Prețul de Transfer

Introducere

Activităţile economice considerate atât la nivel naţional cât şi mondial sau global prezintă o realitate extrem de complexă şi diversificată din mai toate punctele de vedere.

În desfăşurarea lor, însă, toate felurile de activităţi economice au o structură organizatorico-funcţională, un mod de a fi compusă în toate verigile mai mari sau mai mici care fac parte din cadrul lor. Aceste componente-verigi sunt, desigur, unităţile economice denumite adesea în mod generic şi firme. În unele ţări li se mai spune şi întreprinderi, iar în altele corporaţii sau companii.

Istoria acestora datează de la apariţia lor, dar în timp au evoluat spectaculos şi au crescut enorm în importanţă. În înlănţuirea lor, firmele formează sistemul oricărei economii şi acoperă toate nevoile societăţii reconstituind sistemului de nevoi. Sigur, denumirile lor s-au modificat în timp, dar le-am avut în vedere pe cele care coexistă în prezent. Fenomenul mondializării (globalizării) economiilor ţărilor lumii, care a evoluat foarte rapid după Al doilea Război Mondial şi îndeosebi în ultimul sfert al secolului al XX-lea şi începutul secolului XXI, a determinat mutaţii importante în lumea unităţilor economice, a accentuat diferenţierea lor după mărime, gen de activitate, formă de proprietate, rolul şi însemnătatea pe care o are, modul de guvernanţă, a instaurat dominaţia unităţilor economice cu caracter comercial în economiile tuturor ţărilor, acestea stratificându-se în ultimele decenii într-o structură piramidală în vârful căreia se situează firmele multinaţionale, cunoscute şi sub denumirea de transnaţionale. Punctele de vedere asupra denumirii şi caracterizării acestora sunt, adesea, mai mult sau mai puţin, diferite însă s-a prelucrat şi folosit convenţional expresia firme multinaţionale. Acestea formează subiectul preocupărilor şi de aceea se impune să se facă câteva clarificări. Denumirea de firme multinaţionale induce în rândurile celor ce o folosesc trei semnificaţii diferite după sensul atribuit adjectivului multinaţional. Pentru o categorie de cercetători, publicişti şi oameni de afaceri multinaţionali este determinată de faptul că aceste firme au dimensiunile şi forţa economică atât de mari încât acţionează concomitent în mai multe ţări; pentru o altă categorie, multinaţionalitatea este dată de provenienţa din ţări diferite a capitalului acestor firme, iar pentru o a treia categorie multinaţionalitatea este asigurată de cele două explicaţii luate împreună.

Problema acestei neclarificări provine din faptul că folosirea sintagmei firme multinaţionale nu este însoţită decât rareori de explicarea sensului dat, astfel încât oricine o poate interpreta în mod discreţionar. Se va utiliza expresia aceasta în toate cele trei accepţiuni, pornind de la faptul că firmele denumite astfel sunt actori (unităţi economice) globali (globale) sau global players aceasta însemnând că îşi derulează afacerile în mai multe ţări în acelaşi timp în mod permanent. Mai trebuie precizat că în anumite situaţii este posibil ca din motive de relevanţă a explicării unor fenomene şi procese economice în loc de firme multinaţionale se folosesc şi alţi termeni precum corporaţii sau companii globale, multinaţionale sau transnaţionale. S-a reţinut însă sintagma firme multinaţionale pentru că este deja generalizată, iar prin documente ale organizaţiilor economice internaţionale semnate de mai toate ţările a fost în mod oficial asumată. Din punct de vedere istoric, asemenea firme au apărut cu peste două secole în urmă, în contextul unor relaţii complexe între ţările cu sisteme coloniale şi colonii şi îşi desfăşurau activitatea în mod deosebit pe baza avantajelor decurgând din diviziunea muncii. În timp însă, acestea s-au înmulţit şi s-au diversificat. Sfârşitul secolului al XIX-lea le-a prins într-un proces rapid de extindere care a continuat până la Primul Război Mondial când aproape că a îngheţat, pentru a fi reluat către anii ’30 ai secolului XX şi până la Al doilea Război Mondial când iarăşi a stagnat şi, în unele situaţii, chiar a regresat. După 1950 însă procesul se accelerează în mod sinuos, desigur, atingând apogeul după 2000. Numărul, forţa şi puterea acestor firme sunt atât de mari încât le-a permis să-şi creeze adevărate reţele de filiale, uniuni, alianţe încât despre ele se spune că domină lumea.

Odată cu marile schimbări survenite în sistemul de producţie al lumii, pe parcursul anilor `80, corporaţiile multinaţionale au constituit şi constituie şi astăzi forţele principale care modelează viitorul inovaţiilor tehnologice. În acelaşi timp, s-a dezvoltat o relaţie pragmatică, adaptată afacerilor, între guvernele ţărilor-gazdă şi corporaţiile multinaţionale. Multe ţări în curs de dezvoltare, împovărate de datorii şi care se confruntă cu un proces de stagnare economică, au liberalizat politicile lor faţă de corporaţiile multinaţionale, în timp ce aceste firme au arătat o sensibilitate tot mai mare faţă de scopurile economice şi de dezvoltare ale ţărilor gazdă. Era confruntărilor s-a încheiat şi a fost înlocuită de o abordare practică, benefică tuturor intereselor. Nu se preconizează o încetinire a vitezei şi magnitudinii schimbării în mediul competiţional de astăzi. De fapt, se preconizează o sporire a competiţiei multinaţionale în majoritatea ramurilor industriale în decursul viitorului previzibil.

Pe baza datelor oferite de literatura de specialitate, s-a urmărit o clarificare a noţiunii de firmă ”multinaţională” şi totodată evidenţierea rolului pe care ele îl au în procesul de globalizare. În context a fost abordat rolul acestor firme multinaţionale în procesul de internaţionalizare-globalizare, dinamica investiţiilor străine directe şi a producţiei transnaţionale, competiţia globală şi globalizarea organizării afacerilor. De asemenea, au constituit obiect direct al preocupărilor, efectele extinderii afacerilor transnaţionale asupra economiilor naţionale.

Realitatea economică globală relevă că firmele multinaţionale se adaptează diferitelor legislaţiispecifice statelor, unde ele dezvoltă activităţi, putând, adesea, să apară a ontradicţie între obiectivele firmei mamă şi ordinea publică locală. În consecinţă, jurisdicţiile intrenaţionale sunt departe de a rezolva conflictele de suveranitate redicate de firmele multinaţionale. În plus graţie multiplicităţii sistemelor juridice naţionale, firmele multinaţionale se sustrag unei singure legislaţii, putând modela activităţile lor, în funcţie de situaţia locală.

Ca urmare a dezvoltării şi perfecţionării mijloacelor de producţie şi a tehnologiilor, adâncirea diviziunii sociale a muncii, lărgirii pieţei, amplificării schimburilor de mărfuri intermediate de bani dincolo de graniţele statului, extinderea şi diversificarea tranzacţiilor cu efecte comerciale şi hărţii de valoare, apar tot mai frecvent situaţii în care acelaşi individ se află în legătură politică, economică sau socială faţă de două sau mai multe state.

Dependentă de contextul strategie-structură, în care se desfăşoară livrările intra-firmă precum şi de constrângerile fiscale care se impun, politica de fixare a preţurilor de transfer este parte integrată a politicii financiare a firmelor multinaţionale. Efectele pozitive ale preţurilor de transfer sunt puse sub semnul întrebării datorită politici fiscale aplicată în ţara de origina şi în cea gazdă, deoarece pe plan internaţional nu există o armonizare în acest domeniu.

Relaţiile firmelor multinaţionale cu ţările de origine sunt relaţii între parteneri. De regulă, statul încurajează expansiunea propriilor firme multinaţionale, temperându-le doar atunci când devin prea agresive. La rândul lor firmele multinaţionale, prin competitivitatea lor pe plan internaţional, asigură menţinerea şi ridicarea economico-socială, politică a ţărilor de origine, propagarea în lume a modului de viaţă naţional şi ridicarea nivelului de trai, pe glob.

CAPITOLUL 1. PREŢUL DE TRANSFER – INSTRUMENT AL STRATEGIEI FISCALE A FIRMELOR MULTINAŢIONALE

1.1. Comerţul intra-firmă în cadrul firmelor multinaţionale

În procesul decizional, privind recurgerea la piaţa intra-firmă sau la cea externă firmei multinaţionale trei aspecte sunt importante de luat în considerare:

• existenţa unor alternative la comerţul intern

• gradul de descentralizare al firmelor multinaţionale

• nevoia firmei mamă de a obţine date detaliate despre filiale, ceea ce afectează gradul de descentralizare, al acestora din urmă.

Libertatea de a alege între aprovizionarea din exterior şi alternative comerţului intra-firmă este strâns legată de gradul de descentralizare al firmei multinaţionle.

În situaţiile de centralizare, managerul de filială răspunde numai de performanţele de cost ale filialei pe care o coordonează, aceasta din urmă fiind un centru de cost.

În caz de descentralizare, este evidentă necesitatea măsurării rezultatelor fiecărui manager de filială, putându-se astfel previziona deciziile şi performanţele viitoare, filiala fiind un centru de profit. În aceste condiţii, autonomia entităţilor descentralizate nu este deplină, iar obiectivele stabilite se realizează, mai bine, în condiţiile organizării filialelor în centre de profit şi nu de cost.