Structura Organizatorică

1. ABORDĂRI TEORETICE PRIVIND STRUCTURA ORGANIZATORICǍ A UNEI ÎNTREPRINDERI

1.1. Structura organizatorică a întreprinderii – concept, importanţă

Etimologic,termenul de „organizare” provine din cuvântul de origine greacă „organon”care înseamnă „ARMONIE”.

Astfel , după H.Fayol „a organiza întreprinderea înseamnă a o aproviziona cu tot ce-i necesar pentru funcţionarea ei: materii prime , utilaje, bani şi personal”.

În vederea realizării obiectivelor orice întreprindere trebuie să îşi elaboreze o structură organizatorică proprie. Aceasta presupune abordarea unui proces de divizare a muncii ,de precizare a responsabilitaţii şi a autoritaţii prin care să se asigure o comunicare cât mai eficientă în şi între grupuri.

Structura organizatorică a unei întreprinderi reprezintă totalitatea posturilor şi compartimentelor de muncă, modul de constituire, grupare şi subordonare, precum şi legăturile ce se stabilesc între posturi, compartimente de muncă şi persoane, în vederea îndeplinirii în cât mai bune condiţii a obiectivelor stabilite.

Ea este componenta de bază a sistemului de management, de care depinde funcţionarea firmei, consumul de resurse, eficienţa activităţii. O structură bună poate favoriza comunicarea, rezolvarea operativă a problemelor, reducerea consumurilor de muncă, în timp ce organizarea necorespunzătoare duce la apariţia unor disfuncţiuni în activitatea firmei, generează dezordine şi ineficienţă.

În ansamblul ei structura organizatorică prezintă 2 mari părti: structura de management sau funcţională sau structura de producţie sau operaţională.

Structura de producţie sau operaţională este alcătuită din ansamblul compartimentelor şi relaţilor organizaţionale constituite în vederea realizării directe a obiectului de activitate ale întreprinderii.

Modul de concepere a structurii organizatorice depinde de o multitudine de factori, cum ar fi:

• Specificul ramurii de activitate, cu deosebire specificul tehnologic al acestuia

• Dimensiunea (mărimea)

• Profilul

• Gradul de specializare

• Forma de proprietate

1.2. Elementele structurii organizatorice

Ca urmare, structura organizatorică va fi diferită de la o întreprindere la alta ,chiar şi în cadrul aceleiaşi ramuri de activitate. Dar, cu toate deosebirile existente, unele elemente constitutive ale structurii organizatorice sunt comune, indiferent de particularitaţile întreprinderilor:

• Postul (locul de muncă)

• Funcţia

• Compartimentul de muncă

• Ponderea ierarhică

• Nivelul ierarhic

• Relaţiile organizatorice

Postul reprezintă cea mai simplă diviziune organizatorică, fiind definit prin ansamblul obiectivelor, sarcinilor, competenţelor şi responsabilităţilor, ce revin unei persoane în mod regulat şi permanent, într-un anumit loc de muncă din cadrul organizaţiei.

Titularului unui post i se atribuie, o dată cu numirea pe post, sarcinile şi autoritatea (puterea decizională) asociate postului, precum şi resposabilitatea pentru efectuarea sarcinilor şi îndeplinirea obiectivelor.

Funcţia este formată din totalitatea posturilor din organizaţie care au aceleaşi caracteristici principale referitoare la obiective, sarcini, autoritate şi responsabilitate.

Funcţia unei persoane este definită prin:

-atribuţiile şi sarcinile de îndeplinit;

-responsabilităţile pe care aceasta le implică

-competenţele şi relaţile pe care angajatul trebuie să le manifeste

După natura şi amploarea obiectivelor, sarcinilor, competenţelor şi responsabilită-

ţilor, se deosebesc două tipuri principale de funcţii:

-funcţii manageriale-caracteristica lor definitorie este coordonarea unor subordoonaţi. În această grupă intră posturile de director general, director de departament , alţi şefi de colectiv sau compartimente.

-funcţii de execuţie-au atribuite sarcini de executare a unor lucrări sau servicii , care nu implică coordonarea activităţii altor persoane.

Compartimentul defineşte totalitatea persoanelor care desfăşoară activităţi omogene şi/sau complemantare reunite sub aceeaşi autoritate ierarhică şi cărora le revin sarcini precise şi permanente.

Fiecare compartiment este caracterizat prin: obiectul de activitate; obiective proprii, derivate din obiectivul general al întreprinderii; relaţiile cu celelalte compartimente.

În funcţie de obiectivele atribuite de sarcinile realizate, de competenţele şi responsabilităţile circumscrise, compartimentele sunt:

• Operaţionale, care contribuie direct la realizarea obiectivelor derivate şi, respectiv, fundamentale ale organizaţiei, iar în cadrul lor se exercită cu prioritate, autoritatea ierarhică.

• Funcţionale, care contribuie indirect la îndeplinirea obiectivelor fundamentale deoarece prin intermediul lor se fundamentează deciziile adoptate de managementul de nivel superior şi mediu şi se asigură, totodată, asistenţa de specialitate celorlalte compartimente ale organizaţiei.

După natura atribuţiilor, a volumului acestora şi a nivelului de delegare a autorităţii, compartimentele sunt:

• Compartimente de bază (elementare), specializate în executarea unor activităţi omogene, conducătorii acestora aflându-se pe ultima treaptă de delegare a autorităţii.

• Compartimente de ansamblu (complexe), care grupează, sub o autoritate unică, fie mai multe compartimente elementare, fie compartimente elementare şi executanţi subordonaţi nemijlocit.