Munții Poiana Ruscă

Ca si în cazul mai multor localităţi din jurul Munţilor Poiana Ruscă, situate în aria principalelor centre dacice si române de la începutul primului mileniu al erei noastre, se pare ca toponimia masivului muntos este de origina latină şi derivă din “Poiana Rustică". Semnificaţia denumirii ar echivala cu locul despădurit, poiana de la “ţară", din afara urbei, sau din aria ţăranilor.

Cuvântul ,,rustica" era în uz pentru desemnarea aşezărilor izolate din afara centrului urban Sarmizegetusa. Denumirea ,,Poiana Rustica" s-a referit, probabil, într-un stadiu iniţial la platoul despădurit din partea de est a Munţilor Poiana Ruscă, locuit de ţăranii băştinaşi.

ÎNCADRARE GEOGRAFICĂ

SURSA: Zamfir Sabina Ionela

Munţii Poiana Ruscă constituie partea de nord-vest a Carpaţilor Meridionali, Întinzandu-se pe o suprafaţă de 2640 km², suprafaţă comparabilă cu aria ocupată de masivele muntoase vecine din est (munţii Şureanu şi Candrel) şi din sud-vest (Semenic).

Împreună cu Munţii Sebeşului (masivele Şureanu şi Candrel) din est şi Munţii Banatului din sud-vest (munţii Semenic, Aninei, Dognecei, Almăj şi Locvei), masivul Poiana Ruscă se înscrie într-un brâu muntos cu altitudini medii în jur de 700–1000 m, care urmăreşte curbura Carpaţilor Meridionali înconjurînd pe la nord–nord-vest zona axială înaltă cu relief alpin a munţilor Retezat, Ţarcu şi Godeanu.

Munţii Poiana se conturează deci ca o treaptă de relief intermediară între zonele periferice, depresionare şi partea centrală, mai înaltă, a Carpaţilor Meridionali.

Totodată masivul Poiana Ruscă poate fi considerat ca o punte de legătură între Carpaţii Meridionali şi Munţii Apuseni, deoarece spre nord se extind până în lunca Mureşului, care între Deva şi Ilia separă Munţii Poiana Ruscă de Munţii Metaliferi, în timp ce spre est şi vest Între Carpaţii Meridionali şi Munţii Apuseni se interpun zonele joase ca Lugoj, Strei şi depresiunea Transilvaniei.

Către nord, Munţii Poiana Ruscă se învecinează cu Munţii Metaliferi şi cu Dealurile Lipovei. Limita nordică urmăreşte lunca Mureşului între localităţile Deva şi Dobra, de unde continuă spre vest-sud-vest în lungul văilor Ohaba, Icuţa şi Bega până în apropierea Lugojului.

La vest, masivul Poiana Ruscă este mărginit de depresiunea Caransebeşului. Limita este marcată de lunca Timişului, de la localitatea Maciova până la comuna Coşteiu, situată la nord de Lugoj.

Spre sud, limita urmăreşte valea Bistra. Lunca Bistrei separă Munţii Poiana Ruscă de masivele Vârful Pietrii şi Muntele Mic.

Limita estică este marcată de zonele depresionare ale Haţegului şi Streiului urmând o linie care ar uni oraşele Haţeg, Călan, Hunedoara şi Deva. În această regiune relieful muntos al masivului Poiana Ruscă coboară treptat printr-o zonă de dealuri până în luncile Streiului, Cernei şi Mureşului.

La est de această zonă joasă se ridică Munţii Sebeşului (Şureanu).

RELIEFUL ŞI GEOLOGIA

În ceea ce priveşte relieful masivului Poiana Ruscă, acesta se caracterizează printr-o nivelare în trepte şi o fragmentare în culmi lungi, ale căror înăltimi oscilează în jur de 1300m.

În zona muntoasă propriu-zisă se disting două unităţi geomorfologice principale: în partea de vest, de la depresiunea Caransebeşului până la bazinele superioare ale râurilor Bega şi Cerna, se conturează un relief puternic modelat, cu pante accentuate, care urcă relativ repede, mai ales din câmpiile aluviale ale Timişului şi Bistrei, spre partea centrală a munţilor; jumatatea estică a masivului se prezintă sub forma unui platou înalt, fragmentat adânc de ape.

Platoul constituie una dintre particularităţile reliefului din munţii Poiana Ruscă, cu suprafeţe plane continui în care nu se bănuiesc abrupturile şi denivelarile adânci săpate de ape. Reactivarea energiei de eroziune nu a reprofilat aceste văi pana la obârsie. De aceea, în zonele de izvoare, văile sunt adesea colmatate, apa curgând meandrat în propriile aluviuni.

Profilul văilor în aceste porţiuni este larg, puţin adanc, cu versanţii domoli. Aspectul general seamană cu acela al unei regiuni de dealuri.