Putere de cumpărare a monedei

PERSPECTIVELE DE VIITOR ALE MONEDEI IN ECONOMIA ROMANEASCA

ARGUMENT

Am ales această temă deoarece moneda a avut şi are în continuare un rol semnificativ în viaţa economică şi socială. Evoluţia monedei, de la concret la abstract, demonstrează valabilitatea celor două accepţiuni date monedei, calitatea sa de marfă şi de creanţă, în plus, analiza acestei evoluţii va relefia şi rolul deosebit al factorilor subiectivi privind deciziile agenţilor economici în legătură cu destinaţia şi oportunitatea folosirii monedei.

Apreciind că, încă din antichitate şi până în vremurile moderne, mijlocirea schimbului a fost înlesnită de anumite bunuri, economistul Karl Bucher ridica procesul de apariţie a monedei la un grad de necesitate a existenţei umane. Stabilitatea preţurilor este un obiectiv de lungă durată, iar unii economişti vorbesc despre obiectivul inflaţie ca despre un obiectiv flexibil în care viteza cu care Banca Centrală încearcă să ajungă la stabilitatea preţurilor reflectă rolul atribuit variaţiilor din producţia finală.

Cand moneda este marfa, fiind turnată din metal preţios (aur, argint) ea are o valoare intrinsecă, preţuind prin sine însăşi are o putere de cumpărare corespunzatoare acestei valori. În acest caz, moneda cu valoare proprie serveşte ca etalon direct pentru alte valori. Când însă reprezintă doar un semn, un bon, ea are numai valoare corespunzătoare mărfurilor ce pot fi achiziţionate în schimbul ei. Şi această monedă are putere de cumpărare, valoare deci, putând servi ca etalon pentru alte valori, dar este în fapt numai intermadiar intre mărfuri.

Cu moneda se exprima preţurile care sunt expresia monetară a valorii. Structura lucrării încearcă să realizeze în cele trei capitole puterea de cumpărare a monedei în ecomomia românească şi perspectivele de viitor ale acesteia prin prisma aderării României la Uniunea Europeană.

CAPITOLUL I.

POLITICA MONETARĂ

1.1 ISTORICUL MONEDEI

Economia naturală este caracterizată de două mari procese: primul proces prevede necesităţile a doi indivizi care doresc reciproc să efectueze schimbul unei mărfuri pe altele, al doilea proces impune stabilirea unei egalităţi privind valoarea dintre aceste două mărfuri.

De aceea se cerea un etalon de comparare a mărfurilor între ele, un instrument de schimb, o marfă unică drept intermediar în tranzacţii. Locul trocului este luat de o marfă care, pe lângă utilizarea sa normală (ca bun de consum sau de producţie), servea drept instrument de schimb. Fireşte alegerea instrumentului de schimb nu se făcea cu totul întâmplător, practic, este vorba de recunoaşterea anumitor avantaje, reclamate de nevoi locale şi limitate care, puteau fi satisfăcute de o marfă oarecare, dar, cu frecvenţă relativ mare în procesul schimbului.

Pe această treaptă istorică banii reprezintă un bun economic şi nu luaseră încă forma monetară şi deci nu se deosebeau integral de celelalte bunuri, măsurarea valorii mărfurilor obişnuite va fi posibilă prin stabilirea unui bun în calitate de etalon monetar. Bunul monedă - etalon trebuie să fie durabil, pentru a conserva puterea de cumpărare, este necesar să fie divizibil pentru a permite efecturea plăţilor şi să prezinte o valoare proprie, intrinsecă. Schimbul între diferite ţări a generat şi schimbul de monedă, se preferau monedele străine chiar dacă nu întruneau condiţiile cerute de o monedă "bună", fapt ce întâmpina împotrivirea energică a monarhului. În această perioadă argintul, de pe locul doi pe scara ierarhică a metalelor preţioase trece pe locul întâi, limitind aurul, raportul dintre aceste două metale era fixat de viaţa comercială sau de stat. În a doua jumătate a secolulului trecut, dezvoltarea băncilor este la originea perfecţionărilor importante în tehnicile monetare, noile forme ale monedei scripturale sunt cecurile şi viramentele.

Emise de titulari pe baza unui cont deschis la bancă, cecurile acceptate la plată sunt o formă a monedei scripturale. Ordinul de virament dintr-un cont înaltul va reduce plăţile la un simplu joc pe hârtie. Aceste transformări a monedei în monedă de hârtie a determinat aproape total excluderea aurului şi argintului din lista instrumentelor de plată.

Nici după restaurarea monetară care a început să se practice din 1924, moneda metalică nu a mai putut reveni la situaţia pe care a ocupat-o de-a lungul secolelor ca instrument al circulaţiei de mărfuri.