Demografie Brăila

PREZENTAREA GEOGRAFICA A JUDETULUI

BUZAU

Judetul Buzau este situat in partea de sud-est a Romaniei si se învecineaza cu judetele: Brasov, Brãila, Covasna, Vrancea, Buzau, Prahova, detinând 2,6 % din suprafata tãrii.

Buzãu ocupã cea mai mare parte a bazinului hidrografic al râului cu acelasi nume, cuprizând in mod armonios toate formele de relief: munti in partea de nord, câmpie la sud, intre aceste situându-se zona colinarã subcarpaticã. Altitudinea maxima se situeaza in Varful Penteleu (1,772m), iar in cea minima in Valea Cãlmãtuiului (40 m).

Judetul Buzãu cupride 85 unitãti administrative grupate astfel: Municipiul Buzãu, Resedinta judetului, Municipiul Râmnicul -Sãrat, douã orase - Nehoiu si Pogoanele si 81 de comune cu 481 de sate.

Populatia judetului este de 515.000 locuitori (2,3 % din populatia tãrii), din care 211.000 in mediul urban si 304.000 în mediul rural. Din totalul locuitorilor, 500.000 sunt români. Majoritatea populatiei este de origine ortodoxã.

Dintre resursele naturale, mai inportante sunt: petrolul, gazele naturale, cãrbunii, potetialul hidroenergetic si eolian, chihlimbarul, calcarul, nisipurile cuartoase si diatomita, sarea, gresia, pietrisurile si izvoarele minerale, solurile fertile, pãdurile, pajistile si fondul cinegetic.

Judetul Buzãu pãstreaza bogate vestigii ale civilizatiilor care s-au succedat aici de-a lungul mileniilor. Semnalate in paleoliticul mijlociu, comunitatile umane vor locui intraga zona in paleoliticul superior si in mezolitic.

In epoca noua a pietrei, neolitic (mil. VII-IV i. Chr.), cand uneltele din piatrã obtinute prin slefuire , in acest apatiu au locuit creatorii aspectului cultural local '' ceramica liniara cu capete de note muzicale'', identificat de arheologul Victor Teodorescu la Suditi- Gheraseni. Neoliticul mijlociu este ilustrat de cultura Boian, iar odata cu crearea ceramicii pictate, caracteristicã pentru cultura Gumelnita, ca si aspectul cultural Aldeni II, comunitatile din zona intrã in ultima fazã de evolutie a epocii pietrei slefuite. Simbioza dintre triburile eneolitice locale si cele indo-europene migratoare, desfasuratã in mileniul III i. Chr., a avut ca urmare, în spatiul carpato-balcanic, aparitia triburilor tracice. În epoca bronzului (mil. III - sec. XII i.Chr.) se dezvoltã metalurgia cuprului si bronzului, se raspandesc carul si calul domestic, iar asezãrile înstarite devin predominante.

Importanta uniune de triburi tracice din zona Buzãului a creat una dintre cele mai interesante culturi ale bronzului carpatic, cultura Monteoru. Primele vestigii ale acesteia au fost indentificate in 1895, pe pantele dealului Cetãtuia de la Sãrata Monteoru - statiunea eponimã (care a dat numele culturii respective) - de catre un arheolog amator, arhitectul militar Eduard Honzik, cel care a construit bãile si cazinoul Monteoru.

Una dintre cele mai interesante descoperiri hallstattiene este statueta zeitei Anaithis, gasitã întamplator in 1893, la Fântânele - Nãeni, sub culmea dealului Colarea. Tot acolo au fost descoperite, in 1978, primele vase din ceramicã lucrate la roata olarului, datând din secolul V i.Chr.

Pânã la cucerirea romanã, spatiul carpato-dunãrean a fost locuit de geto-daci, primii nostri strãmosi, care au dat acestui pãmânt cel mai cunoscut nume antic Dacia. Au devenit deja celebre statuetele de la Cârlomãnesti, creatii remarcabile ale unui mare artist anonim care a trãit aici in prima jumatate a secolului I i. Chr. Cetatea de la Gruiu-Darii-Pietroasele este singura ''davã'' din zona aparata de un val de piatra de dimensiuni impresionante.

Simbioza daco-romana este probata de descoperirile de la: Luciu, Balta Albã, Buzãu-est, Borcãnita- Sãrãteanca, Posircesti- Niscov, Sãhãteni etc. Relatiile cu romanii au adus si primele contacte cu adeptii noii religii - crestinismului, începând cu secolul II d. Chr. Odatã cu revenirea stâpânirii romane la nord de Dunãre , in vremea lui Constantin cel Mare (306 - 337) si a urmasilor sãi, se construiesc la Pietroasele castrul si thermele, în preajma cãrora a fost descoperit marele tezaur ''Closca cu puii de aur ''.

Buzãul , una dintre cele mai vechi asezãri românesti, a fost mentionat documentar , pentru prima datã , in anul 376, in Pãtimirea Sfantului Sava, scrisoare patristicã pãstratã în arhivele Vaticanului si in Blibioteca ''San Marco'' din Venetia. Martirizarea Sfantului Sava , actualul patron spiritual al Buzãului, de catre gotii idolatri ai lui Athanarich, la 12 aprilie 372, îi prilejuieste arhiescopului Vasile cel Mare al Caesareei cappadocciene, concetatean cu Sava,consemnarea unor informatii extrem de importante despre situatia social- economicã, demograficã, militar- politicã si despre organizarea bisericii din zona Buzãului in a doua jumatate a secolului al IV-lea.