Criza Financiară și Insolvența Autorităților Administrației Publice

Cap. 1 Criza financiară

Criza financiară şi economică actuală pare să fie fără precedent în ultima jumătate de secol. Întreaga lume pare astăzi că îşi schimbă cursul, îndreptându-se către o perioadă în care rolul statului va fi mai mare, iar cel al sectorului privat va fi mai mic. Aceasta va fi probabil cea mai dramatică consecinţă a crizei actuale.

Criza financiară este o formă de manifestare a crizei economice şi reflectă o neîncredere în sistemul financiar, o scădere semnificativă a volumului tranzacţiilor la bursă, o dereglare a mecanismelor de piaţă.

Din punct de vedere economic şi financiar lumea a devenit un vast câmp unitar de acţiune. Pretutindeni se vorbeşte despre criză financiară mondială şi despre influenţele acesteia asupra economiilor naţionale. Din aceste considerente guvernele statelor aleg politici macroeconomice naţionale care să limiteze pe cât posibil efectele negative generate de factorii externi şi impun restricţii, percep suprataxe la importuri, stabilesc tarife vamale asupra produselor şi depun eforturi pentru a-şi plati datoria externă împovărătoare.

Criza financiară internaţională este definită (în sens larg) dereglarea gravă a sistemului financiar internaţional (finanţele la dispoziţia FMI si Bancii Mondiale; sistemul mondial de creditare; circulaţia monetară internaţională); în sens restrâns, criza financiară internaţională constă în dereglari majore produse pe pieţele monetare, valutare şi de capital cu efecte negative asupra economiilor statelor naţionale.

Cap. 2 Criza financiară a unităţilor administrativ-teritoriale şi modul de gestionare a acesteia

2.1 Criza financiară a unităţilor administrativ-teritoriale

Criza financiară se face simţită nu numai în sectorul privat cât şi în sectorul public, mai exact în cadrul unităţilor administrativ – teritoriale.

Criza financiară este starea patrimoniului unităţii administrativ-teritoriale, caracterizată

prin existenţa unor dificultăţi financiare, prin lipsa acută de disponibilităţi băneşti, ce conduce

la neachitarea obligaţiilor de plată, lichide şi exigibile pe o anumita perioadă de timp.

Unitatea administrativ-teritorială este considerată a fi în criza financiară, în situaţia în care se află în una din următoarele situaţii:

a) neachitarea obligaţiilor de plată, lichide şi exigibile, mai vechi de 90 de zile şi care depăşesc 15% din bugetul anual;

b) neachitarea drepturilor salariale prevăzute în buget pe o perioadă mai mare de 90 de zile de la data scadenţei.

În vederea determinării neachitării obligaţiilor de plată lichide şi exigibile, nu se iau în calcul obligaţiile de plată care se află în litigiu comercial.

Situaţia de criză financiară poate fi sesizată de ordonatorul principal de credite al unităţii administrativ-teritoriale, conducătorul compartimentului financiar-contabil din cadrul aparatului propriu de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale, de ordonatorii secundari de credite şi ordonatorii terţiari de credite din cadrul serviciilor publice subordinate consiliului local, de conducătorii societăţilor comerciale sau ai regiilor autonome din subordinea consiliului local, de diverşi creditori, de directorul direcţiei generale a finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti şi de structurile teritoriale ale Curţii de Conturi.

Sesizarea se face la direcţia generală a finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti şi la ordonatorul principal de credite al unităţii administrativ-teritoriale care se află în situaţia de criză financiară.

Ordonatorul principal de credite al unităţii administrativ-teritoriale are obligaţia, în termen de 30 de zile, să furnizeze situaţia economico-financiară şi să decidă asupra faptului dacă unitatatea adiminstrativ-teritorială se află sau nu în situaţia de criză financiară.

Ordonatorul principal de credite sesizat asupra stării de criză financiară a unităţii administrativ-teritoriale este obligat să convoace autoritatea deliberativă în termen de 5 zile.

Autoritatea deliberativă ia act, în condiţiile legii, de existenţa situaţiei de criză financiară, mandatează ordonatorul principal de credite pentru elaborarea planului de redresare financiară şi analizează propuneri care să fie cuprinse în planul de redresare financiară prezentat de ordonatorul principal de credite.