Statutul femeii în Bucureștiul interbelic

Introducere

„Bucureştiul se trezeşte în valuri: mai întâi vânzătorii de ziare şi florăresele, apoi muncitorii, pe urmă funcţionarii, terorizaţi de ceasul deşteptător, şi, cel mai târziu şi mai greu, intelectualii, care nu se ştie precis în ce moment al nopţii au adormit. Micul dejun se ia pe îndelete, în sufragerie, când eşti mai îmbrăcat cuvinciios, după ritualul matinal.Citirea gazetei alternează cu dialogul casnic şi sorbitul cafelei, fiartă în ibric.Burlacii preferă, pentru micul dejun, cafeneaua, unii încântaţi de interlocutorii ocazionali, alţii terorizaţi de ei.”

„O zi din viaţa unei femei, fie ea sau nu independentă, are câteva minusuri şi câteva plusuri, în comparaţie cu ziua domnilor. Ea nu stă la cafenea, nu citeşte şi nu discută gazeta, nu vizitează reprezentanţele de automobile, în schimb merge mai des la cumpărături, de la La Fayette până la magazinul de delicatese Dragomir Niculescu, unde se găseşte tot ce e nevoie pentru un jour, de la bomboane, la ceaiuri sau şampanie St. Marceaux, încearcă pălării la modistă şi petrece ore bune în compania croitoresei, confidentă şi sfătuitoare de încredere. Coaforul cere timp, vizite bisăptămânale (coafat în cea dintâi, pieptănat după câteva zile), la fel prietenele cu care se discută tot ce ţine de Bucureştiul monden. Există nenumărate asociaţii pentru femei, unele conduse de feţe auguste, jurii care dau premiul Femina, societăţi cu proiecte diverse, orientate spre opere de binefacere, care au în grijă aziluri de bătrâni şi de copii orfani. Nu în ultimul rând, doamnele încep să se ocupe tot mai serios de drepturile lor noi, fără să renunţe la cele tradiţionale.”

„Simetric cu trezirea, Bucureştiul adoarme în valuri: întâi muncitorii, cu somn profund, apoi funcţionarii cu grija şefiului de birou şi, cel mai târziu, boema artistică. Localurile nu pot închide din cauza grupurilor care nu se mai îndură să se ducă la culcare. Este ora când Bucureştiul îndrăgostit flirtează în armoniile de saxofon ale jazzului sau când, în liniştea alcovului, iubeşte. Scriitorii, gazetarii, profesorii stau treji până la ore mici. Lumina veiozei se vede la geamurile lor, de la Mărţişor până dincolo de Dorobanţi, pe Aleea Muller 55, în căsuţa lui Călinescu, de la blockhausul în care s-a mutat de curând Rebreanu până la cel în care s-a mutat de curând lovinescu. Mult după miezul nopţii, toată capitala doarme: frumuseţea şi urâţenia, binele şi răul sunt ascunse de respiraţia egală a oraşului.”

Ioana Pârvulescu „Întoarcere în Bucureştiul interbelic”

Sunt pasajele care au lăsat cea mai puternică urma în sufletul meu. Descriu un oraş în care mi-ar fi plăcut să trăiesc, care m-a cucerit prin diferenţele frapante dintre ieri şi azi. Mai interesant este că mersul înapoi în timp nu înfăţişează o imagine ştearsă care să ne dea, prin contrast, impresia confortului pe care îl considerăm implicit. Am asistat la meciuri de foot-ball, la partide de box, la câte un dancing îndrăcit, întretăiat de conversaţii existenţialiste.

O să închei printr-un citat din Ioana Pârvulescu, citat care mi se pare relevant pentru atmosfera din acea perioadă:

„În Bucureştiul interbelic oamenii au trăit idealul, şi prostia însângerată, au simţit şi rafinamentul extrem, şi opacitatea grosolană, au avut generoşi şi ticăloşi, echilibraţi şi fanatici, lucizi şi fantaşti, buni şi răi, bine şi rău. Nu semănau unii cu alţii şi nimeni nu-i obligă să gândească la fel şi să spună acelaşi lucru. Minunat este că lumea lor nu era nici paradis, nici infern, ci o lume normală, o lume a tuturor posibilităţilor şi un loc sub soare ca oricare altul. Au avut de toate. Bucureştiul interbelic este locul unde s-au întâmplat toate.”

Capitolul I

Statutul femeii în societatea bucureşteană

I. 1 Familia în societatea românească în perioada interbelică

Imaginea semnificativă care a reglat prezenţa femeii în societatea românească în perioada interbelică a fost aceea de “soţie, mamă, administratoarea casei”.1 Conştiinţa publică, la nivelul ei cel mai sensibil şi în forme insulare, începea să caute totuşi o acomodare cu perspectiva unor noi roluri pe care femeia şi le-ar putea însuşi în spaţiul extra-familial. Se considera că femeile ar fi apte pentru unele profesii intelectuale şi trebuia să primească instrucţia necesară. “Se afirma formal că emanciparea femeilor este o problemă importantă, dar nu a prezentului, ci a viitorului.”2 Cu aceeaşi obiecţie, a inoportunităţii problemei, fusese respinsă discuţia asupra acordării de drepturi politice pentru femei de către Constituanta din 1866. De un tratament asemănător avea parte în 1896 o petiţie din partea Ligii femeilor, în care se cerea ca femeia măritată să fie scoasă din rândurile minorilor, să i se recunoască dreptul de a-şi administra singură averea.