Politica fiscal-bugetară privind determinarea veniturilor publice în perioada 2000-2014 privind țările Norvegia, Finlanda și Suedia

INTRODUCERE

O situaţie de optim fiscal-bugetar este caracterizat prin: veniturile publice să aibă o rată de creştere anuală cât mai mare, presiune fiscală mică, veniturile publice totale să acopere integral necesarul de resurse financiare ale statului; şi presupune depăşirea estimărilor anuale bugetare a execuţiilor bugetare privind veniturile fiscale publice, resursele împrumutate să nu depăşească o zecime din veniturile fiscale, iar sistemul fiscal să fie bazat pe impunerea profiturilor, veniturilor, câştigurilor şi averii contribuabililor.

În proiectul nostru ne-am propus să identificăm măsurile în care politica de determinare a veniturilor îşi atinge obiectivele şi vom analiza situaţia din perioada 2000 – 2014 pentru a pune în evidenţă modificările şi rezultatele ce au fost prevăzute, obiectivele avute în vedere, concluziile şi propunerile.

Politica fiscal-bugetară privind determinarea veniturilor publice în perioada 2000 – 2014 în Norvegia

Cadrul fiscal al Norvegiei este constituit de fondul de pensii global şi regula de politica fiscală. Fondul de pensii din Norvegia constituie primul fond suveran din lume, cu o valoare aproximativă de 500 mild. euro (2012). Faptul că nu face parte din Uniunea Europeană și că și-a menținut moneda națională, Norvegia s-a menținut departe de datoriile guvernamentale pe care celelalte state le au și le suportă cu greu. Norvegia este o ţară relativ mică, însă are avantajul de a fi un exportator major de petrol. Acest aspect a condus la introducerea unei reguli în utilizarea veniturilor din petrol, astfel încât se stabilizează aşteptările pieţei şi se creează un cadru bugetar comparabil cu alte ţări, însă accentul este pus , de asemenea, şi pe stabilizarea economiei, aceasta permiţând să utilizeze această regulă cu flexibilitate.

Nivelul şi structura veniturilor din Norvegia sunt puternic influenţate de importantă în economie a extracţiei de gaz şi petrol. Veniturile din activitatea petrolieră şi de gaz din Norvegia se investesc în Fond, asigurând bunăstarea generaţiilor viitoare, conform politicilor statului. Fondul

este o resursă, deoarece acesta face investiţii pe termen lung în companii solide din întreaga lume. Extracţia de petrol oferă venituri mari Guvernului, însă şi provocări pentru sistemul fiscal, în cee ace priveşte asigurarea unei dezvoltări economice stabile.

Veniturile mari din impozitele directe se datorează impozitului pe profit (11,3% din PIB), acest rezultat este datorat impozitului special pe veniturile provenite din extracţiile de petrol, care este considerat ca venit din impozitul pe profit alături deimpozitul pe profit ordinar, conducând, astfella dublarea veniturilor sale. Veniturile din impozitele indirecte şi din contribuţiile sociale constituie o cotă mai mică din veniturile bugetare; ele având o pondere mai mică în PIB.

În anul 2006 veniturile au înregistrat 43,5 % din PIB, însă din anul 2007 au avut o uşoară scădere, aceasta datorându-se şi crizei financiare. Între anii 2007 şi 2013 Norvegia a adoptat un

sistem de impozitare dublă. Veniturile din muncă și pensiile sunt impozitate la cote progresive, în timp ce formele rămase din venituri (în mare parte din capital) sunt impozitate la o rată fixă.

Între anii 2007 - 2014 pentru a nu se micşora veniturile şi pentru a trece peste criza financiară au fost luate o serie de măsuri:

• rata de impozitare indirectă a rămas nemodificata pe perioada 2008-2014 de 25%

• impozitul pe profit a avut o rată constantă în anii 2008-2013 de 28%, iar în 2014 această rată a scăzut la 27% (Guvernul a redus rata de impozit pe profit)

• în prezent rata TVA este de 25% cu valori reduse de 8% pentru transport, 15% la alimente, nemodificată față de anii anteriori

• nivelul taxei vamale variază de la 0 la 25% în 2014 fără modificări în perioadă anterioară

Cota TVA este 25% şi are uz general, însă exista rata redusă de 15% pe produsele alimentare, o rată de 8% pe transportul de călători, intrare la cinematografe, cazare în hoteluri şi locuri de camping, servii de radiodifuziune etc. , iar cota de zero este aplicată vânzării ziarelor şi cărţilor.

Norvegia cotizează o gamă largă de taxe de mediu, incluzând, nu numai tradiţionalele accize la uleiurile minerale, dar, de asemenea, şi taxe semnificative asupra consumului de energie electrică, emisiile de CO2, gaze cu efect de seră, pesticide, sulf şi a unei taxe pe emisiile de NOX - introdus doar în 2007. În 2007, ponderea veniturilor fiscale legate de mediu raportat la PIB era de 2,9%, comparativ cu 2,5% pentru media UE.

Sistemul fiscal-bugetar norvegian se bazează pe gama impozitelor directe și indirecte. Gradul ridicat de colectare al acestora a determinat coordonarea eficientă a politicilor fiscal-bugetare, menținând economia la un grad ridicat în Europa. Resursele naturale reprezintă cel mai mare avantaj al economiei, susținând stabilitatea acesteia și nivelul ridicat de trai al populației norvegiene. Cu măsuri implementate eficient și o bună distribuire a veniturilor către partea de cheltuieli, Guvernul norvegian a menținut standardele sus comparativ cu alte state din Europa.

Politica fiscal-bugetară privind determinarea veniturilor publice în perioada 2000 – 2014 în Finlanda

În Finlanda, sarcina fiscală (incluzand contribuțiile la asigurările sociale) a fost de 44.1% din PIB în anul 2012, putin mai mare decat cea din anul anterior. Sarcina fiscală finlandeză este printre cele mai mari din UE, fiind depăşita doar de patru ţări (Danemarca, Suedia, Belgia şi Franţa).

Impozitele directe reprezintă categoria cea mai importantă de venituri reprezentand 37.0% din impozitele totale. Ponderea impozitelor indirecte (33,3%) este usor sub media EU (34,5%). Contribuțiile la asigurările sociale, în principal cele plătite de angajatori, reprezintă 29.8%, fiind mai mica decât în celelalte state membre.

In anul 2000, sarcina fiscală globală a afişat o tendinţă de scădere, spre deosebire de anul 2011 in care a fost din nou în creştere.

În raport cu PIB-ul, ponderea impozitelor pe consum si pe energie a crescut, iar contribuțiile sociale în raport cu PIB-ului au crescut si ele uşor din anul 2000.

Veniturile din impozitele pe capital în raport cu PIB au scăzut de la nivelul său de vârf din anul 2000 de la 10,4% la 6,3% în 2012.