Euro - Avantaje și Dezavantaje

CAPITOLUL I. Scurt istoric privind apariția euro

Momentele care au pregatit apariția monedei europene și a Uniunii Monetare Europene sunt următoarele:

• În anul 1967 a fost semnat Tratatul de la Roma care prevedea crearea unui Comitet Monetar în vederea coordonării politicilor monetare ;

• În anul 1964 a avut loc decizia Consiliului European de instituire a Consiliului Guvernatorilor Băncilor Centrale din ţările membre ale CEE pentru dezbaterea problemelor monetare ;

• În anul 1970 a fost creat Raportul Werner care susţinea accentuarea integrării monetare a ţărilor din CEE prin raporturi de schimb stabilite între monedele ţărilor membre, convertibilitatea monedelor, coordonarea politicilor monetare şi crearea unei bănci centrale ;

• În anul 1971 a avut loc Rezoluţia Consiliului European de adâncire a cooperării monetare prin: cooperarea politicilor economice, amplificarea cooperării băncilor centrale şi coordonarea de sprijin financiar pe termen mediu;

• În anul 1972 a avut loc Rezoluția Consiliului guvernamentelor din ţările membre ale CEE de instituire a marjelor de fluctuaţie ale monedelor ţărilor membre (Şarpele monetar);

EURO reprezintă moneda nou creată a Uniunii Europene, devenită moneda oficială la 1 ianuarie 1999. Până în anul 2002, bancnote şi monede nou emise au înlocuit şiling-ul austriac, francul belgian, markka finlandeză, francul francez, marca germană, lira irlandeză, lira italiană, francul luxemburghez, guldenul olandez, escudo-ul portughez şi peseta spaniolă ca monedă ofi¬cială exclusivă a celor 11 naţiuni.

Țările din Zona Euro au o monedă comună, o politică monetară comună şi o politică unică în privinţa ratei de schimb; în ceea ce privește vechile monede naţionale, acestea sunt eliminate pentru totdeauna din circulație.

Monedele au jucat un rol esențial în ceea ce privește funcţionarea economiilor moderne, nu doar datorită faptului că servesc ca valoare standardizată de evaluare, astfel încât să per-mită o modalitate constantă de exprimare a valorii, ci si datorită faptului că funcţionează şi ca un mijloc de plată de plată eficient astfel că nu trebuie să exprimăm preţul fiecărui produs sub formă de milioane de alte produse care ar putea fi schimbate. Monedele servesc ca mijloc de stocare a valorii, permiţând-ne să transpor¬tăm uşor avuţia la distanţă şi să o stocăm pe perioade nedefinite de timp.

Moneda unică a dat naştere unuia dintre cele mai mari şi mai puternice blo¬curi comerciale din lume, deşi numai 17 din cei 28 de membri ai Uniunii Europene fac parte, în prezent, din zona monedei unice. Unificarea mone¬tară nu schimbă realitatea situaţiei concrete şi anume faptul că zona euro este formată din ţări foarte diferite însă fără îndoială moneda unică întăreşte legăturile economice şi politice dintre acestea conferind greutate în econo¬mia mondială.

Succesul monedei este dat de colaborarea guvernelor din zona euro, armonizarea politicilor monetare şi a politicii de securitate. Privit din această perspectivă, moneda euro schimbă într-un mod semnificativ balanţa globală a puterii; aceasta creează a doua piaţă ca mărime din lume care foloseşte aceeaşi monedă, depăşită fiind doar de Statele Unite în ceea ce priveşte producţia totală.

Zona EURO a devenit o superputere economică, privită din perspectiva comerţului mondial şi a finanţelor globale.

Țările care fac parte din zona euro sunt următoarele: Austria, Belgia, Cipru, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Olanda, Portugalia, Slovenia, Spania, Estonia, Slovacia.

Scenariul trecerii la moneda unică EURO este următorul:

1. etapa întâi(1992- 1999) care a presupus următoarele măsuri:

• definitivarea denumirii, a structurii cupiurii mondei EURO;

• s-a luat decizia cu privire la simbolistica monedei EURO;

• începerea fabricaţiei monedei EURO;

• crearea Băncii Centrale Europene.

2. etapa a doua ( 1999-2000) în care s-au aplicat următoarele măsuri:

• implementarea monedei EURO în calitate de monedă de cont şi de rezervă;

• intrarea în funcţiune a Băncii Centrale Europene;

• stabilirea raporturilor de schimb între cursurile monedelor şi EURO;

• intrarea monedei EURO pe pieţele valutare şi financiare.

3. etapa a treia ( 2002) în care s-a pus moneda EURO în circulaţie şi a început retragerea monedelor naţionale ale ţărilor participante la Uniunea Monetară.

Criteriile de convergență nominală pe care trebuie să le îndeplinească țările care vor să adopte moneda euro sunt următoarele:

Criteriul stabilităţii preţurilor constă în faptul că un stat membru are o stabilitate durabilă a preţurilor în condiţiile în care rata inflaţiei în cursul unei perioade de un an înaintea examinării, nu depăşeşte cu mai mult de 1,5 % rata inflaţiei acelor state membre (cel mult trei) care prezintă cele mai bune rezultate în materie de stabilitate a preţurilor.

Criteriul finanţelor publice reflectă faptul că un stat membru nu face obiectul unei decizii cu privire la existenţa unui deficit excesiv și anume deficitul să nu depășescă 3% din PIB iar datoria publică să nu depășească 60% din PIB.

Criteriul participării la mecanismul de schimb al Sistemului Monetar European, care cere ca un stat să se încadreze în marjele normale de fluctuaţie ale monedei şi să nu înregistreze oscilaţii mari în ultimii doi ani.

Criteriul convergenţei dobânzilor necesită ca, în cursul unei perioade de un an înaintea examinării, un stat membru să fi avut o rată medie a dobânzii nominale pe termen lung care nu a depăşit cu mai mult de 2% dobânda acelor state membre (cel mult trei ) care prezintă cele mai bune rezultate în ceea ce priveşte stabilitatea preţurilor.

Helmut Kohl, unul dintre cei mai fervenţi susţinători ai uniunii mone¬tare, considera că avantajele economice ale EURO au o natură secundară, subliniind, în schimb, că „experienţele amare încercate în acest secol, răz¬boaie şi dictaturi, ne-au învăţat că proiectul unificării reprezintă cea mai bună asigurare împotriva unei renaşteri a egoismului naţional, şovinismu¬lui şi conflictelor violente.”