Proiect finanțe - băncile centrale

Capitolul I

Autonomia şi Independenţa Băncilor Centrale

1.1 Banca Centrală Europeană – noţiuni generale

Banca Centrală Europeană (BCE) a fost înfiinţată prin Tratatul privind Uniunea Europeană, luând locul Institutului Monetar European în 1998. Sediul BCE este la Frankfurt, în Germania.

BCE are rolul de a gestiona euro, fiind responsabilă şi cu elaborarea şi aplicarea politicii economice şi monetare a UE. BCE are o activitate complet independentă.

O responsabilitate importantă a BCE este să menţină stabilitatea preţurilor din zona euro, pentru a menţine puterea de cumpărare a euro, ceea ce presupune ţinerea sub control strict a inflaţiei: BCE urmăreşte să garanteze că, creşterea anuală a preţurilor de consum este mai mică de 2%. Acest obiectiv este îndeplinit prin:

- controlul ofertei de monedă (dacă aceasta este excesivă în raport cu oferta de bunuri şi de servicii, se ajunge la inflaţie). Acesta presupune, între altele, stabilirea ratei dobânzilor în zona euro.

- monitorizarea evoluţiei preţurilor şi evaluarea riscului pe care îl reprezintă aceasta pentru stabilitatea preţurilor din zona euro.

BCE formează, împreună cu băncile centrale ale celor Statelor Membre, Sistemul European de Bănci Centrale (SEBC).

Eurosistemul: Este format din BCE şi băncile centrale ale ţărilor din zona euro şi are ca obiectiv principal menţinerea stabilităţii preţurilor. Eurosistemul sprijină politicile economice, în vederea promovării dezvoltării economice şi atingerii unui înalt nivel al ocupării forţei de muncă şi are rolul de a defini şi de a implementa politica monetară unică, de a gestiona rezervele şi de a conduce operaţiunile de schimb valutar.

Obiectivele acestui sistem sunt :

- definirea şi implementarea politicii monetare a zonei euro;

- derularea operaţiunilor externe;

- păstrarea şi administrarea rezervelor Statelor Membre;

- promovarea unui sistem eficient de plăţi.

Organizare:

BCE are trei foruri de decizie:

- Consiliul Executiv - format din preşedintele şi vice-preşedintele BCE şi din alţi patru membri, numiţi de comun acord de către Şefii de stat sau de guvern din statele din zona euro. Este responsabil cu aplicarea politicii monetare şi cu transmiterea instrucţiunilor către băncile centrale naţionale.

- Consiliul Guvernatorilor - format din membrii Consiliului Executiv şi din guvernatorii celor 16 bănci centrale din zona euro. Are rolul de a elabora politica monetară a zonei euro şi, în special, de a stabili ratele dobânzilor la care băncile comerciale pot obţine bani de la BCE.

- Consiliul General - compus din preşedintele şi vice-preşedintele BCE şi din guvernatorii băncilor centrale naţionale din toate cele 27 de State Membre. Rolul său este de a contribui la lucrările de consultare şi de coordonare ale BCE şi la pregătirea extinderii zonei euro.

În ceea ce priveşte strict Banca Centrală Europeană, aceasta este cantonată în direcţia definirii şi punerii în aplicare a politicii monetare comunitare, asigurând, în acelaşi timp şi coordonarea operaţiunilor valutare. În acest sens ECB deţine şi gestionează rezervele valutare oficiale ale ţărilor incluse în zona Euro, promovând şi buna funcţionare a sistemelor de plăţi.

1.2 Funcţiile Băncii Centrale

Băncile centrale constituie autoritatea monetară. Chiar dacă ele se ocupă de toate obiectivele politicii economice, obiectivul lor prioritar este stabilitatea preţurilor şi tipul de schimb. Tendinţa actuală în ţările occidentale este să consolideze şi mai mult independenţa tradiţională a băncilor centrale faţă de guverne pentru a garanta astfel stabilitatea economică.

Funcţiile îndeplinite de banca centrală la nivel macroeconomic :

- funcţia de emisiune monetară;

- funcţia de centru al politicii monetare;

- funcţia de creditare a economiei naţionale;

- funcţia de centru valutar;

- funcţia de bancă a băncilor;

- funcţia de bancă a statului.

1.2.1. Funcţia de emisiune monetară

Această funcţie se poate spune că reprezintă una dintre primele activităţi atribuite băncii centrale, istoric, privilegiul emisiunii fiind acordat de stat în schimbul obligaţiei băncii centrale de a subscrie oricărui împrumut solicitat de stat. Dacă iniţial emisiunea monetară era asigurată atât de banca de emisiune cât şi de băncile din sistem, treptat, s-a impus ca necesară reglementarea de către stat a sistemului de emisiune, aceasta realizându-se prin instaurarea monopolului asupra emisiunii. Chiar dacă acesta a fost instituit în momente diferite a vizat, de fapt, realizarea aceluiaşi lucru – crearea unei singure autorităţi monetare care să finanţeze economia prin emisiune monetară şi în acelaşi timp să urmărească circulaţia produsului pus în circulaţie