Acoperirea riscului ratei dobânzii prin intermediul instrumentelor financiare derivate

CAPITOLUL 1. DEFINIREA RISCULUI RATEI DOBÂNZII ȘI IMPORTANȚA GESTIONĂRII SALE

Riscul ratei dobânzii reprezintă un concept omniprezent zilelor noastre, cu care se confruntă persoane fizice și juridice prin intermediul operațiunilor pe care le realizează, cum ar fi spre exemplu: contractarea unui credit, realizarea unui depozit, adoptarea unei poziții long/short în contracte specifice instrumentelor financiare derivate.

Riscul de rata a dobanzii poate fi definit drept probabilitatea de a înregistra o pierdere sau o diminuare a profiturilor, din cauza variației nefavorabile a ratei dobânzii pe piață.

În literatura de specialitate de pe plan național diverși autori au încercat să formuleze definiții cât mai precise ale riscului ratei dobânzii, care să delimiteze concret limitele acestuia. În acest sens, profesorul universitar doctor Ion Stancu a definit conceptul într-una dintre lucrările sale drept „posibilitatea deținătorului unei creanțe și/sau a unei datorii prezente și viitoare, la dobândă fixă sau la dobândă variabilă, de a înregistra o pierdere din soluția ulterioară a ratei dobânzii de piață (scădere, creștere sau modificare a structurii ratelor la vedere și la termen)” .

Într-o variantă mai simplificată, omul politic Filip Gheorghe a afirmat faptul că riscul ratei dobânzii “reprezintă senzitivitatea capitalului și a veniturilor băncilor la variația ratei dobânzii, fluctuația ratei dobânzii punând în pericol atât câștigurile, dar și întreg portofoliu bancar” .

Riscul ratei dobânzii afectează atât companiile finaciare, cât și pe cele nefinanciare. O entitate se expune riscului ratei dobânzii în momentul în care are loc o deplasare a curbei pentru structura la termen a ratelor de dobândă. De asemenea, expunerea la riscul ratei dobânzii este determinată de gradul dependenței dintre sensibilitatea la rata dobânzii a activelor și pasivelor, iar în acest sens, scopul primordial la managementului riscului ratei dobânzii este reprezentat de atingerea echilibrului acestor două sensibilități la rata dobânzii, și prin urmare să se asigure imunizarea valorii companiei împotriva acestor oscilații ale ratei dobânzii.

Valoarea companiilor nefinanciare este influențată de riscul ratei dobânzii in intermediul volatilității cash-flow-urilor și valorii activelor și pasivelor de natură financiară de care dispun acestea. Din cauza legăturii strânse între evoluția ratelor dobânzii și ciclul economic, comportamentul investițional al firmei este afectat și prin intermediul costului finanțării din resurse împrumutate (obligațiuni, credite bancare, leasing, credit-furnizor, credit-cumpărător). În consecință, riscul de dobândă poate afecta poziția competitivă a firmei pe piață și, în cele din urmă, averea acționarilor companiei.

Acțiunea unor factori diverși (inflația, politica monetară a statului, fiscalitatea, evoluția piețelor financiare internaționale) sunt consecința volatilității ratei dobânzii.

Literatura de specialitate a conturat două mari categorii de riscuri de dobândă cu care se pot confrunta companiile: riscul de bază și riscul de diferență. Riscul de bază mai este cunoscut și sub denumirea de risc al marjei și apare atunci când activele și pasivele asociate lor au prețurile situate pe diferite curbe de randament, iar diferența dintre aceste curbe se modifică. Riscul de bază este specific companiilor financiare și derivă din nepotrivirea bazelor de rată a dobânzii pentru activele și pasivele asociate lor. Pe de altă parte, riscul de diferență este caracteristic companiilor nefinanciare și rezultă din neconcordanța existentă între momentul reevaluării activelor și momentul reevaluării pasivelor.

Expunerea la riscul ratei dobânzii se identifică mai ușor în cazul companiilor industriale, decât în cazul instituțiilor financiare, acest aspect fiind clarificat de faptul că valorile activelor și pasivelor se caracterizează prin sensibilități mai scăzute la rata dobânzii.

Utilizarea intensivă a instrumentelor financiare derivate face posibilă o separare a riscurilor de lichiditate și de dobândă și în cazul managementului riscului ratei dobânzii în companiile industriale, prin care gestiunea riscului ratei dobânzii poate deveni o sursă de profit independentă a companiei industriale. O gestiune a riscurilor dobânzii trebuie să se refere nu numai la o examinare izolată a investițiilor financiare și a surselor de finanțare, ci trebuie să cuprindă suplimentar contribuția finală rezultată din combinația de active și pasive de diferite scadențe.