Formele Integrării Economice

Formele integrării economice

1. Conceptul de integrare economică şi tipologia formelor integrării

Noţiunea de integrare provine din latinescul integro, integrare, respectiv integration, care înseamnă a pune la un loc, a reuni mai multe părţi într-un tot unitar sau în vederea constituirii unui întreg, a restabili, a întregi.

Prin integrare se obţine, în timp, cea mai potrivită structură a economiei internaţionale prin îndepărtarea obstacolelor artificiale, în scopul unei operări optime a acesteia, precum şi prin introducerea, în mod deliberat, a tuturor etapelor şi elementelor dezirabile, de coordonare şi unificare. Această concepţie este dată de J. Tibergen, care defineşte integrarea drept crearea unei structuri optime a economiei internaţionale, pe calea înlăturării barierelor artificial din schimburile comerciale.

Integrarea economică este definită ca eliminarea frontierelor economice dintre două sau mai multe economii. O frontieră economică este orice delimitare peste care mobilitatea efectivă sau potenţială a bunurilor, serviciilor si factorilor de producţie, precum şi a fluxurilor de comunicaţii, este relativ scăzută. De ambele părţi ale unei frontiere economice, stabilirea preţurilor şi calităţii bunurilor, serviciilor şi factorilor de producţie este influenţată doar parţial de fluxurile de peste graniţă.

Importanţa fundamentală a integrării economice este reprezentată de creşterea concurenţei efective sau potenţiale. Din punctual de vedere al unei regiuni sau ţări, această concurenţă este generată atât de actorii de pe piaţă originari din alte regiuni ale ţării, sau dintr-un grup de ţări, cât şi de proprii participanţi, care pătrund dincolo de graniţele tradiţionale ale economiei.

Concurenţa dintre participanţii de pe piaţă duce la preţuri mai scăzute pentru bunuri sau servicii similare, la o mai mare varietate a calităţii şi la o mai mare diversitate a ofertei în zona care se integrează, precum şi un stimulent spre schimbare.

Principiile de bază ale integrării economice sunt următoarele:

- crearea unui spaţiu economic comun;

- circulaţia liberă a factorilor de producţie atunci când există o “piaţă comună”;

- consumarea resurselor împreună, cu eficienţă economică şi socială maximă;

- realizarea unei uniuni vamale;

- realizarea unor politici comune în domeniile economic, monetar, financiar şi social.

Expresia “integrarea economică” poate lua sensuri diferite în funcţie de contextul în care este utilizată. Ea poate concomitent să demonstreze diverse grade de cooperare economică, într-un număr de domenii precum: comerţul, mobilitatea forţei de muncă şi a capitalurilor, politicii fiscale şi monetare, securităţii sociale şi coordonării planurilor de investiţii.

Miron Dumitru defineşte integrarea economică în accepţiune statică şi în accepţiune dinamică. În accepţiune statică integrarea economică reprezintă o stare de fapt în care componentele naţionale ale unei economii composite nu mai sunt semnificativ separate prin frontiere economice, ci funcţionează interdependent maximizând efectele energice. În accepţiune dinamică, integrarea economică desemnează eliminarea treptată a frontierelor economice dintre statele participante, fostele state naţionale separate economic fuzionând într-un ansamblu funcţional mai cuprinzător.

Integrarea economică se referă la integrarea pieţei, dar şi la integrarea politicii economice. Integrarea pieţei este si va ramâne esenţa integrării economice care se materializează într-o circulaţie transfrontalieră semnificativă a bunurilor, serviciilor, capitalului şi a forţei de munca