Cuprins
- INTRODUCERE 3
- MICOTOXINELE - O PROBLEMĂ DE SIGURANŢĂ ALIMENTARĂ 4
- AFLATOXINELE 7
- PREZENŢA AFLATOXINELOR ÎN DIVERSE PRODUSE ALIMENTARE 10
- METODE DE DETERMINARE A AFLATOXINELOR 11
- Metode calitative 11
- Metode cantitative 14
- Determinarea aflatoxinei B1 prin metodă cromatografică monodimensională în strat subţire 16
- Determinarea aflatoxinei B1 prin metodă cromatografică de înaltă performantă în fază lichidă (HPLC) 24
- BIBLIOGRAFIE 33
Extras din proiect
INTRODUCERE
Conditia cea mai importanta la care trebuie sa raspunda un produs alimentar este lipsa de nocivitate, deoarece altfel, din produs util organismului, el devine un pericol pentru consumator, fiind o sursa de imbolnaviri, in unele cazuri cu efecte grave.
Caracteristic pentru produsele alimentare este marea diversitate de factori care pot influenta asupra calitatii igienice, putind distinge, intr-o succinta clasificare, substante toxice naturale, diferite boli parazitare, boli infectioase transmisibile prin consumul de alimente, toxiinfectii alimentare, micotoxine secretate de o gama mare de mucegaiuri, substance chimice de poluare sau contaminare etc.
Substraturile vegetale la nivelul biosferei suportă o agresiune atât de intensă şi diversificată încât afirmaţia unui mare micolog că „trăim într-o lume a miceţilor şi nu într-o lume cu miceţi” este pe deplin justificată.
Boabele de cereale (porumb, grâu, orz, ovăz, secară) şi de leguminoase (soia, mazăre, fasole) oferă prin conţinutul lor ridicat în trofine, mediul nutritiv ideal pentru multiplicarea micromiceţilor şi elaborarea micotoxinelor. Ele pot fi contaminate cu fungi şi micotoxine atât în faza de vegetaţie a plantelor, cât mai ales în perioada de conservare când condiţiile de recoltare şi păstrare sunt favorabile germinării formelor de rezistenţă ale micromiceţilor şi multiplicării aparatului micelian.
Una din cauzele principale care generează aceste neajunsuri poate fi cunoaşterea slabă a problemelor legate de sănătatea seminţelor, cât şi neglijarea măsurilor de prevenire şi combatere a principalilor agenţi fitopatogeni care afectează culturile. (Plăcintă, 2007)
MICOTOXINELE - O PROBLEMĂ DE SIGURANŢĂ ALIMENTARĂ
Micotoxinele sunt substanţe chimice produse de anumite specii de mucegaiuri: Aspergillus, Fusarium, Penicillium, Trichothecium, etc. Termenul de micotoxină vine de la cuvântul grecesc “mycos” care inseamnă “ciupercă” şi de la cuvântul latin “toxicum” care înseamnă otravă.
Micotoxinele sunt considerate ca fiind parte din contaminanţi alimentari cei mai semnificativi în ceea ce priveşte impactul asupra sănătăţii publice, securităţii alimentare şi asupra economiei a numeroaselor ţări.
Contaminarea cu micotoxine a producţiei primare şi a produselor rezultate prin prelucrarea industrială prezintă un risc crescut pentru sănătatea consumatorilor, datorită proprietăţilor lor citotoxice şi imunodepresive pronunţate.
Deşi contaminarea cu micotoxine survine în timpul vegetaţiei, nivelul acestora poate creşte substanţial în timpul depozitării şi al prelucrării produselor agricole. Supravegherea atentă şi depozitarea corectă a alimentelor sunt importante în prevenirea dezvoltării micotoxinelor.
Micotoxinele sunt metaboliţi secundari cu o structură chimică mai mult sau mai puţin cunoscută, simplă sau complexă, produşi de anumiţi fungi sau mucegaiuri care cresc pe alimente şi pot contamina hrana animalelor şi omului.
Au capacitatea de a modifica structuri biologice normale, ele perturbă procesele oxidative la nivel celular, producând un efect negativ asupra sistemului imun, asupra integrităţii materialului genetic, având efect citotoxic şi carcinogen, atât la om, cât şi la animale. Aceste toxine pot fi depozitate în sporii fungilor, în mucegai, în miceliul vegetativ, în organele de fructificare, sau de cele mai multe ori eliminate în substratul de creştere (aliment), ca produşi de secreţie pe substratul pe care s-a dezvoltat mucegaiul. Toxinele pot lua naştere în timpul creşterii recoltei sau în urma unei depozitări incorecte (Savu şi colab., 2004).
Afectează numeroase produse agricole, anume cereale, fructele, nucile, boabele de cafea, orezul şi plantele oleaginoase, care sunt substraturi foarte sensibile la contaminarea cu mucegaiuri şi la producerea de micotoxine. Sunt produşi secundari de metabolism, elaboraţi de miceţii toxinogeni, printr-o serie de reacţii catalizate de enzime, în condiţii specifice de umiditate şi temperatură.
Există o varietate foarte mare de micotoxine dar nu toate sunt importante din punctul de vedere al siguranţei alimentaţiei umane.
Bibliografie
Plăcintă D., Micromicete ce se transmit prin seminţele de cereale păioase. Prevenire şi combatere, Ed. Univ. Suceava, 2007.
Savu C., Georgescu N., Siguranţa alimentelor, riscuri şi beneficii, Ed. Semne, Bucureşti, 2004.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Determinarea Aflatoxinelor din Produsele Alimentare - Metode de Analiza si Echipamente Moderne.docx