Auditul și Certificarea Calității

INTRODUCERE

I. Generalităţi despre Auditul Intern.

Auditul intern reprezintă activitatea de examinare obiectivă a ansamblului activităţii entităţii în scopul furnizării unei evaluari independente a managementului riscului, controlului şi proceselor de conducere a acesteia.

Activitatea de audit intern se exercită în cadrul entităţii de catre persoane din interiorul sau exteriorul acesteia. Practicile de audit intern se diferenţiază în funcţie de scopul, marimea, structura şi domeniile de activitate ale entităţii.

Normele de audit constituie cadrul general pentru organizarea auditului intern şi sunt obligatorii în exercitarea acestuia.

Scopul normelor este urmatorul:

- definirea principiilor de bază privind modul în care trebuie sa se exercite auditul intern;

- furnizarea cadrului de lucru pentru exercitarea şi promovarea activitaţilor de audit intern;

- stabilirea bazelor pentru evaluarea exercitării auditului intern;

- supravegherea proceselor structurilor organizatorice şi a managementului organizatoric, precum şi a operaţiunilor entităţii.

Normele sunt alcatuite din:

- reguli de organizare - se referă la caracteristicile entităţilor şi persoanelor care exercită activităţi de audit intern.;

- reguli de exercitare - descriu natura activităţilor de audit intern şi furnizeaza criterii de calitate pe baza carora exercitarea acestor servicii poate fi evaluată;

- reguli de implementare - se elaboreaza în funcţie de tipurile specifice de angajamente (de exemplu: un audit de conformitate, învestigarea unei fraude sau un proiect de control pentru propria evaluare).

Regulile de organizare şi de exercitare se aplică serviciilor de audit intern în general.

Regulile de organizare şi de exercitare reprezintă un singur set de reguli, însa vor fi mai multe seturi de reguli de împlementare, un set pentru fiecare tip de activitate semnificativă.

Regulile utilizează termenii care au primit semnificaţii specifice şi care sunt inclusi în dicţionarul de termeni.

Auditorii interni trebuie să aiba calitatea de expert contabil sau de auditor financiar.

Normele de audit se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2001 şi sunt obligatorii pentru urmatoarele entităţi supuse auditului financiar:

- companii şi societăşi naţionale;

- regii autonome;

- societăţi comerciale;

- bănci;

- societăţi de asigurare şi reasigurare;

- societăţi de valori mobiliare;

- alte societăţi care operează pe piaţă de capital.

- Cadrul general cuprinde:

1.1 Codul de etică.

Un cod de etică este necesar pentru profesia de auditor intern, bazată, aşa cum este în realitate, pe încredere în asigurarea obiectivităţii sale referitoare la managementul riscului, control şi conducere.

Codul etic merge dincolo de definiţia auditului intern, incluzând două componente esenţiale:

1. principiile care sunt relevante pentru profesia şi practica de audit intern;

2. regulile de conducere care descriu normele de comportament pentru auditorii interni.

Aceste reguli sunt un ajutor pentru auditorii interni. Aceste reguli sunt un ajutor pentru interpretarea principiilor şi aplicarea lor practică şi au rolul să îndrume din punct de vedere etic auditorii interni.

Codul etic reprezintă un îndrumar pentru auditorii interni care oferă servicii în acest domeniu. Aplicabilitatea şi intrarea în vigoare: 1 ianuarie 2001.

Acest cod de etica se aplică persoanelor fizice şi entităţilor care furnizează servicii de audit intern.

Auditorii interni trebuie să respecte urmatoarele principii:

- Integritatea auditorilor interni asigura încrederea în rationamentul profesional al acestora.

- Obiectivitatea - Auditorii interni manifesta un înalt nivel profesional de obiectivitate în culegerea, evaluarea si comunicarea informatiilor despre activitatea si procesele supuse examinarii.

Auditorii interni fac o evaluare echilibrată a tuturor circumstanţelor relevante şi nu sunt influenţate de propriile interese sau de alte persoane în exercitarea raţionamentului profesional.

Confidenţialitatea - Auditorii interni respectă valoarea şi proprietatea informaţiilor pe care le primesc şi nu dezvaluie informaţia fară o autorizare a celor în drept, cu excepţia cazurilor care reprezintă o obligaţie profesională sau legală.