Istoria leului

Introducere

Banii, e inutil să mai argumentăm sunt un mijloc de plată, ce are avantajul de a elimina ineficiențele trocului, o unitatea de cont care ușurează evaluarea și calculul, o unitate care permite efectuarea unor tranzacții comerciale pe perioade îndelungate și, de asemenea, de la mare distanță. Pentru a îndeplini toate aceste funcții în mod optim, banii trebuie să fie disponibili, ușor de procurat,durabili, fungibili, ușor de transportat și fiabil.

Deoarece îndeplinesc multe dintre aceste criterii, metale precum aurul, argintul, bronzul au fost socotite vreme de sute de ani materia primă ideală pentru bani. Cele mai vechi monede datează din 600 î.n. și au fost descoperite de arheologi în templul zeiței Artemis de la Efes. Aceste monede lidiene ovulare, care erau făcute dintr-un aliaj de aur și argint numit Electrum și care aveau imprimată imaginea unui cap de leu, strămoașele tetradrahmei ateniene, monedă de argint standardizată cu imaginea zeiței Atena pe o față și aceea a unei bufnițe pe avers.

Pe vremea romanilor, monedele erau confecționate din trei materiale: aur, argint și bronz, ordonate astfel ca valoare în funcție de raritatea metalului în chestiune, dar având imprimate efigia împăratului din perioada respectivă pe o față și figurile legendare ale lui Romulus și Remus pe cealaltă. În antichitate nu se foloseau monedele doar în zona mediteraneană, dar, cu siguranță aici au apărut pentru prima dată.

1. Primele monede

În secolul al XIV-lea, rolul banilor a crescut într-o manieră atât de sigură, încât, după constituirea lor, statele feudale Țara Românească și Moldova și-au organizat propriile sisteme monetare. Cele mai vechi monede au fost emise în Țara Românească de către Vladislav Vlaicu (1364-1377), iar în Moldova de către Petru Mușat (cel mai probabil în anul 1377)

Concomitent cu monedele autohtone, pe cele 2 ținuturi au continuat să circule numeroase tipuri de monede, în timp ce în Transilvania monedele au fost bătute în conformitate cu reformele monetare din timpul lui Carol Robert (1323-1338).

Pe măsură ce dominația otomană se accentua, în circulația internă s-a impus moneda turcească, numită aspre. În același timp cu monedele turcești, au circulat și alte monede străine, printre care și talerul de argint al Olandei, numit Löwenthaler, thaleri leonis sau leu, care a dat și numele actual al monedei României.

În a doua parte a secolului al XVIII-lea, semnele unei descompuneri a sistemului feudal, precum și scăparea de sub dependența Turciei, a contribuit în mare parte la dezvoltarea într-un ritm mai alert a forțelor productive. Circulația monetară, care devenise mai intensă, conține o multitudine de monede străine: ducați austrieci, taleri imperiali de argint, kreutzers austrieci, ruble, taleri imperiali de argint, taleri spanioli cu coloane, și așa mai departe, în timp ce leul se desființa ca monedă efectivă, a devenit însă o monedă de calcul foarte necesară în circumstanțele respective. S-a încercat o reglementare a circulației monetare prin Reglementările Organice ale Țării Românești (1830) și ale Moldovei (1832), în sensul adoptării bimetalismului, având ca unități monetare de referință ducații olandezi și o monedă austriacă numită swanziger, care la noi era cunoscută drept șfanțul de argint, sau doar șfanț.