Fondul Phare

Statele membre ale Uniunii Europene şi ţările Europei Centrale şi Orientale împărtăşesc acelaşi ideal şi aceeaşi viziune în ceea ce priveşte viitorul lor comun: de a sesiza oportunitatea istorică pentru a forma o mai mare familie democratică de naţiuni europene. Astfel, pentru a atinge acest obiectiv, Uniunea Europeană şi statele continentale de referinţă partenere, trebuiau să recurgă la o consolidare a integrării lor politice, economice şi culturale. În anul 1989, aceste state candidate la Uniune şi-au manifestat dorinţa de restructurare a economiilor lor, precum şi de a se adapta la schimbările survenite în Europa Occidentală, de după cel de-al doilea Razboi Mondial.

Cea de-a cincea extindere a Uniunii Europene care priveşte în special, ţările Europei Centrale şi Orientale a implicat numeroase transformări, de preaderare. Aceste modificări, care privesc atât ţările candidate, cât şi Uniunea ca întreg, fac referire cu preponderenţă, la reforma instituţională, dobândirea acquis-ului comunitar, reforma politicilor comune şi nu în ultimul rând, consolidarea unei dimensiuni optimale pentru bugetul Uniunii Europene extinse.

Uniunea Europeană recurge la trei instrumente de preaderare pentru a ajuta ţările candidate din Europa Centrală şi de Est în activitatea lor de a se pregăti pentru aderare: este vorba de programul Phare ( consolidat în urma Consiliului 3906/89 ), programul Ispa ( Consiliul 1267/99 ) şi Sapard ( Consiliul 1268/99). În momentul în care aderarea va deveni un fapt împlinit, aceste instrumente de ajutor vor fi înlocuite prin politica regională europeană.

Această trecere de la ajutorul de preaderare, la un suport de ordin structural este inedită în istoria integrării europene, extinderele anterioare neavând o asemenea dimensiune de amploare, nu s-au caracterizat prin existenţa unor astfel de instrumente de ajutorare privind ţările candidate.

Cap.1 Ajutorul oferit în perioada tranziţiei ( 1989 - 1997 )

În 1989, Uniunea Europeană a lansat un ambiţios program de ajutorare care a fost comparat iniţial cu planul Marshall, specific anilor postbelici. Totuşi, în ceea ce priveşte atât obiectivele, cât şi sumele angajate în acest program, sau principiile şi procedurile de atribuire, programul european a fost în mod radical diferit de cel american. Aceste specificaţii s-au materializat însă, prin apariţia unor disfuncţionalităţi şi limite.

1.1 Obiectivele programului Phare - specifice perioadei de tranziţie

În timpul Summit-ului de la Paris, din 14 şi 15 iulie 1989, ţările care făceau parte din Uniune au decis să pună în aplicare un program de asistenţă multilaterală către ţările Europei Centrale şi de Est, materializat prin programul Phare. Programul Phare constituie iniţiativa pusă în aplicare de Uniunea Europeană, pentru a asigura asistenţă financiară ţărilor din Europa Centrală şi de Est, până în momentul în care ele vor fi în măsură de a-şi asuma obligaţiile inerente statutului de stat membru al Uniunii Europene.

Conceptual, noţiunea „Phare” ( Poland and Hungary Assistance for the Restructuring of the Economy ) desemnează originea eforturilor depuse la scară internaţională pentru a furniza un sprijin economic democraţiilor poloneze şi ungare, începând cu cel de-al doilea an de funcţionare, acest program fiind extins şi către celelalte ţări ale Europei, candidate la Uniune ( ţările baltice care au aderat în 1995 ) .

Obiectivul acestui ajutor multilateral a fost specificat încă din 1989: de a susţine ţările Europei Centrale şi de Est în procesul lor de tranziţie către economia de piaţă, fondată pe libera întreprindere şi iniţiativa privată, iar finanţarea sa serveşte pentru a furniza know-how şi asistenţă tehnică, economică şi infrastructurală, statelor beneficiare.

Aceste ţări care tocmai ce ieşise din regimul comunist, se găseau în momentul lansării programului într-o situaţie de penurie generală şi astfel se explică originea construcţiei programului Phare, respectiv de a oferi un ajutor de tipul „ transferului de resurse ”.

1.2 Sumele angajate în acest program

Programul Phare a fost mult mai modest decât planul Marshall, astfel în 8 ani (1990 – 1997), Comisia a antrenat în total 7,59 miliarde de euro în favoarea ţărilor specifice din Europa, cea mai mare parte ( 43,7% din totalul sumelor cumulate ) fiind consacrată restructurării sectorului public şi dezvoltării sectorului privat. Finanţarea fiecărui sector era realizată prin intermediul sub-programelor specifice, dintre care cele mai importante au fost: Jopp - pentru dezvoltarea sectorului privat, Green şi East – în domeniul mediului, Ace, Tempus I şi Tempus II – în domeniul educaţiei şi al cercetării, Sigma – pentru formarea profesională a funcţionarilor, Lien – în domeniul social, etc.

În perioada 1990- 1997, ţările Europei Centrale şi de Est au primit în cadrul programului Phare, în medie, câte 7,47 euro pe locuitor, pe an. Angajamentele totale Phare pentru perioada 1990 – 2001 se ridică la 13 516,2 milioane de euro, după cum se observă şi în tabelul nr.1, din care 75,1% - 10,155 mld de euro, au fost obiectul contractelor, din acestea 64,3% fiind plătite la sfârşitul anului 2002.