Microbiologia apelor de suprafață

INTRODUCERE

Numim planeta noastră PĂMÂNTUL, şi tot aşa numim şi suprafeţele de uscat, de parcă ele ar fi predominante. În realitate pe Terra mările şi oceanele ocupă 70,8% din suprafaţă: 361200000 km2, adică de 36 de ori mai mult decât suprafaţa Europei. "Uscatul" însă - continentele şi insulele - nu sunt deloc uscate. gheţurile acoperă 1.600.000 km2, lacurile circa 2.000.000 km2 Iar suprafaţa râurilor nici nu o ştim, pentru că e variabilă. Mlaştinile ocupă şi ele 2700000 km2. Mai mult, o parte din "uscat" e acoperit temporar cu zăpadă - în medie 61.000.000 km2 (75.000.000 în emisfera nordică, în timpul iernii boreale, şi 18.000.000 în emisfera sudică, în timpul iernii australe). Aceasta înseamnă că şi din "uscatul" planetei de fapt mai mult de jumătate e acoperit cu apă (în formă solidă sau lichidă). De aceea, planeta noastră e numită oarecum impropriu PĂMÂNT, fiind de fapt mai degrabă o PLANETĂ A APELOR.

Cea mai mare parte din apa de pe Terra e apă de suprafaţă. Pe noi ca oameni ne interesează mai ales apa dulce, şi în particular apa potabilă. Totuşi aceasta se obţine de cele mai multe ori din ape dulci de suprafaţă. De aceea este regretabilă tendinţa oamenilor de a acorda cea mai mare parte a atenţiei lor apei potabile cu neglijarea apelor de suprafaţă. Între ele şi cele subterane există numeroase legături, iar apa potabilă se obţine frecvent tot din apa de suprafaţă. În plus, o multitudine de alte utilizări ale apei în colectivităţile umane se bazează pe apele de suprafaţă, ceea ce impune să li se acorde importanţa cuvenită.

I. APA - SURSA VIETII

Anticii considerau apa ca origine a tuturor lucrurilor, fruct al dragostei dintre pământ şi cer. Concepţiile au evoluat, dar nimeni nu poate contesta rolul deosebit al substanţei pe care Leonardo da Vinci o numea „seva vieţii pe pământ”.

Englezii o numesc water germanii Wasser, francezii eau, spaniolii şi portughezii agua, ruşii voda, italienii acqua, arabii mayah, chinezii shui, danezii vand, finlandezii vetta, grecii hydor, hawaienii wai, evreii mayim, indienii pani, olandezii water, indonezienii air, japonezii mizuk, norvegienii vann, polonezii woda, suedezii vatten, maghiarii viz, turcii su, celţii suire în esperanto se numeşte akvo, în latină aqua, în sanscrită udan

Importanţa apei se evidenţiază în multe domenii: Stă la baza existenţei biosferei; e mediu de viaţă pentru plantele acvatice; are energie cinetică şi potenţială utilizabilă pentru om şi necesară naturii; e principalul agent de modelare a reliefului; e agent de răcire în tehnică dar şi în natură; e materie primă în economie; e cale de transport pentru ambarcaţiuni dar şi pentru substanţe dizolvate; e mijloc de igienă pentru spălat şi pentru diluat şi îndepărtat poluanţi; e agent terapeutic (băi, cure de ape minerale )

I.1 Apa in natura

Globul terestru conţine cantităţi enorme de apa. Apa ocupa aproape 75% din suprafaţă pamântului, numai oceanele ocupa 70% restul de pana la 75% fiind acoperit de mari, fluvii, râuri, lacuri etc.

Atmosfera, unul dintre învelişurile planetei noastre conţine apa in cantităţi apreciabile. Ea apare sub toate cele trei stări de agregare care o caracterizează: starea gazoasa, sub forma de vapori, condiţionând umiditatea aerului si fiind prezenta, chiar si in aerul foarte uscat, starea lichida, sub forma de picaturi foarte fine ( in cazul cetei si al norilor) sau mai mari ( in cazul burniţei si ploilor ), starea solida.

In rocile de pe glob apa se găseşte pana la acea adâncime la care, din cauza temperaturii, trece sub forma de vapori. In litosfera apa se poate găsi sub forma lichida sau gazoasa, atât libera cat si legata de anumite structuri cristaline.

Omul a folosit apa in diferite scopuri, încă din cele mai vechi timpuri. La început a folosit apa izvoarelor, a pâraielor, a râurilor; cu timpul a folosit apele pentru transport, mergând iniţial in sensul curenţilor, apoi a învăţat sa călătorească si împotriva curentului si sa plutească pe apa lacurilor, a marilor si a oceanelor.

Apa i-a dat omului si resurse de trai: alge, peşti, mamifere acvatice, unele săruri minerale, pescuitul fiind una dintre primele îndeletniciri ale omului. Si astăzi mai sunt popoare care au ca baza a hranei de toate zilele resursele oceanice, si mai ales, pestele; de exemplu, japonezii care sunt cu predilecţie ihtiofagi (mâncători de peste), ca si populaţiile din jurul regiunilor circumpolare.

Importanta apei devine si mai mare in deserturi, unde aceasta este foarte preţioasă, scumpa, si se foloseşte pana la ultima picătură. In pustiu, singurele posibilităţi de alimentare naturala cu apa sunt izvoarele si fântânile din oaze, care alcătuiesc punctul central al vieţii, deşi, apa este adeseori calda si noroioasa.

I.2 Rolul apei in organism

Apa este cel mai important constituent al organismului uman, o cantitate de pana la patru cincimi din greutatea corpului nostru fiind constituita din apa. Aceasta importanta este pusa in evidenta si de faptul ca un om nu poate supravieţui mai mult de câteva zile fără apa, pe când fără hrana se poate trai mai mult. Apa este solventul principal pentru produşii de digestie, fiind esenţială pentru eliminarea reziduurilor si toxinelor din organism.