Cheltuieli publice în agricultură

Cheltuieli publice pentru agricultura

I. Cheltuielile publice exprimã relatii economico-sociale în formã bãneascã,care se manifestã între stat (pe de o parte) si persoane fizice sau juridice (pe de alta parte), cu ocazia repartizãrii si utilizãrii resurselor financiare ale statului, în scopul îndeplinirii functiilor acestuia.

În cadrul cheltuielilor publice includem cheltuielile publice efectuate de administratiile publice centrale, locale, cheltuielile finantate din bugetul asigurãrilor sociale de stat, precum si cheltuielile organismelor internationale efectuate din prelevãri de la membrii acestora.

Pentru analiza cheltuielilor publice se dimensioneaza o serie de

indicatori. Acesti indicatori se referã la volumul, structura si dinamica cheltuielilor publice.

Conceptul de cheltuieli publice este legat de îndeplinirea functiei de

alocare a finantelor publice si anume de componenta ei privind repartizarea si utilizarea resurselor financiare ale statului.

II. Clasificarea cheltuielilor publice

Varietatea cheltuielilor publice a facut necesara introducerea unor criterii

pentru structurarea lor. Necesitatea decurge din nevoile de analiza ante sau postfactum, dar si din cerintele procesului de elaboarare a bugetelor/programelor/planurilor financiare si de definire a indicatorilor bugetari.

Clasificatia cheltuielilor publice se poate face pe baza criteriilor de

continut, deja mentionate, dar si pe baza unora operationale rezultate din practica financiara, în primul rând bugetara, si din practica statistica a diferitelor state. În prezent sunt uzuale, de asemenea, criterii rezultate din practica si cerintele unor organisme cu vocatie internationala sau mondiala.

Principalele criterii de clasificatie operationala sunt:

1. Clasificatia administrativa, bazata pe institutiile prin care se efectueaza cheltuielile publice: minister, departament, judet etc.

Motivatia acestei clasificatii rezulta din faptul ca asigura o repartizare a cheltuielilor pe o structura existenta, bine ierarhizata si care permite identificarea comoda a ordonatorilor de credite, a beneficiarilor si a legaturilor lor pe verticala. Dezavantajul rezida în aceea ca structura administrativa sufera modificari relativ dese, ceea ce îngreuneaza analizele comparative în dinamica; de pilda, o comuna/institutie este arondata azi unui judet/minister, iar mâine altuia, astfel încât dinamica cheltuielilor trebuie ajustata în cazul unei analize a evolutiilor plurianuale.

2. Clasificatia economica presupune doua grupari:

A. dupa natura cheltuielii:

a) cheltuieli curente sau de functionare, adica acelea care asigura întretinerea activitatii institutiei publice beneficiare, reprezentând consumuri definitive si care anual trebuie reînoite;

b) cheltuieli de capital, numite si de investitii, care au în vedere dezvoltarea si modernizarea institutiei beneficiare;

B. dupa tipul de cheltuiala:

c) cheltuieli privind serviciile publice, care presupun existenta unei contraprestatii aferente, ca de exemplu remunerarea unui serviciu (munca unui functionar, o reparatie efectuata de un depanator), plata unor furnituri etc.;

d) cheltuieli de transfer, care nu presupun contraprestatie; ele reprezinta

trecerea unor sume de bani de la buget la dispozitia unor:

" persoane fizice (pensionari, studenti, elevi someri etc.), în care caz cheltuielile au caracter social pentru ca au în vedere sustinerea lor ca indivizi facând parte din categorii sociale defavorizate sau cu handicap;

" administratii locale (judet, municipiu, oras, comuna), în vederea completarii resurselor lor financiare, în care caz au caracter mixt (si social si economic);

" altor persoane juridice (institutii, întreprinderi s.a.), sub forma de subventii (de costuri, de export, de restructurare, de redresare financiara etc.), în care caz au caracter economic.

3. Clasificatia functionala, care are în vedere structura de activitate:

domenii, ramuri, sectoare, zone, regiuni. Aceasta clasificatie este favorabila realizarii obiectivelor de politica economica si financiara a statului deoarece permite identificarea unor activitati sau spatii geografice care sunt cele mai recomandabile pentru stimulare/descurajare prin pârghiile fiscala, vamala, a cheltuielilor guvernamentale.