Caracterizarea pieței actuale a serviciilor de asigurări

1 Principalele coordonate ale activitatii serviciului de asigurari

Istoric

Transferul riscului prin distributie a fost determinat in antichitate de catre navigatori si transportatori ai bunurilor pe apa prin impartirea marfurilor pe mai multe nave, acesta fiind un mod de protectie.

Metodele de asigurare s-au dezvoltat o data cu nevoile de protectie existente la un moment dat pentru oameni si afacerile acestora. Astfel oamenii de afaceri au inteles sa foloseasca asigurarea pentru a micsora riscurile ce pot aparea in tranzactiile comerciale si cele legate de protectia patrimoniului.

Contractele comerciale in evul mediu

Europenii au invatat sa-si redacteze contractele pentru a se proteja impotriva unor intamplari ulterioare. Multe contracte comerciale derulate in Evul Mediu prevedeau si modalitati de impartire a riscului. Acestea erau absolut necesare comerciantilor angajati in comertul la distanta. Faptul ca bunurile puteau fi transportate mai usor a insemnat totodatat ca acestea puteau fi mai usor de pierdut sau de furat. Obtinerea unui profit implica, de asemenea, si un grad mare de risc.

Cel mai simplu mod de reducere a riscului este de a-l imparti. Pe baza contractelor comerciale s-au creat diverse tipuri de asocieri care ofereau protectie impotriva riscului. Cand unul din parteneri dorea sa transporte marfa, iar celalalt dispunea de o nava, ei se puteau asocia pentru a transporta marfurile la destinatie, a le vinde si a imparti profitul. Daca nava care efectua transportul nu ajungea la destinatie, partile imparteau pierderea.

Asigurarile maritime in Evul mediu

Uneori, riscul de dauna era transferat in schimbul achitarii unei prime, separat de cheltuielile implicate de transport. Desi reprezentau tranzactii individuale, aceste activitati erau atat de inrudite, incat deseori erau incheiate in momente si locuri apropiate. Contractele de asigurare maritima veneau in intampinarea necesitatilor comertului medieval, ele fiind utilizate doar in masura in care cele doua parti ajungeau la un acord asupra elementelor contractului. Era mai usor sa inchei asigurari intr-un oras in care exista o anumita experienta in domeniu. Aceste orase aveau reputatia unor piete de asigurare active. De-a lungul secolelor, pe masura ce schimbarile de ordin politic si tehnologic au influentat viata economica, centrele europene ale asigurarilor s-au orientat dinspre orasele italiene spre cele mai mari centre comerciale din nord-vestul Europei: Anvers, Amsterdam si Londra.

Londra si cafeneaua asigurarilor

În evul Mediu, Anglia era considerata o natiune de comercianti. Comertul cu continentul european s-a concentrat in jurul porturilor din SE tarii si al capitalei, Londra. In secolul XV s-au utilizat modele de contracte de asigurare maritima de origine italiana. Comerciantii londonezi subscriau contracte de asigurare maritima de origine italiana si contracte de asigurari negociate de brokeri. Notarii intocmeau si eliberau politele si tot ei tineau registrele tuturor politelor incheiate. In anul 1576 a fost infiintata o Camera de Asigurari care a impus pana in 1690 ca toate politele semnate sa fie inregistrate la Royal Exchange. Printr-o hotarare a Parlamentului din 1601 se stabilea statutul legal al contractelor de asigurare maritima. Conform acestei hotarari, despagubirile din asigurare erau supuse sanctiunilor legale, iar guvernul urma sa impuna executia contractelor de asigurare si sa rezolve disputele. La sfarsitul secolului al XVII-lea, persoanele interesate in transporturi, sau care doreau sa investeasca in asemenea activitati, se intalneau la Cafeneaua Edward LIoyd's de pe strada Lombard, langa Royal Exchange. Se obisnuia ca cei adunati acolo sa incheie contracte de asigurare reciproce impotriva pericolelor marine la care erau expusi transportatorii. In rubrica de observatii se descria nava, incarcatura, proprietarul, echipajul si destinatia. Participantii la asigurare isi completau numele si procentul de risc asigurat, dupa descrierea transportului pe care-l efectuau. Din acest motiv, cei care asigurau au devenit cunoscuti sub numele de subscriiptori. Fiecare subscriiptor garanta cu activele personale partea specificata din oricare pierderi asigurate. Pentru o perioada de timp, Lloyd a editat un ziar, "lloyd's news" care prezenta noutatile din transport maritim. Datorita legaturilor sale cu transportul maritim, cafeneaua era considerata centrul pietei asigurarilor maritime, fiind cunoscuta in secolul al XVIII-lea sub numele de London Lloyd's. Cu toate ca avea statutul unei asociatii a subscriitorilor individuali, Lloyd's oferea toate facilitatile specifice societatilor

Continutul asigurãrilor si rolul asigurarilor

Un aspect esential in viata si evolutia omului, inca din cele mai vechi timpuri l-a constituit grija fata de viitor, teama combinata cu precautie si intelepciunea cu siguranta unui lucru implinit.

Asigurarea exprima in principal o protectie financiara pentru pierderile suferite de oameni sau companii datorate unor diverse riscuri.

Acordul de vointa este primul principiu de baza care permite realizarea unui contract intre asigurat si asigurator, prin care asiguratul beneficiaza de protectie pentru riscurile pe care si le-a asumat asiguratorul. Asiguratorul printr-un contract de asigurare se obliga sa plateasca contravaloarea daunelor in cazul producerii unuia din riscurile asumate.

Un alt principiu pe care il are asigurarea este principiul mutualitatii prin care fiecare asigurat contribuie cu o suma de bani, numita prima de asigurare, la crearea fondului de asigurare din care asiguratorul acopera daunele suferite de asigurati.

Caracteristicile unui contract de asigurare:

Contractul incheiat intre un asigurat si asigurator este denumit contract de asigurare sau polita de asigurare. Sub aspect juridic acesta prezinta caracteristicile unui contract

consensual

datorita faptului ca aceasta se incheie numai prin acordul partilor;

sinalagmatic

prin faptul ca fiecare parte are anumite obligatii;

aleatoriu

reprezentat de faptul, ca la incheierea asigurarii asiguratul si asiguratorul nu cunosc efectele, avantajele, sau pierderile ce vor rezulta;