Evaziunea fiscală în România și căi de prevenire a acesteia

I. EVAZIUNEA FISCALA

Evaziunea fiscala reprezinta sustragerea de la impunere a unei parti mai mari sau mai mici din materia impozabila.

Evaziunea fiscala este prezentata ca fiind “sustragerea prin orice mijloace de la impunerea sau de la plata impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurarilor sociale de stat si bugetelor fondurilor speciale de catre persoanele fizice si persoanele juridice romane sau straine”.

Evaziunea fiscala are un efect direct si neintarziat asupra nivelurilor incasarilor fiscale, fapt ce conduce nemijlocit la dezechilibre in mecanismele pietei, precum si la imbogatirea, in mod ilicit, a practicantilor acestei metode de inselaciune ce afecteaza statul si in ultima instanta, pe fiecare dintre noi, contribuabili onesti. Existand mai multe interpretari, denumiri si acceptiuni ale acestui fenomen, este normal ca el sa fie si greu de definit.

Sustragerea de la impunere poate fi, in functie de modul in care este realizata: sustragere realizata la adapostul legii si sustragere care se realizeaza cu incalcarea legii, deci, ilicita sau frauduloasa.

“tolerată” prin scăpare din vedere. Suportul legal al acestora este dat de principiul că ceea ce legea nu interzice este permis. Art.983 din Codul Civil Român de exemplu prevede: “convenţiile trebuie interpretate în sensul cel mai favorabil debitorului”. Faptele de evaziune fiscală bazate pe interpretarea favorabilă a legii cel mai frecvent folosite sunt:

• Investirea unei parti a profitului realizat in achizitii de bunuri pentru care statul acorda facilitati, desi utilitatea acestora nu este aceeasi cu cea gandita de legiuitor, in scopul cresterii economice si dotarii cu tehnologie moderna(exemplu: autoturismele) Folosirea în anumite limite a prevederilor legale cu privire la donaţiile filantropice, indiferent dacă acestea au avut loc sau nu;

• Scăderea din venitul impozabil a cheltuielilor de protocol, reclamă şi publicitate – mult mai mari decăt cele care rezultă din aplicarea cotelor legale;

• Unii agenti economici constituie fonduri de amortizare sau de rezerva mult mai mari decat ar fi justificat din punct de vedere economic, diminuandu-se astfel cuantumul venitului impozabil

• Întocmirea unor acte de plată a unor sume de bani din venituri pentru achiziţionarea unor utilaje, maşini, materii prime sau alte bunuri, neprimite în realitate, pentru ca după expirarea perioadei de impunere să-i fie returnate sumele plătite fictiv, cu consecinţa diminuării impozitului;.

Un exemplu de evaziune fiscală la adăpostul legii este impunerea veniturilor realizate de anumite categorii de persoane fizice pe baza unor norme medii de venit, impunere ce creează condiţii pentru contribuabilii care realizează venituri mai mari decât media să nu plătească impozit pentru diferenţa respectivă.

Un alt exemplu de evaziune legală care permite ca o parte de venit să scape de la impunere sunt facilităţile fiscale care se acordă agenţilor economici din anumite ramuri ale economiei la înfiinţare sau pe parcursul desfăşurării activităţii sub forma unor scutiri de la plata T.V.A. la import sau export, accize, etc. sau reduceri de impozit pe profit.

Amortizarea accelerată, atunci când este permisă de lege pentru unele categorii de fonduri fixe, conduce la diminuarea profitului impozabil în favoarea constituirii unui fond de amortizare mai mare decât cel impus de valoarea uzurii fizice şi morale, înregistrate de mijloacele fixe respective în perioada luată în calcul.

Evaziunea fiscală la adăpostul legii poate fi evitată prin corectarea, perfecţionarea şi îmbunătăţirea cadrului legislativ care au făcut-o posibilă.

Evaziunea fiscală ilicită se poate defini ca fiind o acţiune conştientă a contribuabilului ce violează o prescripţie legală cu scopul de a nu plăti obligaţiile fiscale cuvenite. În acest scop se recurge la diminuarea obiectului impozabil sau folosirea altor căi de sustragere. Frauda fiscală presupune, dincolo de o violare a spiritului legii şi a intenţiei legiuitorului, o încălcare directă şi deliberată a regulilor impuse pentru stabilirea şi plata impozitului. Astfel, este cazul disimulării materiei impozabile prin absenţa declaraţiei de impunere sau prin operaţii fictive ori de creare de societăţi fictive. Determinarea tuturor procedurilor prin care se poate săvârşi evaziunea fiscală frauduloasă nu este posibilă, dar din experientele acestui gen de cazuri se pot enumera, intre altele:

1. Înregistrările în contabilitate efectuate astfel încât rezultatele să fie micşorate;

2. Introducerea în ţară prin intermediul firmelor fantomă de mărfuri din import fără acte de provenienţă pentru a fi sustrase de la plata obligaţiilor fiscale;

3. Nedeclararea tuturor mărfurilor în vamă sau prin subevaluarea acestora, urmată de valorificarea lor la preţurile pieţiei şi sustragerea astfel de la plata în întregime a taxelor vamale;

4. Inregistrarea partiala a veniturilor realizate fie prin neîntocmirea documentelor de evidenţă primară, fie prin înscrierea în acestea a unor date nereale cu privire la preţ, cheltuieli, cantităţi etc;

5. Înscrierea unor preţuri/valori, chirii, dobânzi, garanţii materiale mai mici decât cele reale în diferite contracte încheiate de contribuabil ( de vânzare-cumpărare a unor bunuri mobile sau imobile, de furnizare de mărfuri, de sponsorizare a unor activităţi, de închiriere ori concesionare la sau de la alte persoane fizice sau juridice a unor fonduri de comerţ de împrumut sau de credit cu o anumită dobândă sau în anumite condiţii oneroase etc);

6. Necuprinderea unor operaţiuni ce intră în sfera TVA în baza de calcul a taxei sau necuprinderea în TVA a tuturor facturilor;

7. Neevidenţierea şi nevirarea TVA aferentă avansurilor încasate de la clienţi;

8. Sustragerea de la plata TVA aferentă importului de bunuri prin prezentarea în vamă a unor acte fictive de donaţie ori facturi externe subevaluate precum şi neincluderea în deconturi a TVA amânată la plată în vamă;

9. Înfiinţarea de conturi pasive cu nomenclaturi fictive;

10. Nejustificarea cu documente legale a înregistrărilor în evidenţa contabilă;

11. Înregistrarea în conturi personale a unor părţi din beneficiu;

Frauda fiscală este un fenomen în primul rând social, ea reflectand prin procedeele sale atât structura societăţii cât şi nivelul tehnic al sistemului fiscal al acesteia. Indiferent de locul ocupat pe scara socială, contribuabilul evazionist foloseşte cele mai diverse tehnici de la cele elementare, până la cele mai sofisticate. Multitudinea de impozite şi taxe pe care trebuie să le suporte contribuabilul – persoana fizica ori juridica – dar mai ales mărimea exagerată a acestora, a condus de-a lungul timpului la identificarea de cai pe cat de ingenioase si de eficiente pentru practicant, pe atat de nocive pentru colectori, dar si pentru noi toti, in ultima instanta( pentru societate si pentru piata interna in general).