Finanțarea activității de cercetare dezvoltare în UE

anul 2007 Uniunea Europenă a lansat un nou set de programe, punând la dispoziţie până la 975 de miliarde de euro pentru o perioada de 7 ani. Aceste noi fonduri sunt mai uşor de accesat, mai transparente şi mai bine contabilizate decât cele din trecut datorită schimbării regulilor managementului financiar al Uniunii Europene.

Noile reguli fac fondurile UE mai uşor de obţinut mai ales pentru beneficiarii cu resurse limitate cum ar fi ONG-urile şi companiile mici. Pentru prima dată fondurile Uniunii Europene pentru cercetare sunt disponibile şi cercetătorilor individuali.

Mult mai buna contabilizare şi transparenţa mărită sunt necesare pentru a asigura că fondurile UE, care sunt bani publici, sunt utilizate eficient la toate nivelurile. Noile reguli introduc obligaţia de a publica lista beneficiarilor care primesc bani de la UE prin intermediul guvernelor Statelor Membre sau al altor organizaţii internaţionale. Statele Membre sunt nevoite să îşi îmbunătăţească raporturile despre cum cheltuie acele fonduri ale UE care sunt manevrate direct de către acestea.

Succesul perioadei noilor fonduri disponibile din 2007 şi până în 2013 este o provocare pentru toţi cei implicaţi: în primul rând, beneficiarii însuşi, care folosesc aceste fonduri pentru a-şi realiza cu succes proiectele; Parlamentul European, care şi-a oferit sprijinul maxim în procesul modernizării regulilor managementului financiar; Statele Membre, care utilizează aproape 80% din fondurile UE; şi în sfârşit Comisia Europeană, care deţine responsabilitatea principală pentru acordarea şi cheltuirea acestor fonduri.

Noile fonduri asigură o mai bună, mai simplă şi mai practică soluţie pentru toţi cei care lucrează cu fondurile UE, asigurând în acelaşi timp controlul asupra cheltuielilor publice.

Cu ocazia dezbaterii cu tema „Cercetarea-dezvoltarea-inovarea din România, în perspectiva anilor 2009-2010“, organizată recent de Camera Bucureşteană, Preşedintele CCIB (Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti) a precizat că evenimentul are loc în contextul în care stimularea activităţii de cercetare-dezvoltare-inovare poate reprezenta o soluţie viabilă pentru traversarea crizei economico-financiare, care nu va ocoli Romania.

Abordând subiectul cercetării aplicative, preşedintele Academiei Romane, Ionel Haiduc, a subliniat ca este necesar şi ideal ca românii sa găsească o nişă în care să vină cu produse de concepţie proprie şi să se impună pe piaţa mondială. „Noi vorbim mult de inovare, dar inovarea nu înseamnă numai să scriem un raport de cercetare, să facem un prototip foarte interesant, ci inovarea presupune şi punerea lui pe piaţă! Însă aici ne lovim şi de faptul că cea mai mare parte a industriei româneşti este în posesia unor multinaţionale, care vin cu tehnologiile lor si nu prea fac apel la cercetarea noastră” a punctat preşedintele Academiei Române. De asemenea, Ionel Haiduc a subliniat că evaluarea proiectelor se realizează, din păcate, cu foarte mult subiectivism.

Referindu-se la prioritatea investiţiei în infrastructură si în resurse umane Ionel Andrei, directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS), a apreciat că „Pentru aceasta, programele din Planul National trebuie să fie bugetate în mod corespunzător. Să dăm semnalul că proiectele demarate trebuie să fie finalizate si realizate. Toate investiţiile în proiectele aflate în derulare servesc la crearea de locuri de muncă din cele mai înalt calificate, la dezvoltarea unor resurse umane care să asigure sustenabilitatea oricărui proiect“.

POLITICA COMUNĂ ÎN DOMENIUL CERCETĂRII-DEZVOLTĂRII

Progresul economic si social, ca şi competitivitatea statelor U.E. pe plan mondial, depind de eficienţa activitaţii de cercetare ştiinţifică şi tehnologică. De aceea politica comunitară în domeniu a devenit în ultimii ani tot mai activă, U.E. propunându-şi coordonarea politicilor naţionale de cercetare si realizarea unor programe de interes comun pe care ţarile nu le pot implementa individual, deoarece necesită mijloace financiare, tehnice şi umane pe care nu le poate poseda o singură ţară.

Până în prezent cercetarea europeană a făcut progrese remarcabile în 5 mari domenii: energie (în special fuziunea termo-nucleară), tehnologia informaţiei si telecomunicaţiilor, materialele utilizabile în industria manufacturieră,biotehnologia si protecţia mediului. Deşi U.E. a făcut eforturi pentru frânarea dispersării activităţii de cercetare, adâncirea colaborării si concentrării în acest domeniu şi a disiminării rezultatelor cercetării în ţarile membre, acestea sunt înca modeste, pe ansamblul U.E. existând încă importante deyechilibre si fragmentări. Trei state membre (Germania, Franţa si Marea Britanie) deţin ¾ din totalul cheltuielilor cu cercetarea-dezvoltarea tehnologică a U.E.

Politica comună a U.E. în domeniul cercetării-dezvoltării constă în următoarele:

a)Cadrul juridic şi economic:

Sub aspect economic, exigenţele şi obiectivele cercetarii-dezvoltării diferă de la o etapa la alta,însă unele continuă să-şi păstreze actualitatea.

În anii ’80, datorită globalizării pieţelor şi noilor descoperiri tehnologice, structura industrială tradiţională a suferit schimbări rapide şi unele industrii comunitare (textilă, construcţii navale, siderurgia) şi-au deplasat producţia în ţari cu nivel de costuri mai mic (salarii şi utilităţi); acestea însă trebuiau să fie înlocuite cu cele bazate pe noile tehnologii şi astfel U.E. să intre în societatea post-industrială, aşa-numita “societate de informaţii”, ceea ce presupunea un mare efort de cercetare-dezvoltare, la nivel comunitar.

Domeniile de cercetare prioritare pentru perioada următoare sunt: fuziunea termonucleară şi alte energii de înlocuire a celor tradiţionale, biotehnologia şi exploatarea oceanelor, rezolvarea problemelor de nutriţie ale omenirii, tehnologiia informaţiei etc.

Baza juridică a politicii comunitare în domeniul cercetării dezvoltării nu a fost rezolvată prin Tratatul de la Roma, care face doar o referire vagă în articolul 41 şi statuteaza numai “o coordonare efectivă a eforturilor întreprinse în domeniul formării profesionale, a cercetării si popularizării cunoştinţelor agricole, putând implica proiecte sau instituţii finanţate în comun” . Nu au fost date deci competenţe instituţiilor comunitare sa finanţeze sau sa coordoneze activităţile de cercetare ale statelor membre în domeniile economice.