Ape Reziduale

Capitolul I

Introducere

l.1 Istoric

Poluarea apelor are o istorie în care putem oarecum distinge faze succesive de percepţie a problemelor. În anii ‘50 principala temă de îngrijorare a fost scăderea oxigenului, în anii ‘60 s-a adăugat eutrofizarea, în anii ‘70 metalele grele, în anii ‘80 acidifierea, nitraţii şi micropoluanţii organici. Anii ‘90 au concentrat puternic atenţia pe degradarea apelor subterane. Aceste faze nu sunt faze de poluare ci de conştientizare publică succesivă a diverselor aspecte. Ar fi evident de dorit ca în probleme de ape să existe perceperi complete şi corecte şi nu doar « pe bucăţi », abordări globale integrate proactive şi nu « mode », abordări reactive şi sectoriale.

Poluarea apelor precum şi epuizarea lor prin consum abuziv devin fenomene dominante în periclitarea surselor de apă în ţările avansate, semnalându-se din ce în ce mai multe zone de pe glob în care apa lipseşte – fiind compromisă din punct de vedere calitativ.

Apa se încarcă cu materii poluante, devenind uzată prin utilizarea ei de către om, în cele mai diverse scopuri practice, prin contactul apelor meteorice (ploaie, zăpadă) cu produse ale activităţii umane, care se găsesc în aer şi pe sol.Întrucât domeniile de folosire a apei îmbracă cele mai diverse forme (apă potabilă, alimentarea cu apă a industriei, alimentarea cu apă a agriculturii, piscicultură, scopuri urbanistice şi de agrement), posibilităţile de poluare ale acesteia sunt foarte mari.Evitarea poluării surselor de apă şi eliminarea efectelor acesteia constituie, în prezent, o preocupare de prim ordin a celor care lucrează în domeniul alimentărilor cu apă.

Cantităţile cele mai mari de ape uzate provin din unităţile industriale conform tabelului 1. Astfel, pentru obţinerea unei tone de hârtie rezultă circa 100-200 m3 ape uzate; pentru o tonă de cauciuc 150 m3; prin prelucrarea unei tone de fructe rezultă circa 10-20 m3 apă uzată.

Dar şi apa uzată care provine din consumul casnic (apă menajeră) este în cantitate destul de mare. Astfel, pentru un cartier neindustrializat din Bucureşti s-a înregistrat un debit de circa 0,35m3/locuitor/zi.

In tarile dezvoltate, industria alimentara provoaca 20-25 % din intreaga poluare, iar industria chimica 30 % deversand cele mai diferite substante toxice, uneori producand poluari deosebit de grave,daca apele nu sunt epurate inainte de deversare.

Principalele materii poluante şi efectele acestora

Substanţele poluante introduse în ape din surse naturale şi artificiale sunt numeroase, producând un impact important asupra apelor de suprafaţă şi subterane. Prejudiciile aduse mediului de substanţele poluante pot fi grupate în două mari categorii: prejudicii asupra sănătăţii publice şi prejudicii aduse unor folosinţe (industriale, piscicole, navigaţie, etc.). Substanţele poluante pot fi clasificate, după natura lor şi după prejudiciile aduse, în următoarele categorii:

- substanţele organice, de origine naturală sau artificială, reprezintă pentru apă poluantul principal. Substanţele organice de origine naturală (vegetală şi animală) consumă oxigenul din apă atât pentru dezvoltare, cât şi după moarte. Materiile organice consumă oxigenul din apă, în timpul descompunerii lor, într-o măsură mai mare sau mai mică, în funcţie de cantitatea de substanţă organică evacuată, provocând distrugerea fondului piscicol şi în general a tuturor organismelor acvatice. În acelaşi timp oxigenul mai este necesar şi proceselor aerobe de autoepurare, respectiv bacteriilor aerobe care oxidează substanţele organice şi care, în final, conduc la autoepurarea apei. Concentraţia de oxigen dizolvat normată, variază între 4 - 6 mg/dm3, în funcţie de categoria de folosinţă, coborârea sub această limită având ca efect oprirea proceselor aerobe, cu consecinţe foarte grave. Cele mai importante substanţe organice de origine naturală sunt ţiţeiul, taninul, lignina, hidraţii de carbon, biotoxinele marine ş.a. Substanţele organice – poluanţi artificiali, provin din prelucrarea diferitelor substanţe în cadrul rafinăriilor (benzină, motorină, uleiuri, solvenţi organici ş.a), industriei chimice organice şi industriei petrochimice (hidrocarburi, hidrocarburi halogenate, detergenţi ş.a.).

- substanţele anorganice, în suspensie sau dizolvate sunt mai frecvent întâlnite în apele uzate industriale. Dintre acestea se menţionează, în primul rând, metalele grele ( Pb, Cu , Zn , Cr ), clorurile, sulfaţii etc. Sărurile anorganice conduc la mărirea salinităţii apelor, iar unele dintre ele pot provoca creşterea durităţii. Clorurile în cantităţi mari fac apa improprie alimentărilor cu apă potabilă şi industrială, irigaţiilor etc . Prin bioacumulare metalele grele au efecte toxice asupra organismelor acvatice, inhibând în acelaşi timp şi procesele de autoepurare. Sărurile de azot şi fosfor produc dezvoltarea rapidă a algelor la suprafaţa apelor. Apele cu duritate mare produc depuneri pe conducte, mărindu-le rugozitatea şi micşorându-le capacitatea de transport şi de transfer a căldurii.

- materialele în suspensie, organice sau anorganice, se depun pe patul emisarului formând bancuri care pot împiedica navigaţia, consumă oxigenul din apă dacă materiile sunt de origine organică, determină formarea unor gaze urât mirositoare. Substanţele în suspensie plutitoare, cum ar fi ţiţeiul, produsele petrolifere, uleiul, spuma datorată detergenţilor, produc prejudicii emisarului. Astfel, ele dau apei un gust şi miros neplăcut, împiedică absorbţia oxigenului la suprafaţa apei şi deci autoepurarea, se depun pe diferite instalaţii, colmatează filtrele, sunt toxice pentru fauna şi flora acvatică, fac inutilizabilă apa pentru alimentarea instalaţiilor de răcire, irigaţii, agrement etc.