Proiectarea unui Abator de Ovine

Capitolul 1. Importanţa şi evoluţia creşterii ovinelor pe glob

Creşterea ovinelor a constituit din timpuri străvechi o îndeletnicire de bază a multor popoare, printre care şi a poporului român. Structura de rasă a efectivelor şi metodelor de creştere au înregistrat o evoluţie continua, în raport cu obiectivele urmărite, diferite de la o etapă la alta.

Din activitatea de creştere a ovinelor rezultă importante produse, reprezentând materii prime pentru industria uşoară, cum sunt: lâna, pielicele, blănuri şi piei, din care se fabrică şi se confecţionează diferite obiecte de îmbrăcăminte, şi produse alimentare obţinute din procesarea laptelui si a cărnii cu o valoare nutritivă şi biologică foarte ridicată.

Ovinele manifestă, comparativ cu alte specii, cerinţe în general mai reduse faţă de condiţiile de adăpostire, hrănire şi îngrijire. De asemenea ele folosesc o serie de resurse furajere care nu pot fi valorificate optim de către alte specii de animale de fermă.

Specia ovină este caracterizată prin rezistenţă şi capacitate ridicată de adaptare la condiţiile de mediu, ceea ce a determinat răspândirea ei pe zone întinse ale globului, cu

caracteristici geoclimatice foarte diferite. Cu toate acestea, specia este sensibilă îndeosebi la variaţiile mari de umiditate şi temperatură, in sensul că atât climatul umed şi rece, cât şi cel umed şi cald exercită o influenţă negativă asupra sănătăţii şi productivităţii ovinelor, limitând aria lor de răspândire.

Zonele cele mai favorabile şi mai intens populate cu ovine sunt cele cu climat temperat şi oceanic, cuprinse între latitudinea nordică şi sudică de 40˚. Zonele cu climat cald şi semiarid sunt mai propice pentru creşterea raselor de oi cu lână fină şi de pielicele. Cea mai largă arie de răspândire revine oilor din rasa Merinos, care s-au extins in ambele emisfere, în jurul paralelei 40˚, în zone delimitate de izotermele medii anuale de 10 şi 20˚C şi cu precipitaţii atmosferice cuprinse între 250-700 mm anual.

În zona ecuatorială şi a tropicelor, cu excepţia unor podişuri înalte din America Latină, Africa şi Asia, numărul ovinelor este foarte redus. În unele regiuni din Africa, America de Sud şi Indonezia, zona nordică a Americii, Asiei şi Europei, condiţiile fiind foarte nefavorabile, densitatea ovinelor este extrem de redusă.

În condiţiile climatului oceanic din Marea Britanie s-au format rase precoce de carne, cu dezvoltarea corporală accentuată. Acestea s-au răspândit pe zone întinse ale globului cu condiţii prielnice, cum sunt: Noua Zeelanda, S.U.A., Australia etc., fiind crescute atât în stare curată, cât si prin încrucişări între ele sau cu alte rase.

În Europa, în ţările din centrul şi vestul continentului, se cresc îndeosebi rase şi tipuri de carne şi de carne-lână, rase de lapte, rase de lâna fină. În sud-estul Europei se cresc rase din diferite tipuri morfoproductive: de lâna fină, de lână-carne, de pielicele.

Tabel 1. Evoluţia efectivelor de ovine in ţări din Europa în perioada 1970-1980

- mii capete -

Specificare 1970 1980

Europa – total

Albania

Bulgaria

Franţa

Germania

Grecia

Ungaria

Italia

Polonia

Portugalia

România

Spania

Marea Britanie

Iugoslavia 123730

868

9518

10023

2534

7646

2986

8097

3236

4405

13838

18712

26332

9136 134294

670

10536

11799

3124

8000

2927

9110

4207

5210

15865

14547

31392

7354

1.1 Evoluţia creşterii ovinelor in ţara noastră

Dezvoltarea creşterii oilor a fost favorizată pe teritoriul ţării noastre atât de condiţii agro-ecologice, cât şi de factori social-economici. Configuraţia geografică, existenţa unor suprafeţe întinse de păşuni şi climatul temperat, alături de cerinţele faţă de producţiile care se obţin de la această specie, au determinat răspândirea ei pe întreg cuprinsul ţării, incluzând toate zonele de relief.

Ovinele care se creşteau înainte de cel de-al doilea război mondial, reprezentate indeosebi de Ţurcană şi Stogoşe, iar in masură mai redusă de Ţigaie, erau mai puţin productive, dar rustice, rezistente la intemperii şi puţin pretenţioase la condiţiile de întreţinere, dar nivelul producţiilor si eficienţa economică erau scazute.

La sfârşitul secolului trecut şi începutul acestui secol sa-u făcut primele importuri de Merinos, iar odată cu acestea s-au întreprins acţiuni de ameliorare a rasei Ţigaie, din care s-au obţinut primele efective de oi Spancă.