Sistemul bancar din Croația

1. SISTEMUL BANCAR A CROAȚIEI

Acest studiu oferă o privire de ansamblu a sistemului bancar Croat, care a suferit un proces de transformare profundă după criza bancară din 1998, când investitorii străini au câștigat o cotă de piață de mai mult de 90% din activele totale.

Comparativ cu alte țări din Europa Centrală și de Est ( ECE), gradul de mediere inter-bancară este relativ mare în Croația. În ultimii ani, creditarea sectorului privat și, în special a gospondăriilor a crescut, în timp ce împrumuturile pentru guvern au scăzut.

Valutele străine continua să joace un rol important în sectorul bancar croat, în special în ceea ce privește contul de pasiv a bilanțului bancilor croate.

Pe de alta parte, calitatea activelor s-a îmbunătățit semnificativ în ultimii cinci ani, rata de adecvare a capitalului fiind la un nivel relativ ridicat, iar randamentul real al capiataluilui propriu( ROE- return on equity) este acum la fel de mare ca niveluirile de rentabilitate observate în alte tari din Europa Centrala și de Est.

1.1 Istoric

Spre deosebire de alte tări central si est-europene, la începutul procesului de tranzitie de la socialism la capitalism în Croatia era deja stabilit un sistem bancar pe două nivele, însă acesta a fost reînoit si au fost introduse practicile bancare bazate pe piată.

În 1990, în Croatia operau 26 de bănci. În conformitate cu varianta Iugoslavă de socialism, întrerpinderile de stat erau detinute de bănci, iar când aceste întreprinderi au fost privatizate, băncile au fost transferate în proprietatea privată ca un efect secundar. Prin urmare, investitorii privati detineau aproape 60% din totalul activelor sectorului bancar încă din 1997, chiar dacă nu au fost privatizări bancare într-un sens restrâns. Numărul băncilor a crescut considerabil de-a lungul anilor 1990, ajungând pâna la 60 în 1997.

De-a lungul anilor 1990, sistemul bancar s-a confruntat cu diverse probleme, printre acestea au fost rezervele de monedă străină care au trebuit să fie redepozitate la Banca Natională a Iugoslaviei. Când s-a hotărât închiderea oricăror schimburi străine de rezerve după dizolvarea Iugoslaviei, guvernul Croat si-a asumat răspunderea pentru revendicările bancare. Din moment ce schimburile de monedă străină nu au fost suficiente, guvernul a emis obligatiuni în marcă Germană pentru bănci spre sfârsitul lui 1991 pentru a-si sprijini bunurile ca o contravaloare a depozitelor monetare străine. În acelasi timp, depozitele caselor de monedă străină au fost înghetate de către guvern pentru o perioadă de trei ani cu scopul de a ajuta băncile în privinta presiunilor exercitate de lichidităti, pentru a fi gradat deblocate la o rată minimă de 20 rate bianuale. Până la sfârsitul lui 2004, aceste depozite au fost returnate aproape complet.

Datoriile de primit de la firmele detinute de stat au fost o altă problemă mostenită. Pentru a remedia situatia, guvernul a eliberat asa zisele „big bonds” (obligatiuni mari) în perioada 1991 – 1992, prin care întreprinderile replăteau valoarea nominală a obligatiunilor scadente băncilor. Obligatiunile aveau o perioadă de valabilitate de 20 de ani si erau indexate la pretul de emitere (PPI), dar le-a fost acordat mult interes si nu se puteau da la schimb; asadar, nu au adus băncilor lichidităti noi.

În timpul boom-ului creditului bancar rezultat ca o consecintă, managementul riscului bancar a fost de multe ori deficitar, procesele de creditare erau slab controlate, provizioanele pentru pierderile din imprumuturi erau inadecvate si competitia pentru crearea depozitelor era deseori iresponsabilă. Esecul băncilor a început să apară când împrumuturile nu erau plătite când trebuia, în timp ce cresterea economică a scăzut datorită cresterii sarcinii fiscale si politicilor monetare, care au fost implementate în 1998 ca un răspuns pentru o deterioare ridicată în balanta de plăti externe. Dificultătile au fost crescute si de diferiti factori externi (exemplu criza financiară din Asia 1997, criza din Rusia 1998 si războiul din Kosovo) au avut ca apogeu o criza bancară din 1998 – 1999, ce a afectat 16 bănci : 12 dintre ele au iesit de pe piată, două au făcut fuziune cu alte bănci si doar 2 au fost reabilitate. Ca rezultat al procesului de consolidare si al câtorva fuziuni, numărul băncilor a scăzut de la 60 la sfârsitul lui 1998 la doar 43 până în 2000.

Sistemul bancar a rămas destul de profitabil în 2004, care este considerat cel mai bun an din istoria modernă a sistemului bancar al Croatiei. În primele 9 luni, media băncilor croate dupa delclaratia de impozit pe capital a atins 17.8%, în timp ce înainte de impozitare se situa la 1.7%. Structura activelor si pasivelor băncilor reflectă un model conservator: creditele reprezintă 52.3% si activele lichide ridicate insumează 28.7% din totalul activelor. Depozitele, reprezintă 74.3% din totalul pasivelor, asigurând o acoperire de 129.8% pentru împrumuturi, oferind oportunităti bune de crestere economică.