Organizarea și funcționarea autorității executive în Franța și Marea Britanie

1. Titlul lucrării şi justificarea acestuia

Am ales aceasta tema,deoarece din punctul meu de vedere, autoritatea executiva este foarte importanta in ceea ce priveste sistemul administrativ din orice tara.

În lucrarea de faţă voi prezenta principalele particularităţi ale autorităţii executive din Marea Britanie şi Franţa, voi sublinia asemănările şi deosebirile esenţiale între acestea, precum şi caracteristicile care le individualizează si le transformă în modele demne de urmat de alte ţări din Uniunea Europeană şi nu numai.

2. Prezentarea particularităţilor executivului în Franţa

Republica Franceză este un stat unitar fiind o democraţie organizată ca o republică semi-prezidenţială. Este o naţiune dezvoltată având cea de-a cincea economie mondială în 2008,ce avea 62.998.773 locuitori la data de 1 ianuarie 2006 si o suprafata de 543.965 km2

Autoritatea executivă este divizată între Preşedintele Republicii şi Primul Ministru. Cel ce deţine competenţa pentru numirea în posturile din activităţile civile şi miltare, pe nivelul cel mai înalt în stat este Preşedintele Republicii, iar numirea în funcţiile de consilieri de stat, prefecţi şi directori în administrţia publică este facută de către Consiliul de Miniştrii.

Şeful Guvernului este Primul-Ministru, iar pe langă acesta, Guvernul mai este format şi dintr-un număr de ministere şi secretariatele de stat. Structura Guvernului poate varia. Unii miniştrii pot purta denumirea de miniştrii secretari de stat, iar ceea ce se poate observa ca o particularitate esenţială este că nici un memebru al Guvernului nu poate fi în acelaşi timp şi membru al Parlamentului. Miniştii şi secretarii au propriile birouri ce sunt conduse de către asistenţi. În structura Guvernului există aproximativ 20 de departamente ministeriale cu structuri administrative cvasipermanente. În Franţa, potrivit art. 21 din Constituţie, Primul Ministru este numit de către şeful statului şi poarta responsabilitatea acţiunilor Guvernului. Acesta organizează activitatea Guvernului, fiind ajutat de asistenţi si de Secretariatul General al Guvernului. In ceea ce priveste numirea primului ministru, aceasta reprezinta o atributie proprie a presedintelui republicii. Decretul presedintelui republicii, in acest caz, nu are nevoie sa fie contrasemnat de primul ministru care iese din activitate. Pe de alta parte, presedintele este liber sa desemneze pe cine doreste pentru functia de prim ministru si nu este obligat sa procedeze ca in timpul celei de-a patra Republici la o consultare cu grupurile politice parlamentare. Cu toate acestea, el trebuie sa tina seama de cerinta ca persoana ce va fi desemnata sa se bucure de increderea majoritatii parlamentare.

In ceea ce priveste desemnarea ministrilor, acestia sunt numiti de presedinte la propunerea primului ministru. Tot presedintele este cel care are dreptul sa accepte revocarea pe care o face Adunarea Nationala.

Functiile ministeriale sunt incompatibile cu functiile profesionale private, dar si cu functiile publice.

In ceea ce priveste responsabilitatea civila si penala a ministrilor s-au confruntat mai multe puncte de vedere. Au existat puncte de vedere potrivit carora ministrii trebuie sa fie supusi jurisdictiei civile si penale la fel ca oricare alti functionari de stat, puncte de vedere care mergeau pe linia scoaterii ministrilor de sub regulile responsabilitatii obisnuite, si puncte de vedere care se pronuntau in sensul constituirii unor instante speciale.

Competenta de a judeca actele indeplinite de ministrii in exercitiul functiunii revine Curtii de Justitie a Republicii, compusa din 12 parlamentari desemnati de Camera si Senat si 3 magistrati de la Curtea de Casatie.

Fata de Parlament, primul ministru apare ca un reprezentant al majoritatii. El are totodata si dreptul de a participa la procedura legislativa, semnand si depunand pe masa Parlamentului proiectele de legi in numele Guvernului.

Un aspect asupra caruia trebuie sa ne oprim il reprezinta puterile exceptionale ale Guvernului. Acestea apar, in mod firesc, in cazul starii de asediu sau al starii de urgenta. Dar exista, de asemenea, si sistemul ordonantelor, care permite Parlamentului sa abiliteze Guvernul pentru a emite anumite reglementari cu caracter normativ. Aceste ordonante sunt subordonate unor reguli de fond si anume: sa aiba in vedere executarea programului guvernamental; sa nu aiba o durata nelimitata si sa nu aduca atingere valorilor constitutionale. Totodata, ordonantele sunt subordonate unor reguli de control, in sensul ca va exista un control efectuat de Consiliul Constitutional asupra legii de abilitare, precum si de Consiliul de Stat caruia ordonantele, ca acte administrative, ii pot fi deferite in timp de doua luni de la publicarea lor, cu exceptia cazului in care Parlamentul le-a ratificat.