Finanțarea cheltuielilor de sănătate în Uniunea Europeană

I. Notiuni Introductive

Actuala criză economico-financiară pune nu numai probleme pe termen scurt, precum ieşirea din criză şi redresarea economică, ci dă şi teme pentru durată medie şi lungă, ca de exemplu găsirea unor noi modele de dezvoltare economică şi socială. Tot mai frecvente sunt dezbaterile despre ce fel de politică de îngrijire a sănătăţii să se adopte, având în vedere realităţile demografice, dezvoltările şi inovaţiile tehnologice, evoluţiile sociale post-criză, dar şi prezentele situaţii financiare. Căci e clar, cererea în domeniul serviciilor medicale se va amplifica, pe fondul îmbătrânirii populaţiei, inclusiv în materie de calitate. Ceea ce va solicita o preocupare mai accentuată pentru domeniul îngrijirii sănătăţii. Felul în care societăţile organizează, finanţează, gestionează şi oferă servicii medicale are un impact puternic atât asupra sistemelor de sănătate, cât şi asupra întregii vieţi economice şi sociale. Există astăzi mari inegalităţi şi inechităţi în sectorul îngrijirii sănătăţii, în statele membre ale Uniunii Europene. Iar acestea sunt pregnant ilustrate în România. Să spunem deschis: întrucât domeniul sănătăţii nu a fost parte distinctă a pregătirii criteriilor de aderare la Uniune, autorităţile din statele candidate nu l-au situat în fruntea priorităţilor, fapt care a făcut ca acest sector să înregistreze rămâneri în urmă, îndeosebi datorită investiţiilor limitate. Acum se constată nu doar o lipsă acută de echipamente şi tehnologii medicale, dar şi de infrastructură de bază, ca să nu mai vorbim de capacitatea managerială etc. Acest fapt arată cât de gravă şi grabnică este problema îmbunătăţirii şi modernizării sistemului de sănătate, la care adaugăm şi aspiraţia/ necesitatea de a se ajunge la standarde de calitate cu adevărat europene.

Schimbare de paradigmă: Sănătatea nu e cost, ci investiţie!

Investiţiile în sănătate sunt adesea explicate prin bugetul total scăzut al ţării. Este adevărat că ţările mai bogate alocă sănătăţii sume şi procente mai ridicate din PIB şi că statele mai sărace alocă procente mai modeste din PIB-ul lor (în statele membre ale Uniunii Europene, cheltuielile totale pentru îngrijirea sănătăţii sunt între mai puţin de 5% şi până la aproximativ 11%). Dar o generalizare, la nivelul Uniunii, poate că e forţată. Faptul că anumite state membre din estul şi sud-estul continentului îndreaptă sume mai reduse din totalul bugetului naţional se datorează, desigur, şi nivelului de dezvoltare, dar şi unei mentalităţi tributare unor formule economico-sociale învechite. În România, de exemplu, cheltuielile publice pentru sectorul sănătăţii sunt frecvent considerate costuri pe termen scurt şi nu investiţii pentru o durată mai lungă. De aceea, s-ar impune o modificare de paradigmă politică şi bugetară prin care să se agreeze, de către toate componentele decizionale, că sănătatea nu reprezintă un cost, ci o investiţie. Şi nu orice fel de investiţie! Ar trebui să se înţeleagă faptul că sănătatea nu este o preocupare doar pentru Ministerul Sănătăţii, Casa de Asigurări de Sănătate şi instituţiile medicale, ci pentru toate autorităţile cu atribuţii în creşterea economică şi dezvoltarea sustenabilă. Căci investind în sănătate se obţin beneficii în favoarea dezvoltării economice şi, în final, contribuie la creşterea bugetului general al ţării.

Deşi elaborarea şi aplicarea politicilor de sănătate, în Uniunea Europeană, sunt apanajul guvernelor statelor membre, Comisia Europeană a acordat, în ultimul deceniu, o importanţă crescută acestui domeniu. Astfel, sănătatea a fost integrată în Agenda Lisabona ca element al competitivităţii şi dezvoltării sustenabile, CE a introdus-o ca indicator structural şi a insistat pe cuprinderea sectorului ca investiţie în Cadrul Financiar 2007-2013, pentru o varietate de măsuri precum modernizarea infrastructurii sănătăţii, asistenţa tehnică, laboratoare, sisteme IT, schimburi de experienţă şi bune practici, cercetare ştiinţifică medicală. În Tratatul de la Lisabona există o nuanţă de accentuare a preocupării pentru îngrijirea sănătăţii, la nivelul Uniunii Europene, ceea ce ne face să credem că, în anii următori, se va intensifica dezbaterea despre modalităţile în care sănătatea va fi încadrată în investiţiile viitorului Cadru Financiar 2014-2020. În orice caz, dacă ne orientăm după numărul de proiecte contractate la sfârşitul anului 2010, înseamnă că în România cererea pentru finanţările europene este foarte mare. Să fim bine înţeleşi: aceste fonduri europene nu au rolul de a suplini lipsa finanţărilor interne, ci vin complementar pentru sprijinirea programelor de investiţii în anumite arii de dezvoltare ale politicii noastre de sănătate. De aceea, mai important decât numărul de proiecte contractate va fi nivelul şi calitatea/ eficienţa implementării acestora. Pornind de la evaluarea rezultatelor în viaţa reală a implementării respectivelor proiecte, se va putea argumenta necesitatea creşterii volumului şi diversificării măsurilor de investire a fondurilor europene, în următorul Cadru Financiar, în domeniul îngrijirii sănătăţii în România.

Speranţa de viaţă, corelată cu alocările pentru sănătate.Cel mai recent Raport al OECD (decembrie 2010) despre sectorul sănătăţii în UE, constată că s-a îmbunătăţit substanţial starea sănătăţii, deși există încă diferenţe semnificative între statele membre.

II. Scurt istoric

În ultimele decenii țările europene au realizat progrese majore în ceea ce privește sănătatea populației. Speranța de viață la naștere în statele membre ale Uniunii Europene (UE) a crescut cu peste șase ani față de 1980, atingând 79 de ani în 2010, iar mortalitatea prematură a scăzut semnificativ. Se poate estima că peste trei sferturi din acești ani de viață vor fi petrecuți fără limitări ale activității.Creșterea speranței de viață poate fi explicată prin îmbunătățirea condițiilor de viață și de muncă și a anumitor comportamente legate de sănătate, dar accesul mai bun la asistență și calitatea asistenței au,de asemenea, un mare merit, astfel cum demonstrează, de exemplu, reducerea semnificativă a ratelor mortalității în urma unui atac de cord sau a unui accident vascular.Multe îmbunătățiri în domeniul sănătății au avut costuri financiare considerabile. Până în 2009,cheltuielile pentru sănătate din țările europene au crescut într-un ritm mai rapid decât restul economiei,iar sectorul sănătății a absorbit o proporție în creștere din produsul intern brut (PIB). În urma declanșării crizei economice și financiare în 2008, multe țări europene și-au redus cheltuielile pentru sănătate în contextul eforturilor generale de a controla deficitele bugetare mari și creșterea ponderii datoriei în PIB. Deși aceste reduceri erau probabil de neevitat, anumite măsuri au impact asupra obiectivelor fundamentale ale sistemelor de sănătate. Prin urmare, monitorizarea continuă a datelor și indicatorilor privind sănătatea și sistemele de sănătate este importantă; ea oferă informații privind impactul potențial pe termen scurt și lung al evoluției circumstanțelor economice și politicilor de sănătate asupra accesului la asistența medicală, asupra calității și a rezultatelor în domeniul sănătății.