Levierul Financiar

Capitolul I Abordări teoretice privind levierul financiar și riscul de faliment

1.1.Concepte privind levierul financiar și structura financiară a întreprinderii

Viața economico-financiară a unei întreprinderi nu poate fi concepută în afara mediului care funcționează și evoluează. Din acest mediu întreprinderea își colectează resursele și tot în cadrul acestui mediu efectuează plăți sau restituiri de fonduri. În condițiile economiei de piață, stabilirea modalităților de finanțare exercită un impact deosebit asupra activității agenților economici. Pentru finanțarea activității o firma apelează la douăcategorii de surse financiare: surse proprii și surse înprumutate. Cele două categorii de surse de finanțare identificate se completează reciproc, existind anumite proporții între acestea care trebuiesc respectate deoarece apelarea sporită și într-o măsura necontrolată la surselor împrumutate antrenează o serie de riscuri pentru întreprindere, punînd în pericol întreaga activitate a acesteia. În această situație, este vorba despre necesitatea formării unei structuri financiare optime

Marea majoritate a firmelor nu se finanțează în totalitate din fondurile proprii, apelînd concomitent la sursele externe de finanțare. Astfel, selectarea mijloacelor de finanțare externă și ponderea acestora în raport cu finanțarea internă reprezintă o decizie majoră a politicii financiare a întreprinderii. În așa mod se decide asupra structurii financiare a întreprinderii și se iau măsuri pentru asigurarea caracterului optim al acesteia. Alegerea surselor de finanțarea activității ocupă locul central în activitatea managerială a întreprinderii, deoarece capitalul atît cel propriu cît și cel împrumutat comportă costuri, care se reflectă, în mod direct, asupra rezultatului financiar al întreprinderii, diminuîndu-l. Raportul dintre capitalul propriu și cel împrumutat determină, în mare măsură, nivelul rentabilității obținute de întreprindere, fiindca aceste resurse au costuri diferite, fiind diferită și ordinea în care se face remunerarea capitalurilor utilizate (creditorii au prioritate față de acționari).În același timp orice întreprindere, indiferent de activitatea pe care o desfășoară, se situeaza în centrul unei multitudini de fluxuri monetar-financiare și finanțarea întreprinderii fiind obiectivul principal în realizarea managementului financiar.

Identificarea surselor de finanțare a activității, precum și combinarea acestora în vederea obținerii celui mai bun raport rentabilitate-riscuri constituie o provocare permanentă conducatorii unei firme. Proporțiile diferite în care o firmă apelează la finanțări prin capitaluri proprii sau prin capitaluri împrumutate, definesc structura financiară a întreprinderii. La nivel de firmă, structura financiară reflecta compoziția capitalurilor, din aceste considerente mai este cunoscută sub denumirea de structura capitalurilor. În opinia unor autori, prin structura financiară a înreprinderii se înțelege raportul existent între finanțările pe termen scurt și cele pe termen lung, în timp ce alții consideră ca structura financiară reprezintă suma ponderilor de participare a diferitelor surse de finanțare la constituirea capitalurilor învestite în activitatea de viitor al firmei. Aceasta se identifică, de fapt, cu aceea parte a bilanțului, care evidențiază resursele financiare ale întreprinderii, reprezentată structura elementelor de pasiv. Un alt autor , Nadejda Botnari, afirmă că ,,structura financiară a întreprinderii reprezintă o compoziție complexa și coordonată a diverselor surse de finanțare la care managementul financiar recurge pentru a acoperi necesarul de finanțat. De asemenea, structura financiara poate fi definită ca raportuldintre capitalul propriu și capitalul împrumutat, care în ansamblu formează capitalul financiar al întreprinderii. Sau structura financiară a întreprinderii reprezintă componentele valorice (bănești) ale surselor de finanțare a activității, exprimate in procente” [Botnari Nadejda. Finanțele întreprinderii. Ed, Editerra Prim. Chișinău, 2008].

S-a demonstrat, de nenumărate ori, că funcționarea că funcționarea unei firme fără un capital adecvat este una cauzele cele mai raspîndite ale eșecului în afaceri. Pe lîngă un capital suficient, firma trebuie sa aiba și o structură a capitalului adecvată, altfel spus o combinație corectă și optimă de capital propriu și împrumutat. Dacă, în general, ca orice bun sau stoc de bunuri financiare sau fizice, care sunt capabile să genereze pe viitor un venit.