Băuturi Alcoolice Distilate

Băuturi alcoolice distillate

Istoria băuturilor alcoolice:

Etimologic, cuvantul "alcool" provine de la verbul ebraic kakhal (a vopsi, a pudra), asociere de idei cu pulberea colorata folosita in acea vreme, avand proprietatea de a fi usor antrenabila in aer, "volatila"; in forma actuala, termenul este adus se pare de arabi, care au adaugat cuvantului cohl (care in araba inseamna praf foarte fin) prefixul "al", cuvantul trecand astfel in alkohol, care sugereaza o substanta care se volatilizeaza. Echivalentul latin, spiritus, exprima acelasi lucru (esenta care dispare prin volatilizare, nefiind sesizabila).

Ştiaţi că până prin secolul 19, mai toate comunităţile umane aveau o mare problemă cu apa potabilă şi, din cauza aceasta, băuturile alcoolice erau înlocuitorul zilnic al apei de băut?

Băuturile alcoolice şi omenirea au mers mână în mână vreme de mii de ani, după unii, şi nici în ziua de azi nu dau semne că ar vrea să se despartă. Mai mult, aproape toate societăţile umane au produs şi produc băuturi alcoolice, de la vin sau bere şi până la distilate complicate şi foarte rafinate gen coniac. Căni de bere datând din Epoca de Piatră târzie dovedesc faptul că băuturile alcoolice produse intenţionat au o istorie datând cel puţin din anul 10.000 îen. Ba chiar s-a sugerat că berea ar fi precedat pâinea ca aliment zilnic. Alcoolul a apărut în natura în urma proceselor de fermentaţie a fructelor. Drojdia, în procesul de metabolizare a zahărului pentru a obţine energie, generează alcool etilic – un produs secundar. Iar animale care au consumat fructe fermentate şi au ajuns în stare de ebrietate au fost întâlnite peste tot în lume. Mai mult, omul are în genomul sau o gena pentru enzima hidrogenazei alcoolului iar prezenţa acestei gene ne face să credem că de-a lungul evoluţiei, animalele s-au întâlnit cu alcoolul destul de des pentru a-şi dezvolta o metodă de a-l metaboliza. Cu toate acestea, consumul de alcool a fost neintenţionat şi întâmplător până acum circa 10.000 de ani. Cam tot pe atunci au apărut şi primele metode de fabricare a alcoolului – de fapt, probabil era o singură metodă, foarte simplă: laşi fructele dulci în pace, să fermenteze singure.

Berea a trebuit să aştepte până la apariţia şi dezvoltarea agriculturii, fiind o băutură bazată pe cantităţi mari de cereale bogate în amidon. Câmpiile fertile are Egiptului şi ale Mesopotamiei produceau cantităţi uriaşe de cereale, în principal grâu şi orz şi nu a durat mult până când au fost descoperite şi băuturile făcute din cereale fermentate. Înainte de mileniul III îen, egiptenii şi babilonienii consumau bere făcută din grâu şi orz.

Ca şi berea, şi producţia de vin a primit o mână de ajutor de la agricultură. În general, fructele sălbatice, inclusiv viţa de vie sălbatică, nu conţin suficient zahăr pentru a produce o cantitate mare de alcool, aşa că oamenii au selectat acele viţe care produceau cele mai dulci fructe şi astfel au domesticit viţa de vie. Se crede că viţa de vie potrivită pentru producerea vinului a inceput să fie cultivată în zona în care astăzi există Armenia, în jurul anului 6.000 îen.

Dezvoltarea agriculturii şi creşterea rezervelor de hrană au determinat tot mai mulţi oameni să trăiască în comunităţi din ce în ce mai mari, în sate şi oraşe. Problema acestor aglomerări de oameni era lipsa apei de băut. Orice astfel de comunitate, chiar dacă avea o sursă de apă la îndemână, ajungea destul de repede să o contamineze cu propriile gunoaie. Această problemă nu şi-a găsit o rezolvare decât abia în secolul 19 era noastră. Până atunci, băuturile alcoolice au fost singurul înlocuitor destul de bun pentru a servi nevoile de hidratare ale oamenilor. Astfel, cel puţin în lumea vestică, oamenii au băut mai mult vin şi bere decât apă pentru a-şi ostoi setea.

Pe de altă parte, în Orient, experienţa alcoolului a fost cu totul diferită. Cel puţin în ultimii 2000 de ani, obiceiul de a fierbe apa pentru ceaiuri a generat o sursă constantă de apă potabilă. În plus, şi genetica a jucat un rol important în a determina asiaticii să evite alcoolul: aproximativ jumătate din populaţia Asiei nu are enzima necesară metabolizării alcoolului iar acest lucru transformă experienţa băutului de alcool în ceva foarte neplăcut.

Distilarea:

Distilarea reprezintă trecere a unui lichid în stare de vapori prin încălzire până la fierbere, urmată de condensarea vaporilor obținuți. Ea poate fi efectuată la presiune normală (atmosferică), la presiune redusă sau la presiune ridicată. Distilarea constă în transformarea substantei lichide în vapori şi condensarea acestor vapori cu ajutorul unor dispozitive de răcire (refrigerenţi) adecvate. Fenomenul constând în miscarea unei singure faze (de vapori), se numeşte distilare în echicurent . Dacă o parte din condensat se întoarce în balon, deci se mişcă în sens contrar cu vaporii, se vorbeşte de distilare în contracurent. Acest tip de distilare se realizează în coloane de distilare şi poartă numele de rectificare.

Separarea şi purificarea lichidelor pe această cale se bazazea pe diferenţa de volatilitate a diferitelor lichide şi pe faptul cunoscut , că în timpul distilării unei substanţe pure, temperatura de distilare rămâne constantă, dacă presiunea nu variază.

Eficacitatea unei distilări depinde de mai mulţi factori, dintre care, cei mai importanţi sunt : diferenţa presiunilor de vapori a componentelor lichide, posibilitatea de formare eventuală a unor amestecuri azeotrope, volumul probei de distilare, tipul şi mărimea instalaţiei folosite, acurateţea cu care este condusă distilarea.

Tipuri de distilare:

Distilarea simplă (nefracţionară)este distilarea la care lichidul se încălzește până la fierbere într-un blaz de distilare, vaporii formați trecând direct în condensator; se folosește când diferența de volatilitate între doi componenți este foarte mare. Este utilizată în practica de laborator a chimiei organice, în cazul în care lichidul de distilat conţine practic doar o singură componentă volatilă, care trebuie purificată sau pentru a separa un solvent dintr-o soluţie pe care aceasta o formează cu o substanţă nevolatilă.

Dacă substanţele nu au volatilitate suficient de diferenţiată , separarea lor nu se poate realiza printr-o singură evaporare şi condensare, fiind necesară repetarea de mai multe ori a acestei operaţii. Acest lucru se poate realiza în coloanele de distilare (distilare fracţionară, rectificare).

Faptul dacă este suficientă sau nu o singură distilare pentru separarea componenţilor, este dificil de apreciat de un începător. Adesea se supraapreciază posibilitatea distilării simple. Ca o regulă generală (empirică), se poate spune că distilarea simplă nu este eficientă dacă temperaturile de fierbere ale componenţilor nu diferă cel puţin cu 800 C.

Distilarea fracţionată este operația prin care se separă unul câte unul, dintr-un amestec lichid, diverșii lui componenți după punctul de fierbere, prin distilare și colectarea separată a fracțiunilor condensate. Este o operaţie mult utilizată, atât în laborator cât şi în industrie, în vederea separării componentelor dintr-un amestec de două sau mai multe substanţe lichide miscibile, care nu formează între ele amestecuri azeotrope şi nu pot fi separate utilizând distilarea simplă . Fracţionarea până la separarea componentelor în stare pură este cu atât mai dificilă cu cât componentele au puncte de fierbere mai apropiate .