Alegerea președintelui ideal

Documentare

Care candidat e mai potrivit pentru România şi pentru viitorul ţării? Un om cu calităţi care ne plac sau care comunică pe gustul nostru. Pentru că un astfel de om poate fi mai potrivit ca prieten sau vecin.

Depinde de noi toţi, de atitudinea şi purtarea noastră, dacă România îşi împlineşte destinul, menirea, sau dacă eşuează lamentabil. Destinul României este în primul rând conştiinţa spirituală, nu în sensul religios… România dovedeşte toleranţă etnică, atunci când popoarele din jur îşi pierd valorile şi sunt gata să renunţe la fraţii lor de altă rădăcină, dovedeşte toleranţă religioasă când alţii îşi ucid fraţii de altă confesiune. Să fie iertătoare, când alţii condamnă. Să fie morală când alţii devin coruptibili, să-şi redescopere virtutea, când nimeni nu-i mai dă vreo şansă. Să fie încrezătoare, când alţii îşi pierd credinţa, să fie creativă şi optimistă, când alte popoare devin blazate şi conformiste, ori înrolate. Să fie curajoasă şi militantă, când alte neamuri sunt laşe şi dezarmate.

România drept o entitate statală implicată în probleme de arbitraj politic, o ţară tampon – dar, atenţie, deşi este o ţară mică, nu e doar un simplu executant al comenzilor venite de la marile puteri. România fiind aproape fascinată de alte lumi, are o mare deschidere pentru tot ce este străin sau vine din străinătate. De aceea este extrem de tolerantă cu valorile altor popoare şi dornică să înveţe ori să facă schimb de informaţie, gata să absoarbă, într-un mod ce pare că-i alterează identitatea, tot ce o inspiră din afară. De aceea i se potriveşte un preşedinte cu mult fler în relaţiile internaţionale, care are ceva de spus, care renunţă la obedienţă şi are, în sfârşit, demnitatea de a fi contribuitor politic în schemele de joc care ne implică.

În 1927 România avea disperată nevoie de un rege. În 2009 ţara are o disperată nevoie de un preşedinte. Atunci, în 1927 începeam să ne civilizăm, să ne dezvoltăm, să ieşim din rural. Acum încercăm să ieşim din criză, din sărăcie, corupţie şi apatie.

Căutările de atunci au dus la revenirea lui Carol al II-lea, care nu şi-a asumat rolul de adevărat monarh. N-a ştiut niciodată să facă distincţia între datoria faţă de popor şi cea faţă de propria persoană. Tot aşa cum politicienii şi guvernanţii noştri nu ştiu să distingă între binele personal şi binele României.

România este vizionară. Ea nu este un stat al cărui rol să se manifeste doar în prezent. Ea are de făcut o lucrare ce priveşte viitorul. Poate că de aceea mutările ei pe harta politicii externe nu sunt mereu relevante pentru prezent.

România are nevoie de un preşedinte interesat de binele ţării de după conducerea lui, de un preşedinte cu o viziune transprezidenţială şi transpartinică, capabil să insufle o direcţie benefică dincolo de prezenţa sa. Ne trebuie un preşedinte care să ne redea sau să ne întreţină pofta şi voinţa de a construi România, independent de preşedinţia sa, ori măcar să nu ne încurce, când avem de lucru la ridicarea României. Capabil să ne trezească cheful de a fi buni, morali şi curajoşi – pentru că mai avem pentru ce şi cu cine. Nu ne trebuie atât cel mai nepătat preşedinte (el nu există în planul fizic) ci cel mai nepătabil (de aici încolo). Cel mai uman, cel mai onest şi cel mai dârz.

. Calităţile necesare preşedintelui României:

1.Un spirit independent – pentru a nu se lăsa coordonat de simpatii personale sau obligaţii partinice;

2.Pacificator – pentru a nu-şi consuma energia în plătirea poliţelor;

3.Contaminat de românism – să se simtă preşedintele României, nu doar să se pretindă a fi, dar şi al celor ce nu l-au votat;

4. Curaj – pentru a-i înfrunta pe cei ce încearcă să-l facă să se simtă obligat;

5.Viziune – să conştientizeze că lucrează pentru o Românie ce va exista şi după el;

6. Onoare – să-şi ţină cuvântul, să nu şi-l dea cu uşurinţă;

7.Creativitate – soluţii ingenioase ce ies din tiparele politice;

8.Demnitate politică – reprezentând România cu eleganţă şi naturaleţe;

9.Echidistanţă – acordând libertate instituţiilor statului;

10.Nobleţe – descurajând subcultura politică, violenţa şi superficialitatea, inspirând până şi opoziţia să-şi aducă aportul la binele ţării, nu la răul preşedintelui;

11.Moralitate – pentru a ajuta clasa politică să-şi redobândească prestanţa;

12.Transparenţa – mai ales în crize, când totul depinde de puterea sa de a inspira, mobiliza şi însufleţi;

13.Inteligenţă – pentru a se face agreat chiar şi de opoziţie, să aducă astfel mai multă unitate şi forţă în politică.

Defectele de neacceptat

Ce trebuie să lipsească din comportamentul unui preşedinte:

-să fugă la partidul din care provine, când are probleme

-să urmărească răzbunarea, mai mult decât coeziunea politică

-să creadă că preşedinţia nu trebuie să-i schimbe caracterul în bine

-să conteze pe instituţii şi mecanisme politice, mai mult decât în oameni

-să-i lase pe alţii să facă ce poate şi trebuie să facă el

-să creadă că legea se aplică în litera ei

şi nu în spiritul ei, că e făcută pentru a fi respectată de om şi nu în respectul omului

-să creadă că e mai bun decât cei pe care îi conduce

-să creadă că România e doar ţara văzută din scaunul prezidenţial

-să fie obedient faţă de partide sau grupuri de interese ce l-au propulsat sau îl susţin, arătându-se omul de paie fără surprize

România are nevoie de un preşedinte suficient de curajos pentru a susţine

interesele ţării în faţa grupurilor politice externe. Suficient de

inteligent pentru a înţelege că delimitarea între interesele unui popor şi

interesele altuia a devenit mult mai precara în Europa unita şi că el

trebuie să fie deschis la o redefinire mereu în favoarea spiritului nostru,

fără dăunarea spiritului altui neam.

Sunt poate cele mai grele şi responsabile alegeri. Pentru că avem cea mai

diversă, bogată şi ofertantă alternativă politică. Cu cât oferta este mai

variată, cu atât responsabilitatea faţă de vot este mai mare, pentru că

realizăm că aveam de ales, că se putea altfel – asumare de care am fost

scutiţi în ’92, de exemplu.

În final o propunere pentru meditaţie: A se evita, pe cât posibil, votul negativ! Ce preşedinte îi dăm României depinde de noi, nu de candidaţi. Şi asta pentru că atenţia noastră le dă energie, îi susţine; fără noi nu ar avea forţa să facă ceea ce fac – în bine sau în rău. Atenţia noastră, speranţele, aşteptările încrederea şi chiar furia şi ura îi susţin energetic. Noi îi ţinem pe ei şi nu invers (plătind taxe şi impozite). Votând individual, votăm simpatii, votând colectiv – un preşedinte bun şi pentru o altă tabără decât a noastră – vom vota pentru România. Dacă ne pasă de România, alegerea trebuie să exprime binele tuturor.