PIB-ul Marii Britanii

Proiect
9/10 (2 voturi)
Domeniu: Finanțe
Conține 2 fișiere: doc, ppt
Pagini : 22 în total
Cuvinte : 2800
Mărime: 484.05KB (arhivat)
Publicat de: Sandu Achim
Puncte necesare: 7

Extras din proiect

Cap 1.Marea Britanie. Generalități

• Denumirea oficială: Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord (de obicei prescurtată sub forma Regatul Unit sau Marea Britanie).

• Marea Britanie este situată în vecinătatea coastei de nord-vest a Continentului European. Teritoriul său este compus din Insula Marea Britanie, partea de nord a Insulei Irlanda şi un număr de mici insule aflate în mările înconjurătoare (circa 1000 de insule). Marea Britanie este mărginită de Oceanul Atlantic şi mările adiacente acestuia - Marea Nordului, Canalul Mânecii, Marea Celtică şi Marea Irlandei.

• Marea Britanie deţine 14 Teritorii de peste Mări, răspândite pe tot globul. Acestea sunt de o mare diversitate, de la minuscula insulă Pitcairn, în mijlocul Oceanului Pacific, cu cei 47 de locuitori ai săi, până la Bermuda, în Atlanticul de Nord, care are o populaţie de 62.059 locuitori şi este unul dintre cele mai importante centre financiare din lume. Teritoriile de peste Mări sunt: Anguilla, Teritoriul Antarctic Britanic, Bermuda, Teritoriul Britanic din Oceanul Indian, Insulele Virgine Britanice, Insulele Cayman, Insulele Falkland, Gibraltar, Montserrat, St Helena şi Dependenţele (Insula Ascension şi Tristan da Cunha), Insulele Turk şi Caicos, Insula Pitcairn, Insulele South Georgia şi South Sandwich, Zonele Bazei Suverane din Cipru.

• Suprafaţa: 244.820 km2

• Unităţi administrative:Anglia (Regat), Scoţia (Regat), Ţara Galilor (Principat), Irlanda de Nord (Provincie)

• Capitala: Londra (7.517.700 locuitori)

• Principalele oraşe: Londra (capitala Angliei), Edinburgh (capitala Scoţiei), Cardiff (capitala Ţării Galilor), Belfast (capitala Irlandei de Nord)

• Pentru unii, Anglia este sinonim cu Marea Britanie sau chiar cu Regatul Unit, lucru care însă este incorect. Anglia se întinde pe 2/3 din centrul și sudul insulei Marea Britanie, plus insulele dinspre coastă din larg, dintre care cea mai mare este Insula Wight. Anglia se învecinează la nord cu Scoția și la vest cu Țara Galilor. Este mai aproape de Europa continentală decât oricare altă parte a Britaniei, separată de Franța de 52 km de mare (22 mile nautice). Tunelul Canalului, lângă Folkstone leagă direct Anglia de Europa continentală. Granița engleză-franceză este la jumătatea drumului de-a lungul tunelului.Mare parte din Anglia este deluroasă, în general muntoasă în nord cu un lanț de munți nu prea înalți, Munții Penini (Pennines), care despart estul de vest. Alte zone deluroase în nord și Midlands sunt Ținutul Lacurilor (The Lake District), the North York Moors (Mlaștinile din North York) și Districtul Peak. Linia aproximativă de demarcație dintre tipurile de teren este adesea indicata de linia Tees-Exe. La sud de această linie sunt suprafețe întinse de teren plat, incluzând East Anglia și the Fens, zonele deluroase incluzând the Cotswolds, the Chilterns și the North și South Downs.

• Clima: Clima Marii Britanii este temperată, cu veri călduroase, ierni reci şi foarte multe precipitaţii pe tot parcursul anului. Principalii factori de influenţă asupra climei constau în latitudinea nordică a ţării (între 50° şi 60° N), vecinătatea imediată a Oceanului Atlantic şi, în special, încălzirea apelor din jurul Insulelor Britanice de către Gulf Stream. Variaţiile de temperatură pe parcursul anului sunt relativ reduse. Clima Marii Britanii este influenţată puternic de masele de aer tropical-maritime, polar-maritime, polar-continentale şi tropical-continentale. Marea Britanie este situată la confluenţa maselor de aer tropical, în sud, cu masele de aer polar, în nord. În aceasta zonă, variaţiile de temperatură creează instabilitate, ceea ce determină caracterul celebru al vremii schimbătoare din Marea Britanie, unde, pe parcursul unei singure zile, se pot înregistra toate tipurile de vreme.

• Populaţia: 60,2 milioane locuitori (a 20-a populaţie ca mărime din lume)

• Structura populaţiei: britanici (englezi, scoţieni, galezi), irlandezi, alte grupuri (peste 8% din totalul populaţiei Marii Britanii se declară aparţinând unei „minorităţi etnice”, cu origini în Africa, Asia şi, mai recent, Europa Centrală)

• Religie: predominant creştină (protestanţi, catolici şi ortodocşi) dar şi musulmani, sikh, hinduşi.

• PIB: total – 2.29 trilioane USD în 2010 (locul 6 în lume); pe cap de locuitor – 32.798 USD

• Guvernul: Marea Britanie este o monarhie constituţională, puterea executivă fiind exercitată, în numele monarhului, de prim ministru şi alţi membri ai Cabinetului, care conduc departamente (ministere). Cabinetul, inclusiv prim ministrul şi alţi miniştri, alcătuiesc Guvernul Majestăţii Sale. Aceşti miniştri sunt aleşi din cadrul şi răspund în faţa Parlamentului, organul legislativ, care este considerat, prin tradiţie, „suprem” (poate legifera în orice domeniu şi nu este dependent de nici o decizie a înaintaşilor). Marea Britanie este una dintre puţinele ţări din lume care nu au o constituţie codificată într-un document fundamental, bazându-se, în schimb, pe obiceiuri consacrate prin tradiţie şi pe un număr de legi constituţionale separate. În timp ce monarhul este şeful statului şi, teoretic, deţine puterea executivă, prim ministrul este şeful guvernului. Guvernul este răspunzător, în principal, în faţa Camerei Comunelor, din cadrul căreia, potrivit tradiţiei constituţionale, este ales prim ministrul. Majoritatea membrilor Cabinetului provin din Camera Comunelor, restul fiind membri ai Camerei Lorzilor. Nu este obligatoriu, din punct de vedere legal, ca miniştrii să provină din Parlament, deşi, în prezent, aceasta este practica. Membrul Parlamentului (MP) care conduce majoritatea în Camera Comunelor este, în mod normal, numit prim ministru – de obicei liderul partidului cu cea mai mare reprezentare sau, dacă nu există o majoritate, liderul celei mai mari coaliţii.

• Şeful statului: MS Regina Elisabeta a II-a, care a urcat pe tron în 1952 şi a fost încoronată în 1953.

• Şeful Guvernului: Prim Ministrul David Cameron (Partidul Conservator), din mai 2010.

• Limba naţională: Deşi Marea Britanie nu are o limbă oficială, limba predominantă este engleza. Celelalte principale limbi indigene sunt limbile celtice insulare sau limbile celtice din Insulele Britanice – galeza, corniş, irlandeza şi scoţiana. Emigranţii veniţi după al doilea război mondial, inclusiv cei provenind din Conmonwealth, vorbesc un mare număr de limbi, printre care gujarati, hindi, punjabi, urdu, bengaleza, cantoneza, turca sau poloneza. Marea Britanie are cel mai mare număr de vorbitori de hindi şi punjabi care trăiesc în afara Asiei.

• Simboluri:

- Steagul Marii Britanii este Steagul Unit (cunoscut sub numele de „Union Jack”). Acesta a fost creat prin suprapunerea steagurilor Angliei (Crucea Sfântului George) şi Scoţiei (Crucea Sfântului Andrei), cărora li s-a adăugat, în 1801, Crucea Sfântului Patrick, reprezentând Irlanda.

- Imnul naţional este „God Save the Queen”.

- Britania este o personificare a Regatului Unit, care îşi are originea în ocuparea sudului şi centrului Marii Britanii de către romani. Britania este simbolizată de o tânără femeie cu păr negru sau blond, purtând un coif corintian şi veştminte albe. Ea ţine într-o mână tridentul lui Poseidon iar în cealaltă un scut împodobit cu Steagul Unit. Uneori ea este reprezentată călărind un leu. În accepţiunea modernă, Britania este adeseori asociată cu puterea maritimă, de exemplu în cântecul patriotic „Rule Britannia”.

- Leul este un alt simbol al Marii Britanii; un leu este reprezentat, în spatele Britaniei, pe moneda de 50 pence, iar moneda de 10 pence are, pe verso, un leu; leul este folosit, de asemenea, ca simbol, pe steagul ne-ceremonial al Armatei Britanice. Leul a fost folosit frecvent ca element heraldic, inclusiv pe stema Regatelor Angliei, Scoţiei şi a Regatului Gwyned în Ţara Galilor. Leul este reprezentat pe stema echipei naţionale de fotbal a Angliei, aflându-se la originea popularului imn fotbalistic „Three Lions” (Trei Lei).

Preview document

PIB-ul Marii Britanii - Pagina 1
PIB-ul Marii Britanii - Pagina 2
PIB-ul Marii Britanii - Pagina 3
PIB-ul Marii Britanii - Pagina 4
PIB-ul Marii Britanii - Pagina 5
PIB-ul Marii Britanii - Pagina 6
PIB-ul Marii Britanii - Pagina 7
PIB-ul Marii Britanii - Pagina 8
PIB-ul Marii Britanii - Pagina 9
PIB-ul Marii Britanii - Pagina 10

Conținut arhivă zip

  • PIB-ul Marii Britanii
    • PIB-ul Marii Britanii.doc
    • PIB-ul Marii Britanii.ppt

Alții au mai descărcat și

Sistemul bancar din Marea Britanie

Capitolul I Descrierea Sistemului bancar din Marea Britanie 1.1 Istoricul sistemului bancar britanic Sistemul bancar din Marea Britanie este...

Evoluția PIB în Italia 1990-2006

Evolutia PIB in Italia perioada 1990-2006 Membra a grupului G8, Italia reprezenta a sasea economie in 2004, dupa Statele Unite, Japonia, Germania,...

Analiza dimensiunii și structurii cheltuielilor publice - Marea Britanie 2005-2009

Cap 1.Marea Britanie Generalitati. - Denumirea oficială: Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord (de obicei prescurtată sub forma...

Politici și Practici Fiscale

I. Utilizarea impozitului ca instrument Cea mai mare parte a resurselor publice sunt prelevari obligatorii si de aceea se impune definirea...

Analiza Impozitului pe Profit

Propuneri privind cotele de impozit pe profit Nu se pot încheia aceste scurte consideratii asupra cotei de impunere, fara a fi exprimata opinia...

Moneda în România

Infiintarea bancii nationale a romaniei (1880) Banca Nationala a Romaniei este prima institutie de emisiune a statului roman independent....

Te-ar putea interesa și

Analiza mediului internațional de afaceri din UE

Cap.1. Introducere În lucrarea noastra “Studiul Privind Mediul Internaţional al Afacerilor în Uniunea Europeana”, am dorit să analizăm toate...

Impactul politicii fiscale asupra relansării creșterii economice în România

Politica fiscală este o politică conjucturală, o politică ce poate fi folosită doar pe termen scurt, în cazul în care în economie apar dezechilibre...

Prezidențialism versus parlamentarism. Studiu de caz - Statele Unite ale Americii și Marea Britanie

Argument Pentru a întreprinde analize comparative cu adevărat valoroase este nevoie de o structură care să ajute la detectarea asemănărilor şi...

Analiza sistemului bugetar al Marii Britanii

1. Delimitări conceptuale Marea Britanie sau Regatul Unit este divizat în patru entități — Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord....

Analiza comparativă a nivelului și structurii resurselor financiare publice (bugetare) în România și Marea Britanie

1.Structura resurselor financiare publice conform clasificației oficiale Resursele financiare publice reprezintă totalitatea mijloacelor bănești...

Sistemul economic al Marii Britanii

Cap 1.Marea Britanie Generalitati. - Denumirea oficială: Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord (de obicei prescurtată sub forma...

Strategii de politică monetară. țintirea inflației

Introducere Multe economii emergente au implementat tintirea inflatiei pentru prima data incepand cu prima jumatate a anilor ‘90, insa la inceput...

Studiu comparativ România - Marea Britanie

1.Scurtă prezentare a tărilor România România este situată în partea de sud-est a Europei, în Peninsula Balcanică, pe tărmul vestic al Mării...

Ai nevoie de altceva?