Umanismul

CAPITOLUL I :PRELIMINARII

1.1 Psihologia si constiinta.

Constiinta este capacitatea, facultatea sau abilitatea care conduce la sentimente de remuscare atunci cand facem lucruri care sunt impotriva valorilor morale, sau care ofera informatii asupra judecatii noastre morale, inainte de a intreprinde o asemenea actiune.

Metaforele uzual folosite in legatura cu constiinta sunt acelea de “vocea constiintei” sau “vocea interioara”.

Desi nu exista o definitie general acceptata a ceea ce inseamna constiinta sau care este rolul ei in luarea deciziilor, exista mai multe puncte de vedere asupra ei: punctul de vedere secular, care include psihologia, fiziologia, sociologia, punctul de vedere religios si punctele de vedere filozofice.

In conformitate cu o serie de perspective religioase constiinta noastra este cea care apare atunci cand facem rau vecinului nostru, sau care ne informeaza asupra a ceea ce este bine sau rau inainte de a intreprinde ceva. Daca facem rau celor nevinovati constiinta va intra in actiune, pentru ca Dumnezeu a spus oamenilor sa isi iubeasca aproapele. Daca ne ignorma constiinta prea mult timp ea inceteaza sa mai functioneze. Multe biserici considera constiinta ca fiind mai importanta decat supunerea in fata autoritatii umane. Aceasta poate uneori sa duca la dezbateri morale. Cele mai multe biserici si grupari religioase sustin ca invataturile lor morale sunt texte sacre si cea mai mare autoritate in orice situatie. In cultura populara constiinta este adesea ilustrata ca doua entittai, un inger si un diavol, fiecare stand pe cate un umar al persoanei. Ingerul sta pe dreapta, partea buna, iar diavolul pe stanga, partea sinistra. Aceste entitati “vorbesc” persoanei si incearca sa o influenteze in alegerile sale.

Oamenii de stiinta moderni din domeniile psihologiei si neurostiintelor incearca sa explice constiinta ca functie a creierului uman care a evoluat pentru a facilita altruismul reciproc in cadrul societatii. In consecinta este invatata sau instinctiva.

Sigmund Freud privea constiinta ca avandu-si originile in supra-eu, care se dezvolta din atitudinile parintilor in copilaria persoanei. Consecinta nesupunerii este vina, care poate fi un factor favorizant in dezvoltarea nevrozei. Constiinta este masura onestatitatii egoismului.

Din punct de vedere biopsihologic constiinta poate directiona oamenii in mod diferit in functie de credintele lor, sugernad faptul ca ar fi determinata genetic, si ca este subiectul invatarii in mod similar cu limbajul. O persoana poate simti datoria morala de a merge la razboi, in timp ce alta poate simti datoria morala de a evita razboiul cu orice pret.

Leziunile cerebrale din anumite zone ale creierului, cum este cortexul prefrontal, duc la reducerea sau eliminarea inhibitiilor, cu modificari ale tiparelor comportamentale. Atunci cand leziunea apare la adult, persoana continua sa poata face judecati morale, dar daca apare la copil, copilul va pierde aceasta abilitate.

Constiinta este in acelasi timp si un instinct de formare a societatii: grupele de oameni care nu sunt suficient de coezive si puternice nu pot forma societtai si nu se pot reproduce suficient. Fie nu pot supravietui in mediul natural, fie sunt invinsi in conflict cu altii care formeaza societati coezive.

Una din premizele constiintei este aceea de a ne putea vedea prin prisma altuia. O alta este aceea de a ne vedea ca facand parte din relatiile sociale. Persoanele care incearca sa rezolve conflicte intre grupuri incearca sa creeze un sentiment de existenta a relatiei sociale. Nationalismul este invocat pentru a opri conflictele tribale, si notiunea de fratie intre oameni pentru a stopa conflictele nationale.

Din alte puncte de vedere constiinta este o manifestare maladaptativa ca nevoie a noastra de justificare a propriei existente.

Constiinta universala se refera la comunicarea globala, astfel incat oamenii sa nu mai fie instrainati unul de altul din punct de vedere cultural, rasial sau geogrfaic, respectiv se refera la ideea universala de cosmos.

Cu alte cuvinte, constiinta este “vocea interioara

1.2 Constiinta istorica

Constiinta istorica se naste din incercarea de a constui identitatea unui popor,a unei natiuni,prin raportare la alte popoare,la alte natiuni,cateva dimensiuni specifice acestei raportari sunt situarea in timp si spatiu,evenimentele istorice,limba,cultura si civilizatia,mentalitatile

Preocuparile privitoare la felul cum romanii se inscriu in cursul istoriei incep sa se dezvolta odata cu sec.XVI.Acest interes se manifesta datorita contactelor pe care cei preocupati de formatia lor intelectuala incep sa aiba contacte cu alte culture si civilizatii.

Temele fundamentale abordate de cronicari si de ceilalt autori preocupati de constiinta istorica a romanilor sunt:originile,limba,continuitatea evenimentelor si institutia domniei.

Primul roman care scrie despre originea romana si unitatea limbii si a poporului roman este Nicolaus Olahus.Informatia apare in lucrarea sa “Hungaria”(1536) scrisa in limba Latina.

Un pas important in domeniul istoriografiei este facut de cei trei cronicari moldoveni in mijlocul sec. XVII.Textele scrise in limba romana sunt de asemenea si puncte de pornire pentru dezvoltarile ulterioare ala stilului expunerii si ale argumentarii stiinfice,cat si al prozei native.

Prima intentie a cronicarilor a fost aceea a recuperarii trecutului.In conceptia lor,istoria era purtatoarea unor valori educative.Scriile cronicarilor sunt un act mare de patriotism prin reflectarea nazuintei generale de eliberare de sub jugul ottoman.ei prezinta idea originii romane pure si a latinatii limbii.