Geografia Oceanului Indian

Oceanul Indian este al treilea ocean ca suprafaţă al Terrei, măsurând 74917000km². Adâncimea sa medie este de 3097m, iar adâncimea maxima, 7457m, s-a descoperit în fosa Jawa. Volumul apelor este estimat la 291945000 km³. Oceanul Indian se întinde mai mult în emisfera sudică, peste 80% din suprafaţa sa find la Sud de Ecuator. Apele sale, spre Sud, depăşesc limita paralelei de 70ºS, în timp ce, spre Nord, abia ajung până la paralela de 30ºN, în Golful Persic.

Oceanul Indian este delimitat la Est de coastele apusene ale Peninsulei Malacca, ale insulelor Sumatra, Jawa, Sumba şi Timor, precum şi ale Australiei şi de linia convenţională ce uneşte extremitatea sudică a Peninsulei Wilson, din Sudul Australiei, cu Antarctica, de-a lungul meridianului de 147ºE. Spre Sud este delimitat de coastele Antarcticii între meridianele de 147ºE şi 20ºE. Limita vestică o formează linia convenţională ce uneşte Antarctica cu Capul Acelor, de-a lungul meridianului de 20ºE , precum şi coastele răsăritene ale continentului African, în timp ce spre Nord, Oceanul Indian este mărginit de ţărmurile Asiei, între Canalul Suez şi coastele vestice ale statului Myanmar.

Apele Oceanului Indian comunică spre Est cu cele ale Pacificului prin strâmtoarile Malacca, Sunda şi alte strâmtori dintre insulele apusene ale Arhipelagului Indonezian, prin Strâmtoarea Bass dintre Australia şi Insula Tasmania, precum şi prin larga deschidere dintre Tasmania si Antarctica. Comunicarea cu apele Atlanticului se realizează printr-o deschidere şi mai mare de-a lungul meridianului de 20ºE între Africa si Antarctica, ca şi prin Canalul Suez care face legătura dintre Marea Roşie, care aparţine Oceanului Indian, cu Marea Mediterana, ce aparţine Atlanticului.

Principalele căi de acces în oceanul Indian sunt 4 la număr după cum urmează:

- Canalul Suez ( Egipt)

- Strâmtoarea Bab el Mandeb ( Djibouti – Yemen)

- Strâmtoarea Hormuz (Iran – Oman)

- Strâmtoarea Malacca (Indonezia – Malaezia).

Prin Oceanul Indian trec principalele căi şi rute de navigaţie care unesc Orientul Mijlociu, Africa şi Asia de Est cu Europa şi cele două continente America de N şi S.

Transportul în oceanul Indian este caracterizat de un puternic trafic de petrol şi produse petroliere, provenite din câmpurile petroliere ale golfului Persic şi Indoneziei.

Pescuitul în oceanul Indian are o importanţă deosebită pentru ţările riverane oceanului, atât din punct de vedere al consumului cât şi din punct de vedere al exportului. Flotele de pescuit ale Rusiei, Japoniei, Coreei de Sud şi Taiwan-ului exploatează de asemenea resursele oceanului Indian, în special pentru ton.

Rezerve uriaşe de hidrocarburi sunt exploatate de către platformele de foraj marin din zonele Arabiei Saudite, Iran, India şi vestul Australiei. Un procent de 40% din producţia de petrol, obţinut prin foraj, a lumii provine din oceanul Indian.

Climatul în Oceanul Indian este caracterizat de musonul de NE care se desfăşoară din decembrie până în aprilie, musonul de SW care îşi face apariţia din iunie până în octombrie, cicloanele tropicale care apar în lunile mai - iunie şi octombrie – noiembrie, în partea de N a Oceanului Indian şi lunile ianuarie – februarie, în partea de S a Oceanului Indian.