Analizarea Valorii Esteticii a Ceasurilor de Mâna

Introducere

Am optat pentru analizarea valorii esteticii a ceasurilor de mâna dintr-un motiv extrem de simplu. Nu cred că poate trece o zi fără să ne aruncăm privirea, măcar o dată, către ceas. Drept urmare, nu cred că ne putem imagina existenţa, dacă nu ataşăm alături şi un ceas, indiferent de tipul sau de marca acestuia.

Sunt extrem de multe mărci, pe care nu le pot cuprinde în cele cinci capitole ale acestui proiect, dar îmi permit să fac o analiză a valorii estetice a patru dintre acestea şi anume: Rolex, Vacheron Constantin, Festina şi marca Tissot.

Ceasurile de mână sunt un accesoriu foarte important atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei. Ele sunt folosite atât pentru a afla cât este ceasul, dar şi ca accesoriu de modă. Aceasta însemnând că un ceas nu trebuie să fie doar practic şi funcţional, ci şi estetic.

Lucrarea debutează cu un prim capitol – “Prezentarea generală a ceasurilor de mână” – privire istorică, în care este prezentată evoluţia istorică a acestora. Cel de-al doilea capitol, se numeşte “Criterii de evaluare a valorii estetice a ceasurilor de mână” şi conţine prezentarea elementelor ce stau baza acestora.

Capitolul al treilea conţine descrierea elementelor estetice a celor patru mărci de ceasuri de mână alese. Penultimul capitol, prezintă evaluarea caracteristicilor mărcile Rolex, Vacheron Constantin, Festina şi Tissot, prin intermediul schemelor de punctaj.

Cel de-al cincilea capitol, conţine soluţii de îmbunătăţire la nivelul esteticii fiecărei mărci analizate.

Capitolul 1.

Prezentarea generală a ceasurilor de mână

1.1 . Istoricul ceasurilor de mână

Primul ceas de mână, bazat pe un mecanism cu arc, a fost inventat şi purtat pentru prima oară de filosoful Blaise Pascal legându-l la mână cu sfoară. Ceasurile au dobândit minutar din anul 1577, fiind inventat de Jost Burgi.

Cu mai puţin de 100 de ani în urmă, nici un domn care se respectă nu purta ceas de mână. În vremea aceea bărbaţii foloseau ceasuri de buzunar.

Ceasurile de mâna se numeau WRISTLETS şi se purtau în special de femei, fiind considerat mai mult un moft. Nu erau deloc bine văzute de bărbaţi, care spuneau că mai bine ar purta o fustă decât un ceas de mână.

Totul a început să se schimbe în secolul XIX, când soldaţii au descoperit utilitatea lor în război. Ceasurile de buzunar erau foarte greu de urmărit, acest lucru făcându-l în timp ce trebuia să lupte. Prin urmare, soldaţii le-au montat ceasurilor de buzunar nişte chingi, pentru a putea fi purtate pe încheietura mâinii, astfel putând utiliza ambele mâini în luptă. Se crede că Girard – Perregaux, general german Naval, a utilizat astfel de ceasuri încă din 1880 pentru a sincroniza atacurile navale şi artileria.

Ceasurile de mâna au ajuns pe piaţa largă după terminarea Primului Război Mondial, odată cu înfrângerea Germaniei. În timp ce trupele germane aveau primitivele ceasuri de buzunar, aliaţii aveau o gamă largă de modele noi de unde puteau alege. Ceasurile de mâna nu mai erau considerate o noutate datorită faptului că au fost o necesitate pe câmpul de luptă, iar companiile se întreceau în a ţine pasul cu cererea pieţei.

O companie care s-a bucurat de un real success la acea vreme a fost Wilsdorf & Davis, Ltd, fondată în anul 1905 şi redenumită în 1915 Rolex Watch Company.

După Primul Război Mondial, foarte mulţi soldaţi s-au întors acasă cu ceasurile la mână. Percepţia opiniei publice s-a schimbat rapid, nemai fiind considerate feminine.

În ultimii ani ai războiului, s-au adus nenumărate îmbunătăţiri ceasurilor. Francis Baumgartner, Borgel şi Dennison au introdus un design revoluţionar, le-au făcut rezistente la apă şi praf. Aceste modele au fost ulterior îmbunătăţite atunci când Rolex a prezentat primul ceas de mâna cu adevărat rezistent la apă, Oyster, în 1926. În următorii zece ani, companiile adaugă modele suplimentare în cataloagele lor şi în cele din urmă, la jumătatea anilor 1930, Elveţia

exporta 65% din piaţa ceasurilor de mână.

După 1945, ceasurile au fost echipate cu mecanisme complicate cum ar fi tragerea automată, setarea datei, a alarmei, iar din anii 1950 au fost disponibile şi ceasurile care funcţionau pe bază de baterie. S-a născut, de asemenea şi conceptul de ceas electronic cu 2,5 milioane de bătăi pe secundă.

Astfel, rolul ceasului de mâna pare să fi parcurs un ciclu complet.

1.2 . Caracteristici de calitate ale ceasurilor de mână

Ceasurile îndeplinesc o multitudine de funcţii: de la sport la modă. Anumite persoane le folosesc chiar pentru a vedea care este oră. Modele produse de cei mai cunoscuţi designeri pot ajunge să coste câteva mii de dolari, în timp ce, cele mai ieftine pot fi cumpărate la preţuri derizorii. Elveţia a fost asociată din totdeauna cu fabricarea ceasurilor de calitate, şi mulţi fabricanţi încearcă să se folosească de acest fapt. Ceasurile marcate "Swiss Watch" (ceas elveţian) trebuie să îndeplinească anumite condiţii în legătură cu locul producţiei şi asamblării.

Majoritatea ceasurilor moderne folosesc o baterie cu cristale din quartz. Ceasurile mecanice folosesc rotiţe şi arcuri, care sunt încântătoare şi frumoase, dar care au nevoie de îngrijire periodică.

Orice ceas de calitate are spatele care se înfiletează şi un mecanism de rotire pentru o mai bună protecţie împotriva apei şi mizeriei. Anumite ceasuri au spatele dintr-un metal transparent prin care puteţi vedea mecanismul.

Materiale obişnuite pentru carcase includ oţel inoxidabil, aur, argint, platina şi titaniu. Toate acestea sunt foarte durabile (exceptând aurul care este destul de moale) şi dau o notă de eleganta distinctivă. Cristalele acrilice sunt mai ieftine şi oferă o rezistenţă mai bună la impact. Cristalele de safir sunt alegerea pentru cele mai bune ceasuri, datorită clarităţii şi a rezistenţei la zgâriere.