Gestiunea Riscului de Credit prin Intermediul Derivatelor de Credit

GESTIUNEA RISCULUI DE CREDIT PRIN INTERMEDIUL DERIVATELOR DE CREDIT

Economia de piaţă presupune în mod necesar existenţa unui sistem bancar care să asigure mobilizarea tuturor disponibilităţilor monetare ale economiei şi orientarea lor temporară în desfăşurarea de activităţi economice eficiente.

Prin activitatea desfăşurată de bănci, de colectare de resurse financiare concomitent cu plasarea acestora spre unităţile care resimt nevoi temporare suplimentare, acestea îndeplinesc un rol important de intermediere bancară. În acest sens, creditul devine instrument activ în stimularea dezvoltării economiei, prin intermediul lui încurajându-se acţiunea anumitor fenomene, în funcţie de obiectivele urmărite a se realiza.

Creditul este indispensabil economiei, de aceea modul de acordare a acestuia are o importanţă majoră, aici intervenind funcţia băncii de analist financiar pentru a orienta resursele spre cele mai eficiente plasamente.

În angajarea resurselor lor, băncile se confruntă cu o serie de riscuri:

- riscul de nerambursare;

- riscul lipsei de lichiditate;

- riscul variaţiei ratei dobânzii pe piaţă;

- riscul de capital;

- riscul repatrierii capitalului în condiţiile creditării externe (riscul valutar şi riscul de ţară).

Acordând credite banca îşi asumă mai multe tipuri de riscuri, acestea fiind determinate fie de calitatea celui care face împrumutul, fie de evoluţia economică generală, fie de structura generală a băncii.

Se cunoaşte faptul că performanţa bancară are două dimensiuni: rentabilitate şi risc, iar managementul bancar urmăreşte maximizarea performanţelor bancare prin armonizarea următoarelor obiective: maximizarea rentabilităţii băncii, minimizarea expunerii la risc şi încadrarea în normele de calitate şi comportament prudenţial.

Cunoaşterea tuturor riscurilor este un fapt necesar şi important pentru fiecare bancă, dar în condiţiile amplitudinii procesului de recreditare, cunoaşterea, evitarea şi prevenirea lor este de o deosebită relevanţă la nivel naţional.

Particularizările tehnicilor utilizate în prezent în cadrul sistemului bancar românesc pentru gestionarea riscului de credit sunt exemplificate pe modelul Băncii Române pentru Dezvoltare - GSG, instituţie bancară cu un renume de soliditate şi experienţă în domeniul creditării.

I. RISCUL DE CREDIT

1.1 Definirea şi clasificarea riscului de credit

Riscul de creditare, denumit şi risc de insolvabilitate a debitorilor este definit riscul ca dobândă, creditul sau ambele să nu poată fi rambursate la scadenţă sau să fie rambursate parţial şi este specific băncilor a căror funcţie importantă în economie este creditarea. Având în vedere că la baza incapacităţii de rambursare a creditului de către debitori stau diverse cauze, se impune o abordare distinctă a riscului de creditare şi anume :

- Riscul aferent debitorilor persoane fizice şi persoane juridice ;

- Riscul de ţară.

Incapacitatea de plată a debitorilor, persoane fizice şi persoane juridice este, rezultatul unui decalaj între venituri şi cheltuieli , riscul fiind ca venitul viitor al acestora să diminueze sau să dispară , fie necinstea împrumutatului , care este un risc dificil de apreciat de către bancă care nu dispune de informaţii suficiente pentru a anticipa un astfel de comportament.