Cuprins
- CUPRINS
- ARGUMENT 3
- OBIECTIVE TURISTICE DE EXCEPŢIE:
- 1. Forul lui Traian 4
- 2. Palatinul 5
- 3. Biserica Sf. Petru 6
- 4. Vaticanul 8
- 5. Grădinile Vaticanului 9
- 6. Panteonul 10
- 7. Piaţa Spaniei 10
- 8. Colosseum 12
- Biblografie 13
- ANEXE 14
Extras din proiect
ARGUMENT
Roma este oraşul în care doreşti să te întorci de multe ori,acesta este motivul pentru care am ales acest oraş pentru al face cunoscut multor oameni care încă nu au ajuns acolo, asta pentru că, oricât te-ai plimba prin capitala Italiei,de fiecare dată vei mai descoperi ceva nou, ceva ce nu ai văzut la vizita ta precedenta fie un for, ascuns printre clădirile moderne, fie un palazzo din timpul Renaşterii, ori o biserică (una din cele 800) în care nu ai intrat încă sau un muzeu pe care nu ai avut timp să-l vezi. Peste 60% dintre comorile artistice din toată lumea sunt în Italia, iar dintre acestea, 60% se ascund în Roma.
Oriunde te vei afla, te vei găsi în apropierea unui monument peste care au trecut secole sau chiar milenii.
Din Roma Antică, unul din cele mai mari oraşe ale acelor vremuri şi capitala unui imperiu enorm, se mai pot vedea azi doar ruinele. Dar şi aşa, nu poţi să nu te infiori de măreţia ei şi nu te intrebi cum au putut oare ridica oamenii aceia, acum aproape 2000 ani, aşa cladiri înalte, şi multe alte întrebări pe care ţi-le vei pune când vei întâlni Panteonul, Colosseum-ul sau oricare dintre foruri.
După căderea Imperiului, au urmat secole de uitare în care Roma a fost prădată şi aproape depopulată, dar după aproape un mileniu, a venit Renaşterea şi lumea s-a schimbat din nou. Atunci, în secolele XIV-XV, oraşul a devenit ceea ce tebuaia sa fie: o minune. Palate, biserici, pieţe, fântâni, toate proiectae şi construite de marile genii artistice ale Italiei stau mărturie ale acelei epoci fară seamăn
Dar Roma nu înseamna numai ruine, monumente, biserici, muzee.Este un oraş plin de lume viu, cu o circulaţie absolut nebună şi de aceea sunt foarte multe scutere si motociclete.Cu toate ecestea, prin Roma este bine să te pimbi pe jos. Pornind din Piazza di Spagna, paşi te îndreaptă uşor către străduţele fermecatoare din jur. Fară îndoială te vei plimba şi pe Via del Corso. Nu uita să mai ridici privirile din când în când. Căci de-a lungul străzilor se înalţă palate în stilul Renaşterii (care acum adăpostesc instituţii oficiale sau guvernamentale) ce sunt adevarate minuni.De ambele părţi ale Corso-ului se deschid alte şi alte străduţe înguste, cu farmec deosebit, unde se ascund alte clădiri şi alte piaţete.
Păcerile gastrnomice nu vor lipsi, la tot pasul vei da peste câte un restaurant în care tebuie să guşti din pastele italiene, din peştele savuros preparat sau din celebra îngheţată care nu are egal în lume dar şi vinurile italieneşti merita o „gustare”, uşoare, plăcute, gustoase, completează orice masă.
OBIECTIVE TURISTICE DE EXCEPŢIE
1.Forul lui Traian
După biruinţa răsunatoare asupra dacilor, împaratul Traian i-a poruncit lui Apolodor din Damasc -cel mai mare arhitect al acelor vremi - să-i construiască un for care să întreacă în mărime şi splendoare toate celelalte foruri imperiale pe care le avea Roma pe atunci
Şi, într-adevăr, vestitul arhitect a realizat forul cel mai bogat în monumente, cel mai minunat al Romei: Forul lui Traian!
Acest maret for avea temple şi bazilici bogate, dintre care cea mai impunatoare era grandioasa bazilica ulpiană (Traian, dupa cum stim, purta si numele de Ulpiu), ale cărei dimensiuni — 130 m lungime — erau cît acelea de astăzi ale bisericii San-Paolo-fuori-le-Mura (Sf. Paul, în afara zidurilor), care este cea mai vastă biserică din Roma, dupa aceea a Sf. Petru. Bazilica ulpiana era acoperită cu bronz aurit! Macheta Forului lui Traian ni-1 infaţişează în toată splendida lui mareţie.
În Forul lui Traian se intra printr-un maiestuos arc de triumf dedicat împaratului de către Senat. S-a putut afla cum arata acest arc de triumf datorita unor monede de aur bătute la Roma în anul 111 în onoarea acestui împarat. Ele înfaţişează, pe o parte, profilul lui Traian, iar pe cealaltă imaginea arcului sau de triumf, care era bogat ornamentat cu statui şi basoreliefuri. După cum ştim, mai tîrziu, statuile si basoreliefurile de pe acest arc de triumf au fost luate şi folosite de Constantin cel Mare la propriul său arc de triumf. Tot aici, în For, se înalţase şi o uriaşa statuie ecvestră a lui Traian, statuie din bronz aurit.
Forul lui Traian era împodobit cu numeroase statui. Se mai aflau aici nenumarate edificii publice şi bogata bibliotecă Ulpia, cu texte romane şi greceşti; de asemenea, o bursă pentru schimburile de mărfuri şi Piata lui Traian, de forma semicirculară, cu prăvălii pentru comerţ etc.
Columna lui Traian este, mai ales pentru noi, romanii, cea mai grăitoare, cea mai preţioasă cronica în piatră: actul de nastere al poporului roman, dar şi marturia glorioasă a vitejiei strămoşilor noştri, dacii, care şi-au aparat cu dîrz eroism patria şi libertatea! Columna lui Traian a stat falnică, neclintită, înfruntînd mileniile şi atîtea urgii ce s-au abatut asupra Romei.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Roma.doc