Analiza mărfurilor nealimentare - bumbacul

Denumirea de mărfuri textile provine de la cuvântul latin “texere”, în traducere a ţese sau a împleti. Iniţial sub denumirea de mărfuri textile găseam numai produsele finite ţesute şi tricotate însă în prezent, în cadrul acestei grupe sunt incluse numeroare mărfuri, de la fibrele naturale, imitaţiile de blănuri, covoare şi produsele de galanterie până la broderii, incluzând toată gama de produse finite de îmbrăcăminte şi alte tipuri de produse care sunt realizate din fibre şi fire textile.

Fibrele textile sunt corpuri solide naturale, de origine animală, vegetală, minerală sau obţinute prin procedee chimice, din polimeri naturali sau sintetici. Ele constituie materia primă de bază în obţinerea firelor, care la rândul lor, se prelucrează în ţesături şi tricoturi, pot fi împletite sub formă de frânghii, parâme şi sfori, pot fi împâslite ( cunoscute sub numele de materiale neţesute: pâsle, postavuri etc.) sau, cele foarte rezistente, se utilizează ca întăritor în cadrul materialelor compozite.

Fiibrele pot fi clasificate după mai multe criterii:

Astfel, un prim criteriu este cel al originii lor, în functie de care fibrele se împart în:

• fibre naturale de origine animală: mătasea, lâna;

• fibre naturale de origine vegetală: bumbacul, fibrele liberiene dicotiledonate ( inul, cânepa, ramia, chenaful, teişorul) ş fibrele liberiene monocotiledonate (manila, sisal, etc.);

• fibre naturale de origine minerală: azbestul;

• fibre din polimeri naturali obţinute prin procedee chimice: viscoza, cupro, acetat etc.;

• fibre din polimeri sintetici obţinute prin procedee chimice: poliamidice, poliesterice, polietilenice, polipropilenice, fibre de sticla;

Un alt criteriu de clasificare este cel al lungimii fibrelor, din acest punct de vedere sortimentul comercial cuprinzând fibre:

• scurte ( cunoscute sub numele de ştapel sau fibre retezate, fărâmiţate);

• fibre continue sau infinite (monofilamentare);

• fascicule de filamente continue nerăsucite (fuior);

• fascilule de filamente continue răsucite ( tort).

Un al treilea criteriu de clasificare este cel al compoziţiei chimice a fibrelor, în funţie de care ele pot fi :

• fibre pe bază de hidraţi de carbon : bumbac, kapoc, fibrele liberiene ;

• fibre pe bază de substanţe proteice : lâna şi părurile animale, mătasea ;

• fibre pe bază de silicat de calciu şi de magneziu : fibra naturală de azbest ;

• fibre din polimeri naturali hidratcelulozice : viscoza, polinoze, cupro ;

• fibre din polimeri naturali estercelulozice: acetat;

• fibre din polimeri naturali proteice: de cazeină, zeină, glicină, din soia şi din sămânţă de bumbac;

• fibre din polimeri sintetici obţinute prin policondensare: poliamidice, poliesterice, policarbonice;

• fibre din polimeri sintetici obţinute prin polimerizare:polietilenice, polipropilenice şi derivate vinilice, din copolimeri sintetici;

• fibre din sticlă, zgure şi roci eruptive.

Din punct de vedere al structurii celulare, fibrele pot fi:

• fibre unicelulare: bumbacul, kapoc;

• fibre pluricelulare: fibrele liberiere: in, cânepă, iută, chenaf, manila, sisal etc.;

• fibre cu structură celulară: lâna si părurile animale;

• fibre fără structură celulară: mătasea.

Bumbacul, cea mai importantă fibră naturală reprezintă materia primă pentru jumătate din industria textilă mondială.

Scurt Istoric al Bumbacului

Este dificil de stabilit când exact au început oamenii să folosească bumbacul. Se spune că egiptenii ştiau de bumbac încă din anul 12 000 i.h. În unele peşteri din Mexic au fost descoperite fibre din bumbac şi haine datând încă din 7000 i.h. Cu toate acestea, hinduşii sunt consideraţi a fi primii cultivatori ai bumbacului.

În sec V i.h, Herodot deja scria despre copaci indieni, de unde lâna era strânsă ca de pe oi şi ţesută în haine nemaipomenit de delicate. Pe parcursul secolelor acest mesaj transformat şi exagerat a devenit legendă, potrivit căreia bumbacul era cules din „plantele oilor”. Explicaţia era că în florile acestor plante trăiau oiţe mici, cu lâna foarte moale, iar plantele se aplecau foarte mult pentru ca oiţele să poată paşte iarba din apropiere. După ce toată iarba s-a terminat, oiţele au murit, s-au uscat şi au lăsat o lână moale şi delicată.

După convingerile hinduse, bumbacul era un dar din rai iar aşternuturile lui Dumnezeu sunt făcute din aceste fire. Era o convingere că dacă oamenii dormeau pe aşternuturi moi, vor deveni mai buni cu semenii lor.