Noul sistem monetar european. mecanismul ratei de schimb

1.SISTEMUL MONETAR EUROPEAN

1.1.Mecanismul de funcţionare al Sistemului Monetar European

Bazele Sistemului Monetar European (SME) sunt puse în cadrul Consiliului European de la Bremen (din 6-7 iulie 1978), ca urmare a unei iniţiative comune a cancelarului german Helmut Schmidt şi a preşedintelui francez Valery Giscard d’Estaign, într-o perioadă de mare instabilitate pe plan monetar în Europa comunitară.

Dacă la Bremen s-a ajuns la un acord – în linii mari - asupra conturului viitorului Sistem Monetar European, el este creat prin Rezoluţia Consiliului European de la Bruxelles din 5-6 decembrie 1978 şi a început să funcţioneze la 13 martie 1979.

Între şarpele monetar - prima formulă angajantă de colaborare în plan monetar pentru ţările comunitare- şi Sistemul Monetar European există o serie de asemănări:

- presupun o participare voluntară

- principalul obiectiv este identic: crearea unei zone de stabilitate monetară;

- obligaţiile asumate de un stat membru sunt similare: menţinerea unui sistem de cursuri fixe, prin intervenţia pe piaţă a băncilor centrale, prin cumpărări şi vânzări de valută.

Diferenţele dintre mecanismul şarpelui monetar şi SME evidenţiază superioritatea acestuia din urmă:

-apariţia ECU, moneda comună care va juca rolul central în SME;

- existenţa unui indicator de divergenţă care declanşează intervenţiile băncilor centrale pe piaţă;

-instituţionalizarea şi perfecţionarea cursului în limitele prestabilite.

Trebuie însă de remarcat faptul că, în timp ce mecanismul şarpelui monetar a permis şi participarea monedelor unor state în afara Comunităţii Economice Europene (coroana daneză, lira irlandeză, lira sterlină, coroana suedeză, coroana norvegiană), la SME au participat doar statele membre.

Sistemul Monetar European este format din următoarele trei componente:

1. mecanismuri de cursuri fixe, cunoscut şi sub denumirea de mecanismul ratelor de schimb (MRS), reprezentând componenta fundamentală a SME.

2. moneda comună, ECU;

3. componenta instituţională, Fondul European de Cooperare Monetară

De-a lungul evoluţiei SME, vor fi momente în care unele ţări, deşi şi-au retras moneda din componenta fundamentală a SME, mecanismul de cursuri fixe, moneda este luată în calcul în continuare în coşul ECU şi tara participă mai departe cu acelaşi statut în cadrul FECOM.

ECU, o abreviere de la European Currency Unit (în traducere “unitate monetară europeană”), a fost o monedă de cont, o monedă-coş, elementul central al mecanismului de cursuri fixe.

ECU a fost calculat după aceleaşi criterii aplicate în cazul altui coş valutar consacrat, DST. Cantitatea determinată din fiecare valută componentă care a fost luată în calcul pentru stabilirea valorii ECU a fost stabilită în funcţie de:

- importanţa relativă a PIB-ului fiecărei ţări participante pe o perioadă de cinci ani;

- ponderea ţării în comerţul intracomunitar pe o perioadă de cinci ani;

- participarea fiecărei bănci centrale la mecanismul de sprijin pe termen scurt prevăzut în cadrul Fondului European de Cooperare Monetară.

Ponderea monedelor în coşul ECU s-a modificat în timp (începand cu anul 1979) şi ca urmare a realinierii parităţilor, monedele care au fost revalorizate obţinând o pondere mai mare în coş, pe seama celorlalte monede.

În conformitate cu Rezoluţia Consiliului European de la Bruxelles din 5 decembrie 1978, revizuirea ponderii monedelor în coş şi a structurii acestuia se făcea atât din oficiu, la fiecare cinci ani, cât şi de fiecare dată când ponderea unei monede varia cu mai mult de 25%. Revizuirea trebuia făcută astfel încat valoarea externă a ECU să nu se modifice, asa cum era interzisă şi modificarea parităţilor bilaterale în cadrul MRS şi a cursurilor-pivot în ECU ale monedelor participante.