Sistemul Bancar Britanic

BANCAR BRITANIC

1. ISTORIA SISTEMULUI BANCAR BRITANIC

Originile sistemului bancar din Marea Britanie pot fi localizate acum patru secole.

În 1660, Londra domină viaţa economică şi politică a Marii Britanie. Stabilirea importanţei Londrei în comerţul internaţional a făcut posibilă dezvoltarea pieţei monetare. Profesia de bancher a rezultat de la comerţul aurarilor pe parcursul secolului XVII.

În 1677 existau 44 de bancari aurari în Londra. Ei primeau banii prin depuneri pentru păstrarea acestora şi depunătorii primeau o chitanţă pe care era înscrisă suma depusǎ. Această chitanţă era folosită iniţial pentru a cere restituirea sumei depusǎ Depunătorii puteau deasemeni cere printr-o notă, intitulată astǎzi cec, restituirea unei părţi din suma depusă pentru a onora datoria pe care o aveau faţă de un creditor.

Astfel s-a născut sistemul bancar britanic.

În secolul XVIII numărul băncilor din Londra a crescut semnificativ dar activitatea lor era restricţionată atât de mărimea firmelor deservite cât şi de slaba comunicare. Deoarece revoluţia industrială transforma economia naţională, băncile provinciale înfloresc în afara Londrei pentru a servi industriaşii şi comercianţii care nu aveau capital, astfel că după 1784 numărul băncilor creşte până la 119 iar în jurul anului 1810 se ajunge până la 650.

Majoritatea băncilor din Marea Britanie erau de tip parteneriat. Solvabilitatea lor era dependentă de averea personală a partenerilor şi de încrederea comunităţii locale. Multe bănci au dat faliment pe la începutul secolului XIX când s-a instaurat dintr-o dată o panică, tot mai multi clienţi au dorit retragerea sumelor depuse la bănci.

În consecinţǎ guvernul a permis în 1826 fuzionarea băncilor pentru ca riscul să fie distribuit către câţi mai mulţi proprietari. Compania bancară Lancester a devenit prima banca a cărui capital era format din contribuţiile individuale ale acţionarilor.

În 1900 existau 250 de bănci private în Marea Britanie iar Londra era consideratǎ cel mai aglomerat centru bancar. Afacerile bancare erau oarecum limitate în scop. Vocaţia principală a lor era atragerea depunerilor şi acordarea de împrumuturi. Tranzacţiile bancare se făceau personal sau prin corespondenţǎ.

În aceastǎ perioadă cinci mari bănci dominau sectorul bancar, Midland, Lloyd's, Westminister, National Provincial, Barclays.

În 1971 a fost publicată o hârtie albă de către guvern pe care era inscripţionatǎ o schemă despre controlul monetar care a încurajat băncile să concureze mult mai mult între ele dar şi cu alte instituţii financiare. Prin urmare o serie de bănci au început să ofere sevicii adiţionale şi să-şi îmbunǎtǎţeascǎ imaginea publică. Dintre facilitaţile oferite de bănci clienţilor amintim conturi de economii, carduri bancare etc.

Dacă în epoca Victoriană sistemul bancar britanic oferea servicii doar unei minoritǎţi înstǎrite mai târziu oferă servicii de înaltă superioritate unei clase variate si largi a populatiei bazându-se pe tehnologie modernă.

2. CLASIFICAREA BĂNCILOR CARE OPEREAZĂ ÎN CADRUL SISTEMULUI BANCAR BRITANIC

După tipul de operaţiuni şi servicii oferite :

 Merchant banks, accepting houses, discount houses

- merchant banks sunt instituţii financiare specializate în acordarea de consultanţǎ financiarǎ companiilor legat de fuziuni, majorarea capitalului, gestionarea portofoliului şi alte aspecte.

- accepting houses -instituţie financiarǎ dispusă să accepte o poliţă prin care depunătorul acesteia garantează că va plăti suma respectivǎ la o dată prestabilitǎ. Accepting house se foloseste de reputaţia sa pentru a încasa taxa pentru acceptare şi işi foloseşte cunoştinţele despre piaţa financiară pentru a evita acceptarea unor poliţe care nu vor fi plătite