Regimul alimentar al unui bolnav de hepatită A

1.Bolile ficatului

1.1. Notiuni de anatomie si fiziologie

1.1.1.Anatomia ficatului.

Ficatul este cel mai mare organ din corp. Organ plin, de consistenţă fermă, ficatul cântăreşte la adult 1 200 - 1 500 g cu vasele golite. Este situat în loja subdiafragmatică şi partea internă a hipocondrului stâng.Este alcătuit din doi lobi inegali, cel drept fiind de circa şase ori mai mare decât cel stâng.Ficatul are două feţe: una superioară, convexă, şi alta inferioară.Ficatul are doua invelisuri : un invelis seros care inveleste tot ficatul , cu exceptia unei benzi transversale la nivelul suprafetei superioare;al doilea inveliş este capsula Glisson, care acoperă ficatul şi intră la nivelul hilului în interiorul organului de-a lungul vaselor şi căilor biliare.Vascularizaţia ficatului este asigurată de artera hepatică, care aduce sângele arterial, şi de vena portă, care aduce sânge venos funcţional.

1.1.2. Fiziologia ficatului.

Ficatul are o mare capacitate de regenerare, demonstrată prin faptul că după o hepa-tectomie parţială regenerarea începe după 24 de ore, atinge maximul în 4 - 5 zile şi se termină în 14 zile. Funcţiile lui sunt multiple.Funcţiile metabolice se exercită în metabolismul glucidic, proteic şi mineral.In metabolismul glucidic, ficatul intervine în fosforilarea şi polimerizarea glucidelor în glicogen, asigurând rezerve de glucoza şi menţinerea homeostazei glicemice. La nevoie fabrică glucoza din proteine şi grăsimi (gliconeogeneză). Metabolismul glucidic hepatic este insulinodependent. In metabolismul proteic, ficatul are funcţie proteinoformatoare şi de echilibru proteic, funcţie ureogenă. Sintetizează albumina, 70% din cc-globuline, 50% din p-globuline, protrombina şi fibrinogenul, catabolizează nucleoproteinele. In metabolismul lipidelor intervine în absorbţia grăsimilor şi în fosfarilarea lor, în sinteza şi esteri-ficarea colesterolului, în sinteza lipoproteinelor, fosfolipidelor şi trigliceridelor. In metabolismul mineral acţionează prin depozitarea fierului şi a cuprului şi intervine în repartiţia apei şi a electroliţilor (ionii de Na , K şi CF) în organism.Funcţia biliară comportă secreţia şi excreţia bilei, cu rol important în digestia şi absorbţia grăsimilor, în absorbţia vitaminelor liposolubile (A, D, E şi K), în absorbţia fierului şi a calciului alimentar. Funcţia antitoxică constă în faptul că ficatul dispune de activităţi prin care substanţele toxice de origine exogenă, ca şi acelea rezultate din metabolismele endogene sunt transformate în substanţe mai puţin toxice şi eliminate ca atare.

1.2. Hepatita virala acuta

1.2.1. Definitie

Hepatita virala acuta este o boala infectioasa transmisibila, aparand sub forma de epidemii sau chiar pandemii. Este provocata de un virus filtrabil specific, care - introdus in organism pe cale digestiva sau accidental, pe cale parenterala - provoaca o imbolnavire a intregului organism si in mod deosebit a parenchimului hepatic. Boala se manifesta prin semne de infectie generala si prin simptome digestive si hepatice, insotite sau nu de icter.

Hepatita este un termen general care semnifica prezenta unei reactii inflamatorii la nivelul ficatului. Hepatitele acute virale sunt infectii virale acute sau subacute caracteristice omului si animalelor, care afecteaza intregul organism dar suferinta manifestandu-se cu predilectie la nivelul ficatului.Inflamatia poate fi determinata de o serie de factori, printre care alcool, medicamente si droguri, boli metabolice, boli autoimune si infectii virale. Se cunosc mai multe tipuri de virusuri hepatitice, cele mai cunoscute fiind cele de la A la E. Unele se transmit pe cale fecal-orala, cum este cazul virusurilor hepatice A si E iar altele prin sange si fluide ale corpului contaminate (virusurile B, C, D). Hepatita virala A este o boala infecto-contagioasa acuta, produsa de virusul hepatitic A – se mai numeste si hepatita epidemica, deoarece apare in focare epidemice sau epidemii, mai ales la copii.

1.2.2. Istoric si terminologie

Inca din secolul al XVIII-lea si al XlX-lea au fost obser¬vate ictere febrile cu caracter epidemic in timpul razboaielor, denumite „boala mili¬tara" sau „icter soldatesc". Apoi afectiunea a fost observata si intre perioadele de epidemii, fiind cunoscuta sub numele de „icter infectios benign". La sfarsitul seco¬lului trecut, Botkin i-a recunoscut caracterul infectios si a descris boala, de unde si denumirea de „boala Botkin".

Boala mai figureaza sub denumirea: „hepatita infectioasa".Sub denumirea de „hepatita virotica sau virala" sunt cuprinse atat hepatitele cu virus A si virus B, cat si cele provocate de alte virusuri decat cel hepatic.In legatura cu calea de transmitere parenterala se vorbeste de „hepatita de inoculare".

1.2.3. Etimologie si epidemiologie

Dupa cercetarile bacteriologice si imunologice hepatita virala acuta este provocata de un virus spe¬cific:virusul A care patrunde in organism in mod obisnuit pe cale orala, insa poate fi inoculat si parenteral. Perioada de incubatie dureaza intre 2 si 6 saptamani. in cursul bolii, virusul A a fost gasit in sange, in sucul duodenal si in materiile fecale. A putut fi decelat in materii fecale si la 18 luni dupa boala. Contaminarea facandu-se cel mai frecvent pe cale digestiva, vectorul obisnuit este apa.