Sistemul Cheltuielior Publice

CHELTUIELILE PUBLICE

1.Generalităţi

Pentru a-şi îndeplini funcţiile, statul asigură acoperirea necesităţilor publice de bunuri şi servicii considerate prioritare în fiecare perioadă din resurse pe care le mobilizează prin intermediul relaţiilor financiare.

Repartizarea veniturilor şi cheltuielilor se face în funcţie de modul de repartizare a atribuţiilor între organele puterii şi administraţiei de stat centrale şi locale. De regulă, veniturile cele mai importante şi principalele categorii de cheltuieli sunt cuprinse în bugetul central, iar în bugetele locale sunt cuprinse venituri şi cheltuieli de importanţă mai mică.

Guvernul, atunci când se alcătuieşte, urmează să-şi formuleze intenţiile cu privire la politica pe care o va urma: mărimea, destinaţia, structura optime ale cheltuielilor publice; metodele şi instrumentele pe care intenţionează să le folosească pentru a-şi realiza obiectivele cu un efort financiar minim.

Nevoile oamenilor nu se limitează numai la nevoile lor individuale, care pot fi satisfăcute pe seama bunurilor private, procurate prin mecanismul pieţei. Pe lângă acestea, oamenii mai au multiple alte nevoi sociale.

Astfel ei au nevoie:

- să fie apăraţi împotriva eventualelor agresiuni militare externe, ca şi a atacurilor săvârşite de persoane sau organizaţii teroriste;

- să fie protejaţi împotriva indivizilor care, nesocotind legea şi regulile de convieţuire în societate, le pun în pericol viaţa, integritatea corporală sau averea;

- să fie ajutaţi împotriva acţiunii dezlănţuite de forţele oarbe ale naturii (inundaţii, incendii, furtuni, seisme, etc.);

- să fie asistaţi atunci când se află într-o situaţie critică (orfani, bătrâni, persoane cu handicap, bolnavi cronici şi alte categorii sociale fără posibilităţi materiale de trai, etc.), căreia nu-i pot face faţă fără sprijinul comunităţii.

Asemenea nevoi au un caracter social sau colectiv şi ele pot fi satisfăcute pe seama unor activităţi (servicii) organizate de autorităţile publice. Spre deosebire de bunurile private care pot fi procurate prin intermediul pieţei, bunurile publice pot fi asigurate numai cu ajutorul autorităţilor publice, care sunt chemate să recepţioneze semnalele cetăţenilor, să sesizeze nevoile justificate ale acestora şi să se îngrijească de satisfacerea lor, oferindu-le serviciile de care aceştia au nevoie.

Nevoile sociale exprimă cererea de resurse financiare de la fondurile publice şi întrec cu mult resursele posibile de procurat pe plan naţional. Din acest motiv autorităţile publice trebuie să stabilească o ordine de prioritate în satisfacerea necesităţilor publice pe baza anumitor criterii de eligibilitate şi să folosească banii publici în condiţii de maximă eficienţă.

Distribuirea resurselor financiare publice reprezintă de fapt dimensionarea volumului cheltuielilor publice pe destinaţii. Aceste destinaţii reprezintă de fapt direcţiile în care se manifestă nevoia publică şi anume:

a)învăţământ, sănătate, cultură;

b)sociale şi protecţie socială;

c)dezvoltări colective şi locuinţe;

d)apărare naţională;

e)ordine publică;

f)acţiuni economice;

g)ocrotirea mediului;

h)alte acţiuni;

i)datorie publică. În cadrul fiecărei destinaţii, resursele se defalcă pe beneficiari, obiective şi acţiuni.

Aceste fluxuri de resurse financiare iau forma cheltuielilor pentru:

- plata salariilor şi a altor drepturi de personal,

- procurări de materiale şi plata serviciilor,

- subvenţii acordate unor instituţii publice şi întreprinderi,

- transferuri către diferite persoane fizice (pensii, alocaţii, burse, ajutoare, etc.),

- investiţii şi rezerve materiale, etc.

Dirijarea resurselor financiare de la fondurile publice către diverşi beneficiari se realizează în procesul distribuirii şi redistribuirii PIB, care are loc între stat şi diverse persoane fizice şi juridice. Utilizarea propriu-zisă a acestor resurse pentru înfăptuirea obiectivelor cuprinse în programele guvernamentale se reflectă în cheltuielile publice.

Cheltuielile publice concretizează de fapt cea de-a doua fază a funcţiei de repartiţie a finanţelor publice şi anume aceea de repartizare a resurselor financiare publice pe diverse destinaţii.

Judecând lucrurile la scară naţională, observăm că, pe măsură ce creşte volumul fondurilor publice, sporesc şi posibilităţile autorităţilor publice de satisfacere a nevoilor sociale.

Îndeplinirea funcţiilor internă şi externă de către statele contemporane se realizează printr-un sistem complex de organe şi instituţii, pentru care şi prin care se fac cheltuieli cu multiple destinaţii.

Cheltuielile publice exprimă relaţii economico-sociale în formă bănească, care se manifestă între stat, pe de o parte, şi persoane fizice şi juridice, pe de altă parte, cu ocazia repartizării şi utilizării resurselor financiare ale statului în scopul îndeplinirii funcţiilor acestuia.