Organizarea Managerială

Proiect
8/10 (1 vot)
Domeniu: Management
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 46 în total
Cuvinte : 11462
Mărime: 473.64KB (arhivat)
Publicat de: Theodor Sîrbu
Puncte necesare: 7

Extras din proiect

Abstract

În cadrul acestei lucrări mi-am propus să dezbat o serie de aspecte teoretice vizând organizarea managerială existentă în cadrul întreprinderilor, care îşi desfăşoară activitatea atât la nivel naţional, cât şi mondial. Aceasta este structurată în cinci capitole, şi anume: subsistemul organizatoric, definirea mediului organizaţional, organizarea procesuală, organizarea structurală, modele de luare a deciziilor.

Capitolul I constă în definirea noţiunilor de organizare (concepţia sovietică, respectiv occidentală) şi sistem organizatoric, precum şi în prezentarea principalelor forme ale organizării.

Capitolul II tratează mediul organizaţional cu cele două componente ale sale, şi anume:

- mediul de forţe, care vizează relaţiile cu furnizorii, distribuitorii, clienţii şi competitorii;

- mediul general, reprezentând o gamă largă de factori de natură tehnologică, socioculturală, politică şi globală, care acţionează asupra organizaţiei şi mediului de forţe.

Capitolul III dezbate prima componentă a organizării manageriale, şi anume organizarea procesuală, care constă în stabilirea principalelor categorii de muncă, a proceselor necesare realizării ansamblului de obiective ale firmei. Rezultatul organizării procesuale îl reprezintă în principal funcţiunile, activităţile, atribuţiile şi sarcinile.

Capitolul IV prezintă cea de-a doua componentăa organizării manageriale, şi anume organizarea structurală, al cărei rezultat este reprezentat de structura organizatorică a unei firme, constând în totalitatea persoanelor şi a subdiviziunilor organizatorice care asigură realizarea obiectivelor planificate. În cadrul structurii organizatorice putem distinge două componente: structura de conducere şi structura de producţie.

Ultimul capitol descrie diverse modele de luare a deciziilor, dintre care amintim:

- modelul raţional;

- modelul nonraţional cu cele trei forme ale sale:

- modelul satisfacţiei;

- modelul creşterii;

- modelul „coş de gunoi”.

Capitolul I - Subsistemul organizatoric

O primă concepţie, care îşi are originea în lucrările specialiştilor sovietici din perioada antebelică, tratează organizarea ca fiind un mijloc de raţionalizare a activităţilor unităţilor economice, formată în principal din trei domenii:

- organizarea conducerii;

- organizarea producţiei;

- organizarea muncii.

O a doua concepţie, ce predomină în ţările dezvoltate occidentale, reduce de fapt organizarea la stabilirea organizării de ansamblu a întreprinderilor.

Pentru celelalte elemente ale organizării – în special cele care în România sunt desemnate, de regulă, prin organizarea producţiei şi organizarea muncii – în ţările occidentale şi,în special, în SUA se foloseşte mai puţin termenul de organizare. În cazul lor, accentul se plasează asupra metodelor cu care sunt abordate şi, ca atare, numeroase probleme organizatorice sunt tratate în strânsă legătură cu metodele şi tehnicile cercetării operaţionale, studiului muncii, metodele psihologice,sociologice.Aşa se explică de ce în numeroase firme din aceste ţări, unele compartimente cu caracter predominant organizatoric poartă denumiri ca „methodes”, „engineering”.

De remarcat că, în ultimii ani, în condiţiile trecerii la economia de piaţă, această manieră de a defini organizarea este folosită cu o frecvenţă sporită şi în Europa Centrală şi de Est, inclusiv în România.

Subsistemul organizatoric constă în stabilirea şi delimitarea proceselor de muncă fizică şi intelectuală, a componentelor acestora (mişcări, timpi, operaţii, lucrări, sarcini), precum şi gruparea lor pe posturi, formaţii de muncă, compartimente, corespunzător anumitor criterii manageriale, economice, tehnice şi sociale, în vederea realizării în cele mai bune condiţii a obiectivelor previzionate.

Organizarea se exercită, în orice sisteme, sub două forme principale:

1.de către manageri, atributul sau funcţia organizării fiind o parte intrinsecă a procesului managerial;

2. de către persoane sau echipe specializate în acest domeniu. În fapt, între aceste forme există o strânsă interdependenţă şi conlucrare, determinate de comunicarea naturii şi obiectivelor urmărite.

În funcţie de conţinut, în cadrul subsistemului organizatoric delimităm două componente majore –organizarea procesuală şi organizarea structurală.

Capitolul II - Definirea mediului organizaţional

Mediul organizaţional este un set de factori şi condiţii aflate în afara acţiunilor organizaţiei care pot afecta modul în care organizaţia acţionează, precum şi capacitatea managerilor de a procura şi utiliza resursele. Aceşti factori se pot transforma în timp datorită oportunităţilor sau ameninţărilor care intervin în activitatea managerilor.

Managerii trebuie să facă diferenţa între mediul de forţe şi mediul general pentru a putea identifica oportunităţile şi riscurile cauzate de factorii din mediul organizaţional.

Astfel, mediul de forţe este un set de factori şi condiţii care stă la baza relaţiilor cu furnizorii, distribuitorii, clienţii şi competitorii şi afectează capacitatea firmei de a obţine materiile prime şi posibilitatea de a scoate pe piaţă produsele finite, aspect ce influenţează managerii în operaţiunile lor zilnice.

În ce priveşte furnizorii, acestea sunt persoane sau organizaţii care aprovizionează o firmă sau organizaţie cu resurse (materii prime, părţi componente sau chiar angajaţi) necesare pentru a realiza produse şi servicii. Un aspect important al activităţii managerului este de a asigura crearea unor stocuri suficiente de resurse, necesare desfăşurării activităţii de producţie.

Poziţia în afaceri a unui furnizor este puternică dacă:

• este unic furnizor al unei resurse;

• acea resursă este vitală pentru organizaţie.

Preview document

Organizarea Managerială - Pagina 1
Organizarea Managerială - Pagina 2
Organizarea Managerială - Pagina 3
Organizarea Managerială - Pagina 4
Organizarea Managerială - Pagina 5
Organizarea Managerială - Pagina 6
Organizarea Managerială - Pagina 7
Organizarea Managerială - Pagina 8
Organizarea Managerială - Pagina 9
Organizarea Managerială - Pagina 10
Organizarea Managerială - Pagina 11
Organizarea Managerială - Pagina 12
Organizarea Managerială - Pagina 13
Organizarea Managerială - Pagina 14
Organizarea Managerială - Pagina 15
Organizarea Managerială - Pagina 16
Organizarea Managerială - Pagina 17
Organizarea Managerială - Pagina 18
Organizarea Managerială - Pagina 19
Organizarea Managerială - Pagina 20
Organizarea Managerială - Pagina 21
Organizarea Managerială - Pagina 22
Organizarea Managerială - Pagina 23
Organizarea Managerială - Pagina 24
Organizarea Managerială - Pagina 25
Organizarea Managerială - Pagina 26
Organizarea Managerială - Pagina 27
Organizarea Managerială - Pagina 28
Organizarea Managerială - Pagina 29
Organizarea Managerială - Pagina 30
Organizarea Managerială - Pagina 31
Organizarea Managerială - Pagina 32
Organizarea Managerială - Pagina 33
Organizarea Managerială - Pagina 34
Organizarea Managerială - Pagina 35
Organizarea Managerială - Pagina 36
Organizarea Managerială - Pagina 37
Organizarea Managerială - Pagina 38
Organizarea Managerială - Pagina 39
Organizarea Managerială - Pagina 40
Organizarea Managerială - Pagina 41
Organizarea Managerială - Pagina 42
Organizarea Managerială - Pagina 43
Organizarea Managerială - Pagina 44
Organizarea Managerială - Pagina 45
Organizarea Managerială - Pagina 46

Conținut arhivă zip

  • Organizarea Manageriala.doc

Te-ar putea interesa și

Relația dintre Motivația în Muncă și Cultura Organizațională

INTRODUCERE În ultimii ani, societatea românească trece printr-o perioadă caracterizată de o continuă schimbare socială: se schimbă normele...

Organizarea managerială la SC Miruna Internațional Impex SRL

REZUMAT Lucrarea este structurată pe opt capitole după cum urmează: în primul capitol am prezentat conceptul de organizare, urmat de al doilea...

Organizarea managerială - studiu de caz pe firma SC Cushman and Wakefield Activ Consulting SRL

ORGANIZAREA MANAGERIALĂ Prima etapa a procesului managerial, planificarea se defineste ca punerea în opera a deciziei adoptate. Ea permite...

Organizarea managerială - studiu de caz pe școala generală cu clasele I-VIII, Șerbăuți, Suceava

ORGANIZAREA MANAGERIALĂ la nivelul unitatilor de invatamant Organizarea manageriala vizeaza saltul de la structurile ierarhice liniare...

Organizarea contabilității manageriale

1.Obiectul contabilităţii de gestiune: Contabilitatea realizează reprezentarea internă şi externă a unei întreprinderi. Această reprezentare...

Aspecte teoretice și practice privind implementarea contabilității manageriale la o entitate din sfera producției

Aspecte teoretice si practice privind oragnizarea contabilitatii manageriale la societatea S.C. “MARIFLOR PRODCOM” S.R.L. 1 Prezentarea generala...

Aspecte teoretice și practice privind implementarea contabilității manageriale la societatea SC Creator SRL Chișinău

1. Prezentarea generală a SC CREATOR S.R.L. 1.1 Istoricul firmei Societatea comercială “Creator ” SRL este situată în Chisinău , pe strada Calea...

Raționalizarea Procesului Decizional prin Utilizarea unor Metode Moderne de Conducere

INTRODUCERE Managementul ca stiinţă si artă se exprimă valoric prin aplicarea în viaţa de zi cu zi, în instituţii, firme, companii s.a., a...

Ai nevoie de altceva?