Modele epice în romanul interbelic

Factorii dezvoltarii romanului interbelic

Dintre factorii care au determinat acest fenomen amintim:mutatiile fundamentale in mentalitatea culturala(psihanaliza lui Freud,’’intutionismul’’ lui Bergson,’’fenomenalogia’’ lui Husserl) si mentalitate literara (reinterpretarea marilor analisti :Dostoievski,Stendhal;prestigiul romancierilor Marcel Proust,Andre Gide,James Joyce,Virginia Woolf),schimbarea perceptiei asupra speciei literare,stimularea interesului scriitorilor si al publicului pentru problema romanului prin dezbaterile si articolele din presa literara a vremii,necesitatea sincronizarii literaturii romane cu aceea europeana,dar si aparitia unei generatii de prozatori talentatii.

Cele doua orientari culturale care coexista in epoca.traditionalismul si modernismul,se reflecta in plan teoretic in conceptia indrumatorilor literari E.Lovinescu si Nichifor Crainic.

Pentru criticul E.Lovinescu,modernizarea romanului romanesc presupune sincronizarea cu literatura occidentala,citadinism,formule narative noi,adecvate ‘’spiritului veacului’’,cu alte cuvinte,renuntarea la tendintele idilizante,samanatoriste siu la traditionalismul ingust.Directia modernista cuprinde romancieri valorosi ,precum : Hortensia Papadat-Bngescu,Mihail Sebastian,Anton Holban,Gib Mihaiescu s.a.Romanccierul care intelege cel mai bine necesitatea adaptarii literaturii la timpul ei este Camil Petrescu,atat in romanele sale cat si in articole si conferinte.

Spre deosebire de E.Lovinescu ,Nichifor Crainic sustine un nationalism inchis,patriarhal,rural,ortodoxist,refuzand modelul occidental.Insa in romanele de valoare care nu sunt citadine si moderniste,din perioada interbelica,abordeaza formele de creatie innoitoare,in ciuda temei rupand prin dramatism si forta epica cu vechiul idilism samanatorist.

Romanul realist-obiectiv

În cadrul evoluţiei romanului românesc, se poate vorbi de “momentul Rebreanu”. Prozatorul continuă şi adânceşte cercetarea societăţii româneşti, în tradiţia lui N. Filimon, D. Zamfirescu, I. Slavici şi M. Sadoveanu, printr-o vastă documentare şi compoziţie, printr-un studiu atent de analiză psihologică. El are contingenţă în fiecare, dar se diferenţiază de ei în chip radical. De Slavici şi de Sadoveanu îl apropie orientarea predilectă către lumea satului, de Duiliu Zamfirescu surprinderea scenelor de masă.

Ne aflăm în faţa unui scriitor obiectiv, care uimeşte prin puterea de a prezenta viaţa în complexitatea ei socială şi psihologică. Rebreanu conştiinţă mai frământată, rămâne la romanul frescă socială, palpitând de dramatism. În această direcţie a vastelor construcţii epice, cu caracter obiectiv, şi în orientarea romanului psihologic pe făgaş realist stă principala contribuţie a lui Rebreanu, care face din el creatorul romanului modern în literatura română. Pe această bază se situează şi locul lui eminent între romancierii europeni ai problematicii ţărăneşti şi ai cazurilor de conştiinţă.