Supravegherea Bancară

INTRODUCERE

În perioada de după 1990, sistemul bancar românesc a cunoscut transformări esenţiale în toate aspectele sale semnificative – tipurile de activităţi desfăşurate, produsele oferite, cadrul legislativ şi instituţional, numărul de instituţii de credit, forma de proprietate, performanţele etc. Rezultatul acestei evoluţii a fost realizarea unui sector bancar fundamental diferit de cel din epoca anterioară şi care, deşi încă insuficient dezvoltat comparativ cu cele din alte ţări membre ale Uniunii Europene, prezintă caracteristicile unui sistem care funcţionează pe principiile economiei de piaţă.

Una dintre componentele deloc lipsite de importanţă ale transformărilor produse a constituit-o introducerea unui sistem de supraveghere bancară prudenţială – element inexistent în perioada dinainte de tranziţie. Exercitată în România de Banca Centrală supravegherea are rolul de a preveni comportamentul neprudenţial al băncilor prin asumarea de riscuri excesive şi de a proteja astfel interesele deponenţilor, cu precădere a celor mai puţin sofisticaţi, menţinând astfel atât stabilitatea pieţei, cât şi încrederea publicului în sistemul bancar.

O parte din responsabilitatea pentru esecurile din sistemul bancar a fost atribuită sistemului de supraveghere. Eşecurile înregistrate au fost internalizate de către Banca Naţională a României (BNR) şi au contribuit în timp la perfecţionarea procesului de supraveghere. Calitatea ridicată a actului de supraveghere constituie determinantul asigurării stabilităţii financiare în România şi contribuie în mare măsură la asigurarea pre-eminenţei sistemului bancar în cadrul sectorului financiar din ţara noastră.

Apariţia de produse şi concepte bancare noi, introducerea pe scară largă a tehnologiilor virtuale, consolidarea instituţiilor de credit, sunt tot atâtea elemente care necesită o adaptare şi modernizare continuă a supravegherii. În cazul României, la aceste provocări se adaugă recenta integrare în Uniunea Europeană, care va impune o ridicare substanţială a standardelor. Astfel, nevoia de perfecţionare a sistemului este evidentă.

Acordul Basel II constituie cea mai importantă iniţiativă internaţională recentă pe linia supravegherii bancare, urmând să afecteze semnificativ şi sistemul bancar din România, deoarece bancile romanesti vor fi obligate sa treaca la Basel II de la 1 ianuarie 2008. Influenţa sa va fi resimţită nu numai în ceea ce priveşte calitatea procesului de administrare a riscurilor, atât din partea băncilor cât şi a autorităţilor de supraveghere, ci va afecta şi arhitectura sectorului bancar autohton, care ar putea trece printr-un proces de consolidare ca urmare a dificultăţii absorbirii costurilor asociate aplicării Basel II de către băncile cu o forţă financiară mai redusă.

CAP. I CARACTERE GENERALE ALE SUPRAVEGHERII BANCARE

Supravegherea bancara reprezintă, prin continut, actiunea în cadrul căreia se asigură functionarea băncilor într-o manieră neprimejdioasă în vederea mentinerii unui sistem bancar viabil si stabil. Această activitate are un caracter prudential, urmărind minimizarea unor riscuri referitoare la: apariăia unor pierderi financiare substantiale pentru intreaga societate; aparitia unor intreruperi sau disfunctionalităti in sistemul de plăti; pierderea controlului monetar; periclitarea investitiilor si a dezvoltării viitoare; pierderea increderii in moneda natională etc.

Necesitatea supravegherii bancare reiese din particularitătile activitătii bancare si din consecintele negative ale falimentului bancar.

O primă particularitate a activitătii bancare constă in scadenta diferită a elementelor principale din activul şi pasivul bilantului contabil. In timp ce majoritatea depozitelor bancare sunt pe termen scurt, creditele acordate pot fi adeseori pe termen mediu si lung.

O altă particularitate este lipsa de transparentă a activitătii băncilor. Bilantul, in forma in care este publicat, este foarte putin transparent, oferind informatii insuficiente despre calitatea activitătii desfaşurate.

În conditiile in care falimentul unei firme poate fi benefic pentru celelalte, in activitatea bancară dificultătile financiare ale unei bănci pot contamina si celelalte institutii de credit. Mai mult, falimentul unei bănci generează grave repercusiuni in intregul sistem si are ca primă reactie scăderea credibilitătii sectorului bancar.

Principalele obiective urmărite prin activitatea de supraveghere bancara sunt:

a) Mentinerea increderii publicului in sectorul bancar;

b) protejarea fondurilor deponentilor, prin limitarea riscului asumat de catre aceştia;

c) dezvoltarea unui sistem bancar viabil şi stabil, responsabil de calitatea serviciilor financiare oferite publicului la un cost rezonabil;

d) respectarea legilor şi a reglementarilor privind activitatea bancara.