Ambalarea de Prezentare a Cărnii

1. INTRODUCERE

1.1 Definirea noţiunii de ambalare şi preambalare

Ambalajul este un sistem fizico-chimic complex, cu funcţii multiple, care asigură menţinerea sau, în unele cazuri, ameliorarea calităţii produsului căruia îi este destinat.

• ”Petit Robert” (1989), ambalajul este un “înveliş din materiale şi forme diferite în care se ambalează un produs pentru transport sau vânzare”.

• În “Petit glossaire de l’emballage”:

- ambalajul este obiectul destinat să învelească sau să conţină temporar un produs sau un ansamblu de produse pe parcursul manevrării, transportului, depozitarii sau prezentării, în vederea protejării acestora sau facilitării acestor operaţii;

- ambalarea reprezintă operaţia de obţinere a “primului înveliş aflat în contact direct cu produsul”.

• STAS 5845/1-1986:

- ambalajul reprezintă un “mijloc” (sau ansamblu de mijloace) destinat sa învelească un produs sau un ansamblu de produse, pentru a le asigura protecţia temporară, din punct de vedere fizic, chimic, mecanic şi biologic în scopul menţinerii calităţii si integrităţii acestora, în decursul manipulării, transportului, depozitarii si desfacerii până la consumator sau până la expirarea termenului de garanţie.

• Institutul din Marea Britanie furnizează trei direcţii în definirea ambalării

(Fratila R., 2001):

- sistem coordonat de pregătire a mărfurilor pentru transport, distribuţie,

vânzare cu amănuntul şi consum;

- cale de asigurare a distribuţiei la consumatorul final, în condiţii optime şi cu

costuri minime;

- funcţie tehnico-economica, care urmăreşte minimizarea costurilor la livrare.

Ambalajele pot fi :

- ambalaje primare – sunt ambalaje care intră in contact direct cu produsul (ex. cutii metalice, butelii de sticlă, pungi din polietilenă etc);

- ambalaje secundare – sunt formate din unul sau mai multe ambalaje primare, având rol în transport şi distribuţie (ex. cutii de carton, navete din material plastic);

- ambalaje terţiare – cuprind mai multe ambalaje secundare (ex. paleta pentru stivuirea cutiilor sau a baxurilor);

- ambalaje cuaternare – uşurează manipularea ambalajelor terţiare (ex. containere metalice utilizate în transportul aerian, maritim sau feroviar).

În funcţie de utilizarea ambalajelor se disting:

- ambalaje individuale – cuprind o singură unitate de produs;

- ambalaje de desfacere – destinate comercializării produsulor şi care ajung la consumator împreună cu produsul;

- ambalaje de prezentare – realizează prezentarea produsului dar şi la desfacerea produsului alimentar;

- ambalaje de transport – folosite la transportul produselor ambalate (ex. unităţi de transport paletizat şi sau prin intermediul containerelor);

- ambalaje colective – cuprind mai multe unităţi de produs ambalat (cutii de carton pentru biscuiţii ambalaţi).

1.2 Clasificarea ambalajelor şi tipuri de ambalaje

În ultimele decenii ambalajele s-au diversificat mult, atât din punct de vedere al materialelor din care acestea sunt făcute, cât şi din punct de vedere funcţional.

Ambalajele se clasifică în funcţie de mai multe criterii, care sunt utilizate frecvent în practicã:

- după materialul folosit în confecţionarea ambalajelor:

• ambalaje din hârtie şi carton;

• ambalaje din sticlă;

• ambalaje din metal;

• ambalaje din materiale plastice;

• ambalaje din lemn, înlocuitori din lemn şi împletituri;

• ambalaje din materiale textile;

• ambalaje din materiale complexe.

- după sistemul de confecţionare:

• ambalaje fixe;

• ambalaje demontabile;

• ambalaje pliabile

- după tip:

• plicuri;

• pungi;

• plase;

• lăzi;

• cutii;

• flacoane;

• borcane etc

- după domeniul de utilizare:

• ambalaje de transport;

• ambalaje de desfacere şi prezentare.

- după specificul produsului ambalat:

• ambalaje pentru produse alimentare;

• ambalaje pentru produse nealimentare;

• ambalaje pentru produse periculoase;

• ambalaje individuale;

• ambalaje colective.