Forme ale Integrării Economice

1. Conceptul de integrare economic și implicațiile economice

1.1 Conceptul de integrare economică

Noțiunea de “integrare” provine din latinescul integro, integrare, respectiv integratio care înseamnă a pune la un loc, a reuni mai multe părți într-un tot unitar sau în vederea constituirii unui întreg, a restabili, a întregi, în această situație, elementele constituirii devin părți integrante.

Preluat inițial din matematică, termenul de “integrare” a căpătat o largă utilizare în diferite domenii ale științelor socio-umane, inclusiv științele economice, acoperind o gamă foarte largă de procese și fenomene.

După Concise Oxford Dictionary și Chambers Essential Dictionary, integrarea este combinarea părților într-un întreg și uniunea este un întreg rezultat din combinarea unor părți ori a unor membri. Astfel, integrarea este procesul de atingere a stadiului de uniune. J. Tinbergen definește integrarea drept crearea unei structuri optime a economiei internaționale prin înlăturarea barierelor artificiale din schimburile comerciale. De asemenea C.R. Denton sesizează virtuțiile integrării, anume maximizarea bunăstarii sau îndepartarea discriminărilor economice.

G.Myrdal prezintă integrarea ca realizare a vechiului ideal vestic de egalitate a posibilităților. Z. Kamecki înțelege aceasta tot în mod economic, drept formare pe baza unei structuri, a unui organism economic, care cuprinde un grup de țări separate de economia mondială considerată ca o entitate. Alți autori caracterizează integrarea astfel:

• Proces în cadrul căruia actorii politici din diferite structuri naționale sunt convinși să își modifice realitatea, speranțele și activitățile politice spre un nou centru, ale cărui instituții posedă ori pretind jurisdicție asupra statelor naționale preexistente

• O distribuire de puteri constituționale, un set de condiții pe linia prescrisă de o teorie federală

• Punerea la un loc a mai multor operații, efectuate de aceeași firmă (integrare verticală) sau de firme diferite încorporate aceleiași unități economice (integrare orizontală).

În mod obișnuit, prin integrare economică se concepe un proces multilateral, caracteristic etapei contemporane de avansare a societății, care rezidă din intensificarea interdependențelor între diverse state, proces condiționat de totalitatea de factori, din rândul cărora un rol important redevine revoluției tehnico-științifice.

Forma de “integrare economică” poate lua sensuri distincte după contextual în care este folosită. Ea poate simultan să se refere la diverse grade de cooperare economică, într-un număr de domenii precum : comerțul, mobilitatea forței de muncă și a capitalurilor, plăților, politici fiscale și monetare, securității sociale și coordonării planurilor de investiții.

În sectorul științei economice, termenul de “integrare” a fost folosit prima dată în relație cu organizațiile industriale pentru a manifesta un ansamblu de tranzacții între firme prin aranjamente, carteluri, concerne, trusturi sau fuziuni pe o axă verticală sau în sensul punerii în relație a furnizorilor cu utilizatorii și pe una orizontală referitoare la înțelegerile între competitori.

Enciclopedia științelor sociale, publicată în 1937, are termenul integrare, dar sub formă de integrare industrială. O nouă ediție ale aceleiași enciclopedii, publicată în 1968 are 4 poziții definitorii pentru conceptul de integrare internațională, 3 dintre ele (integrare regională, integrare globală și integrare funcțională) sunt elaborate de cercetători în domeniul științelor politice, doar a patra despre uniunile economice a fost concepută de un economist. Când în 1954 Jan Timbergen a publicat lucrarea “integrarea economică internațională” el afirmă în prefață că prima ediție a aceleiași cărți, din 1945 s-a numit “Cooperare Economică Internațională”.

Conceptul nu se regăsește nici în martie 1947 în Rezoluția Fulbright a Congresului SUA, care încerca să favorizeze “crearea Statelor Unite ale Europei în cadrul Națiunilor Unite”. Ceea ce este surprinzător este faptul că termenul “integrare economică” nu s-a folosit nici în discursul rostit de George Marshall, secretarul de stat American, la Harvard la 5 iunie 1947, care aprecia că “distrugerile vizibile din Europa sunt probabil mai puțin serioase decât dislocările produse în întreaga țesătură a economiei europene…” și că “sistemul modern de diviziune a muncii pe care se bazează schimbul de produse este în pericol de a se prăbuși”. Acest discurs a marcat momentul lansării celebrului Plan Marshall, Programul de Reconstrucție Europeană.

În săptămânile în care se pregătea Planul Marshall, termenul de integrare economică a apărut de mai multe ori în numeroase documente, care au circulat între vârfurile administrației americane.

Cel mai recomandabil conținut îl conferă termenului Paul Hoffman, administratorul Administrației Cooperării Economice, care, adresându-se Organizației de Cooperare Economică Europeană OEEC, accentua urgența progreselor către o “integrare a Europei Occidentale” și explica demersul său în următoarele cuvinte: “substanța unei astfel de integrări va fi crearea unei largi piețe unice în interiorul căreia restricțiile cantitative în calea mișcării bunurilor, barierele monetare în calea fluxurilor de plăți și, eventual, taxele vamale vor fi deplin înlăturate”.

Cei care folosesc noțiunea aceasta sunt în principiu de acord că integrarea poate fi înțeleasă atât ca un proces, cât și ca o stare de fapt la care se ajunge printr-o asociere de transformări. Dacă vorbim de stadiu al unui proces, că este vorba despre unul intermediar sau un stadiu final nu este foarte clar, această ambiguitate permite să vorbim de integrare completă și incompletă. Pentru a ilustra evoluția procesului de integrare europeană voi prezenta o serie de date statistice. În 1958, 23% din populația celor 6 state fondatoare (Belgia, Franța, Germania, Luxemburg, Italia și Olanda) era ocupată în agricultură față de sub 4% în present. În 1958, 40% din populația grupării lucrau în industrie față de sub 20% în prezent. Serviciile au devenit în această perioadă cea mai apreciată sursă de locuri de muncă.