalte.

Participarea individului la activitatea economică are influenţe profunde

asupra participării la celelalte sfere ale vieţii sociale şi mai mult îi asigură protecţie

şi securitate socială. Putem spune că activitatea economică nu produce numai

bunuri şi servicii, ci poate să producă şi oameni, pentru că poate reda societăţii

oameni capabili să-şi asume responsabilităţi, cu un înalt grad de satisfacţie

profesională, cu capacităţi fizice, intelectuale şi morale dezvoltate, conştienţi de

contribuţia lor socială, sau dimpotrivă, oameni bolnavi fizic şi psihic, alienaţi de

munca lor, cu sentimentul nerealizării sociale şi profesionale, căutând compensaţii

exterioare, care uneori pot duce la degradarea fiinţei umane. Astfel, firma trebuie

să contribuie la creare unei vieţi echilibrate şi să nu sacrifice omul, viaţa socială,

mediul natural de dragul profitului economic.