Extras din proiect
Introducere
Schimbarea vertiginoasă a mediului marketingului este o ameninţare permanentă, dar şi o provocare pentru un manager. Schimbările mediului trebuie pronosticate şi determinate, trebuie estimat impactul lor asupra funcţionării eficiente a întreprinderii. Pentru luarea unei decizii corecte managerul are nevoie de date şi informaţii, nu numai din punct de vedere cantitativ, dar şi din punct de vedere calitativ. Aceste date nu există de la sine, ele trebuie colectate într-un fel şi apoi analizate.
Fiecare întreprindere trebuie să studieze necesităţile, doleanţele şi preferinţele consumatorilor, odată ce dezvoltă noi produse şi creează, aplică şi controlează strategiile marketingului contemporan. Unul din principiile marketingului evocă: "Consumatorul e rege, iar producătorul - supusul lui fidel", de aceea este necesar un studiu minuţios al preferinţelor consumatorilor.
Există diverse definiţii ale studiului de piaţă. Una simplă şi integră ar fi următoarea: "Studiul de piaţă este colectarea, înregistrarea şi analiza tuturor evenimentelor, începînd cu perioada ce precede fabricarea produsului, pînă la consumul lui, chiar şi după aceea - pînă la prestarea serviciilor după vînzarea produsului. Se bazează, de regulă, dar nu neapărat, pe teoria statistică a probabilităţilor şi foloseşte întotdeauna metode ştiinţifice."
Îmbinarea "studiu de piaţă"provine de la cuvîntul englez "research", care înseamnă studiu, cercetare, iar cuvîntul piaţă este traducerea termenului "market". Însă pe un specialist în marketing trebuie să-1 preocupe nu numai studiul de piaţă ci studiul de marketing, ceea ce este cu mult mai larg.
I. Determinarea problemei şi formularea scopului cercetării
Primele reflecţii asupra frumosului s-au ivit în orizontul spiritual elen. întrebîndu-se "ce este frumosul?", Platon îl aprecia ca pe un lucru folositor, potrivit scopului său, făcut cu meşteşug şi care produce o plăcere recepţionată cu ajutorul văzului şi auzului. Pentru el, ca şi pentru mulţi alţii, nu toate plăcerile sunt estetice, ci numai acelea care ţin de simţurile superioare, singurele apte să asigure o stare agreabilă, de desfătare spirituală. "Nu trebuie să năzuieşti către orice plăcere, spunea Democrit, ci numai către plăcerea pentru ceea ce este frumos".
"Frumosul este una din modalităţile existenţiale ale omului şi, ca atare, alături de adevăr şi bine, condiţia înălţării şi perfecţionării sale... În timp ce adevărul ne arată ceea ce este, iar binele ne arată ceea ce trebuie să fie, frumosul ne arată ceea ce este sub forma cum trebuie să fie". (Liviu Rusu, Logica frumosului)
Un domeniu important al lumii frumosului îl reprezintă frumosul uman, constituit din: frumuseţea corpului omenesc, alcătuită în principal din elemente naturale, native, dar şi dintr-o îndelungată şlefuire civilizatoare, frumuseţea sufletească, rezultat aproape integral al eforturilor de înnobilare umană, frumuseţea etică a vastelor relaţii dintre oameni, surprinse la nivel cotidian sau în stare de sărbătoare, frumuseţea ambientală, a locului şi rezultatelor muncii omeneşti.
Din aceste considerente ne propunem să studiem care sunt aprecierile oamenilor pentru frumos, ce s-ar putea modifica şi cum am putea influenţa gusturile estetice ale oamenilor.
Scopul cercetării este de a determina preferinţele consumatorilor pentru serviciile saloanelor de frumuseţe, cît şi satisfacerea totală, la un nivel calitativ superior a tuturor dorinţelor, cerinţelor consumatorilor.
Intenţionăm să deschidem un salon de frumuseţe şi ne interesează care sunt aspiraţiile şi intenţiile consumatorilor pentru satisfacerea lor la un nivel superior.
II. Elaborarea obiectivelor şi ipotezelor
Pornind de la definirea problemei de cercetat putem formula o serie de ipoteze cu privire la aspectele ce urmează a fi cercetate. Odată fixate aceste ipoteze putem transpune problema de marketing în obiective ale cercetării.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Aprecierea Coeficientilor de Importanta a Saloanelor de Frumusete din Orasul Chisinau.doc