Dubla Impunere Fiscală Internațională

Ca urmare a evoluţiei relaţiilor economice internaţionale, în urma mondializării economiei şi a raporturilor de interdependenţă în care este implicată economia românească, evitarea dublei impuneri internaţionale a devenit o necesitate, influenţând competitivitatea pe plan extern a mărfurilor şi implicit eficienţa exportului.

Dubla impunere juridică internaţională poate apărea numai în cazul impozitelor directe, respectiv al impozitelor pe venit şi al celor pe avere. În cazul impozitelor indirecte nu se pune problema dublei impuneri juridice internaţionale, deoarece cetăţenii unui stat, atunci când se află pe teritoriul altui stat, suportă, în calitate de cumpărători, aceleaşi impozite cuprinse în preţurile mărfurilor cumpărate sau în tarifele serviciilor ca şi cetăţenii statului respectiv. Pentru mărfurile sau serviciile cumpărate de cetăţenii unui stat din altă ţară, ei nu mai plătesc în ţara lor impozite indirecte similare cu cele incluse în preţul de cumpărare al mărfurilor sau serviciilor respective.

Apariţia dublei impuneri juridice internaţionale trebuie privită în strânsă legătură cu particularităţile politicii fiscale şi ale sistemelor de impozite întâlnite într-o ţară sau alta. De asemenea, pot conduce la apariţia dublei impuneri şi interesele unor state de a utiliza impozitele pentru stimularea activităţilor producătoare de venituri impozabile sau, dimpotrivă, pentru frânarea acestora.

În vederea evitării dublei impuneri, ţara noastră utilizează atât normele de drept intern, cât şi convenţiile de evitare a dublei impuneri încheiate cu statele partenere. Referitor la normele de drept intern, se observă o permanentă preocupare a autorităţii legislative şi a celei executive de a armoniza şi a actualiza legislaţia internă în concordanţă cu realităţile economice internaţionale. Necesitatea încheierii unor convenţii bilaterale de evitare a dublei impuneri este dată de faptul că reglementările fiscale naţionale sunt diferite de la un stat la altul şi de faptul că măsurile fiscale unilaterale nu au corespondent în legislaţia fiscală a statelor cu care România întreţine relaţii economice.

Astfel, se realizează o trimitere la convenţiile de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alte state, iar aceasta nu înseamnă că legislaţia fiscală internă este înlocuită cu prevederile convenţiilor fiscale, deoarece ele nu stabilesc impozite şi taxe, ci reglementează partajarea, în anumite proporţii, a dreptului de impunere între statul de rezidenţă şi cel de sursă.

Capitolul I

Dubla impunere fiscală internaţională

1.1. Conţinutul dublei impuneri internaţionale

Dubla impunere fiscală internaţională reprezintă supunerea la impozit a aceleiaşi materii impozabile şi pentru aceeaşi perioadă de timp, de către două autorităţi fiscale din ţări diferite. Dubla impunere poate apărea în cazul realizării de către rezidenţii unui stat a unor venituri pe teritoriul altui stat.

În cadrul unui stat poate apărea o dublă impunere economică prin supunerea aceluiaşi venit sau aceleiaşi averi la mai multe impozite, fiind impuse două persoane diferite pentru acelaşi venit sau capital, fapt care exprimă gradul fiscalităţii în ţara respectivă. În relaţiile dintre state, interesează nu dubla impunere economică, ci dubla impunere juridică.

În practica fiscală internaţională, pot fi întâlnite mai multe criterii care stau la baza impunerii veniturilor sau a averii:

- criteriul rezidentei (domiciliul fiscal);

- criteriul naţionalităţii;

- criteriul originii veniturilor.

Potrivit criteriului rezidenţei, impunerea veniturilor se efectuează de autoritatea fiscală din ţara căreia aparţine rezidentul, indiferent dacă veniturile ori averea, care fac obiectul impunerii, sunt obţinute, respectiv se află pe teritoriul acelui stat sau în afara acestuia.

Conform criteriului naţionalităţii, un stat impune rezidenţii săi, care realizează venituri sau posedă avere din (în) statul respectiv, indiferent dacă ei locuiesc sau nu în ţara lor.

În cazul criteriului originii veniturilor, impunerea se efectuează de către organele fiscale din ţara pe al cărei teritoriu s-au realizat veniturile sau se află averea, făcându-se abstracţie de rezidenţă sau de naţionalitatea beneficiarilor de venituri.

Consecinţele negative pe care le are dubla impunere asupra dezvoltării economice şi financiare dintre diferite ţări au făcut necesară găsirea unor soluţii pentru înlăturarea ei. Practic, dubla impunere poate fi evitată fie pe baza unor măsuri legislative unilaterale, fie prin încheierea unor acorduri bilaterale sau multilaterale între diferite state.

În ceea ce priveşte aşezarea impozitelor, taxelor şi altor venituri publice prin care se încearcă evitarea dublei impuneri, în legislaţia fiscală din ţara noastră se aplică principiul teritorialităţii, conform căruia impozitele şi taxele se aplică asupra veniturilor obţinute şi bunurilor dobândite pe teritoriul statului român, indiferent dacă beneficiarul lor este cetăţean român sau străin.