Investiții Străine

Introducere

Investitiilor straine directe (ISD) cat si preocupariile acestora au fost si vor ramane o tema intens dezbatuta.

În plus, investitiile straine au reprezentat o sursa importanta de finantare a deficitului de cont curent, efectul financiar net (calculat ca diferenta între intrarile si iesirile de capital) accentuându-se odata cu cresterea intrarilor de capital strain.

De asemenea, în spiritul unei abordari riguroase au fost utilizate informatii si date statistice furnizate de Institutul National de Statistica, Comisia Nationala de Prognoza, Oficiul National al Registrului Comertului si Banca Nationala a României.

CATOLUL 1: INVESTIŢIILE STRĂINE – PREZENTARE GENERALĂ

1.1 Investiţiile străine – delimitări conceptual-metodologice. Tipuri de investitori.

Investiţiile străine, în cadrul unei industrii globale, constituie factorul-cheie fără participarea căruia procesul producţiei internaţionale ar fi fost imposibil.

Într-un volum şi o structură corespunzătoare, investiţiile asigură înlocuirea şi modernizarea tehnicii şi tehnologiilor, sporirea producţiei şi ofertei de bunuri, îmbunătăţirea calităţii şi competitivităţii acestora, crearea de noi locuri de muncă şi nu în cele din urmă, creşterea calităţii vieţii. Pornind de la aceste considerente, fiecare agent economic şi fiecare economie naţională construieşte într-un mod explicit şi implicit o strategie a dezvoltării economice în cadrul căreia investiţiile au un rol precumpănitor.

În plan teoretic, investiţia constituie un plasament pe termen lung pentru care se prezumă efecte favorabile; o alocare de resurse, de capitaluri economisite, în activităţi profitabile, în speranţa recuperării lor pe seama veniturilor viitoare, superioare; o modificare a patrimoniului generată de realizarea unor imobilizări corporale, necorporale şi chiar financiare; un proces economic complex, generator al altor procese (de exploatare, de producţie, prestaţii etc).

În plan practic, tot ceea ce întreprinde omul, entitatea sau comunitatea, pentru a-şi depăşi „condiţia” statică, deci într-un context temporal dinamic înseamnă, în fapt, investiţie, fiind vorba despre orice efort de creştere şi instruire a tinerei generaţii, de formare a forţei de muncă constituie o investiţie continuă. Construcţiile de case, de fabrici, de întreprinderi, de şcoli şi spitale, achiziţiile de bunuri pentru folosinţă îndelungată, achiziţiile de titluri şi active financiare etc. constituie forme concrete, reale şi diversificate ale investiţiilor .

În general, în literatura de specialitate dedicată aspectelor financiare ale funcţionării economiei, noţiunea de investiţii sau cheltuieli de investiţii a fost şi este interpretată diferit şi utilizată cu mai multe sensuri. Acest concept este tratat fie destul de îngust şi contradictoriu, fie atribuindu-i-se semnificaţii destul de ample şi expansive.

Astfel, în sens restrîns, investiţiile pot fi definite ca “totalitatea cheltuielilor efectuate cu scopul creării, achziţionării de noi fonduri fixe, perfecţionării sau reconstruirii fondurilor fixe existente, pentru o perioadă lungă de timp” , ea “reprezintă un adaos la capital sau la patrimoniul personal existent, rezultat din folosirea unei părţi a economiilor obţinute din activitatea perioadei respective, indiferent dacă se referă la elementele de capital fix sau circulant, la capitalul lichid sau la bunurile aflate în proprietatea menajelor”; investiţiile deci “reprezintă utilizarea economiilor pentru crearea de bunuri de capital şi/sau stocuri de capital” . Printre unii economişti acţiunea de investire s-a impus ca achiziţie de bunuri de echipament în scopul măririi capacităţii de producţie numită formare de capital fix şi sporirea stocurilor de capital.

O asemenea definire este dată de economiştii ce abordează în special latura macroeconomică a investiţiilor, fiind atribuită de fapt investiilor de capital, ce constituie suportul material al creşterii economice şi al dezvoltării social-culturale a naţiunii.

Sensul mai amplu, întîlnit în monografiile economiştilor ce tratează mai mult latura microeconomică, afirmă că investiţiile implică efort prealabil (financiar, material, de muncă) dar, ca o consecinţă, se scontează obţinerea unor efecte multiplicatoare (tehnico-materiale, financiare şi sociale). Astfel, „investiţia reprezintă sacrificiul unei părţi din consumul prezent pentru un (posibil şi incert) consum viitor” . Latura definitorie a acestui concept, în această abordare, este sacrificiul făcut întotdeauna în speranţa că acel consum viitor va fi mai mare decît cel sacrificat în prezent. Se observă existenţa unor două atribute în joc: timpul şi riscul. Sacrificiul are loc în prezent şi este sigur. Recompensa pentru el vine mai tîrziu şi mărimea ei este incertă.

P. Samuelson face chiar o distincţie între investiţiile ca noţiune percepute de economişti şi de populaţie, menţionînd că „pentru economişti, investiţiile reprezintă întotdeauna cheltuieli fizice, reale de capital, spre deosebire de majoritatea populaţiei, pentru care investiţiile sunt simple schimbări în conturile sale, cumpărări de acţiuni sau deschideri de conturi de economii” .

Astfel, doctrinele economice ce au abordat mai mult latura macroeconomică, au atribuit investiţiilor conceptul mai restrîns al acestora, adică cel ce ţine de investirea în stocuri de capital, iar economiştii ce au acordat o mai mare atenţie microeconomiei au privit investiţiile mai larg, ca fiind renunţarea la sursele băneşti lichide actuale, în speranţa obţinerii unor avantaje viitoare.

În sens larg, investiţiile străine pot fi considerate fluxuri financiare şi de resurse, care traversează graniţele juridice şi economice ale statelor. C. Munteanu denumeşte investiţiile realizate cu capital străin ca fiind investiţii internaţionale. După el, formele investiţiilor internaţionale reprezintă modalităţile concrete prin care un agent economic realizează o investiţie internaţională, adică ori de câte ori:

a) cumpără acţiuni de pe o piaţă străină sau emise de o firmă din altă ţară;

b) cumpără obligaţiuni de pe o piaţă străină sau emise de o firmă străină;

c) construieşte „pe loc gol” o societate nouă („greenfield investments”) sau deschide o filială într-o altă ţară;

d) acordă un credit financiar unui agent economic dintr-o altă ţară sau unui agent economic străin ce operează pe propria piaţă;

e) preia (achiziţionează) o firmă străină sau fuzionează cu o firmă străină;

f) participă cu capital investiţional la constituirea de societăţi mixte;

g) încheie contracte internaţionale de leasing sau franchising.