Activitatea de creditare în cadrul Casei de Economii și Consemnațiuni

ISTORICUL CASEI DE ECONOMII SI CONSEMNATIUNI

Originile Casei de Economii si Consemnatiuni se regasesc in eforturile elitelor politice si economice din timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de a pune ordine in finantele publice ale tanarului stat roman, rezultat in urma Unirii din 1859.

Casa de Economii si Consemnatiuni este continuatoarea activitatilor initiate si desfasurate de prima institutie de credit public din Romania – Cassa de Depuneri si

Consemnatiuni-, si a celor intreprinse, incepand cu anul 1881, de cea mai importanta casa de economie care a activat in civilizatia bancara romaneasca – Casa de Economie -, transformata in anul 1932 in Casa Nationala de Economii si Cecuri Postale.

Fondarea Cassei de Depuneri si Consemnatiuni se subscrie unor ample masuri de reforma si modernizare aplicate structurilor economice, initiate de domnitorul Alexandru Ioan Cuza si sprijinite de toate fortele progresiste ale natiunii romane din epoca aceea.

Eforturile de innoire, dezvoltare si schimbare a vietii politice, sociale si economice trebuiau sa conduca, mai devreme sau mai tarziu, la intrarea poporului roman in marea familie europeana a natiunilor civilizate si dezvoltate economic. Unirea tuturor romanilor intr-un singur stat a fost un alt deziderat major, urmarit cu perseverenta si daruire de catre reprezentantii de frunte ai societatii romanesti, pe toata durata secolului al XIX-lea.

Efervescenta reformatoare a epocii lui Cuza isi trage radacinile din initiativele si luptele duse, pe parcursul a peste jumatate de secol, de catre cele mai de seama personalitatii romanesti care au marcat acele timpuri. Regasim aici, deopotriva, domnitori, boieri, carturari si ierarhi ai bisericii, negustori, bancheri si tarani.

Inca de la sfarsitul secolului al XVIII-lea, incet, dar sigur, procesele de modernizare incep sa modeleze societatea romaneasca. Franate, dar nu oprite, de situatia politica externa in care se gaseau Principatele Romane si tinuturile romanesti aflate sub stapanire straina, schimbarille novatoare patrund in societatea romaneasca si provoaca ruptura iremediabila cu trecutul. Rapirile teritoriale, desele ocupatii militare straine – rusesti, turcesti si austriece-, suzeranitatea otomana si ingerintele politice directe ale apasatorului protectorat rusesc nu au reusit sa opreasca dezvoltarea economica, sociala si politica a civilizatiei romanesti.

La inceputul secolului al XIX-lea, in ciuda greutatilor intampinate, economia provinciilor romanesti, inapoiata si dominata de structuri arhaice, da semne vizibile de schimbare. O adevarata revolutie economica se produce dupa Tratatul de la Adrianopole, incheiat intre Turcia si Rusia in anul 1829, document international care stipula inlaturarea monopolului otoman asupra comertului exterior al Principatelor Romane. Transformari importante au loc in sfera schimbului si a productiei, in special a celei agricole. Dupa acest eveniment incep sa vina, din ce in ce mai mult, oameni de afaceri, negustori ,

comercianti si bancheri apuseni. Ei vin insotiti nu numai de capitaluri dar si de ideile reformatoare si revolutionare, idei ce vor rodi si pe pamanturile romanesti.

Cu toata dorinta de transformare si schimbare a economiei, lipsea elementul cel mai pretios – capitalul. Fara credit, fara capitaluri si banci, eforturile erau sortite esecului. Lipsa acuta a banilor, deficitele bugetare, cheltuielile din ce in ce mai mari reclamate de noile necesitati administrative, dobanzile camataresti ruinatoare cereau infiintarea institutiilor de credit, ca singurul mijloc de rezolvare a acestor probleme.

De la Regulamentele Organice si pana la documentele programatice ale Revolutiei de la 1848, de la memorii ale carturarilor si pana la documentele oficiale prezentate marilor puteri europene, regasim dorinte si solicitari referitoare la fondarea bancilor, institutului de emisiune sau a caselor de economii. In valtoarea luptelor si actiunilor duse pentru implinirea acestor deziderate se remarca, la loc de cinste, o seama de economisti romani, ce au sustinut cu ardoare si perseverenta infiintarea institutelor de credit romanesc, dintre care putem aminti pe: Nicolae Sutu, Costache Balcescu, Enric Winterhalder, Ion Ghica, Dionisie Pop Martian, Ion Ionescu de la Brad, etc.